Spatiul vital

Saptamana trecuta s-a incheiat in sfarsit batalia pentru TAROM. Dupa ce a fost condusa succesiv de patru directori generali care nu au avut nici unul suficient timp la dispozitie pentru a pune in practica un plan de restructurare, compania a fost incredintata unei persoane care are toate sansele sa ramana multa vreme la conducere: Rodica Odobescu, cumnata primului ministru. Poate ca familia Nastase a fost multumita ca a transat in favoarea sa disputa (cu ministrul Transporturilor, Miron Mitrea?) inainte de privatizarea TAROM. Noi insa ar trebui mai degraba sa ne infioram. Nu atat pentru ca numirea Rodicai Odobescu miroase a nepotism, ci mai degraba pentru ca aceasta numire, privita in contextul deciziilor politice ale PSD, atesta un fenomen ingrijorator: instaurarea dominatiei unei oligarhii financiare si politice care risca sa domine aceasta tara multa vreme de acum inainte. Toate functiile-cheie, unde se exercita puterea si se castiga bani, revin membrilor unui cerc foarte strict limitat, asemanator cu "familiile" mafiote. Foarte clar s-a vazut acest lucru in ultima vreme in sanatate.

Celebrul chirurg si senator PSD Serban Bradisteanu a detinut simultan nu numai conducerea a doua clinici de cardiologie, pe care le-a condus discretionar, dar si presedintia Comisiei Nationale de Transplant si a unor comisii de licitatie. În aceste multiple calitati, a facut practic imposibil transplantul de cornee si a achizitionat aparatura de care - dupa cum se plang ceilalti medici - a beneficiat in exclusivitate. În acelasi domeniu urgisit, alt senator PSD, Sorin Oprescu, conduce simultan doua spitale importante din Bucuresti: Spitalul Clinic Universitar si Spitalul Elias. Atat de strict este guvernul in controlul administratiei publice incat i-a incredintat Ministerul Sanatatii lui Ionel Blanculescu, desi acesta era deja ministru-delegat pentru Autoritatea Nationala de Control. Ramane fara raspuns intrebarea: cum il va controla ANC pe ministrul Sanatatii?

Separatia puterilor si competentelor intre institutii, ca si independenta organismelor de control, ambele indispensabile pentru o democratie functionala si transparenta, sunt sufocate treptat de dominatia politica a PSD. Sa fie oare intamplator ca ministrul Sanatatii si al Controlului a gasit mari nereguli tocmai la spitalul din Brasov, oras condus de un primar PNL, si ca procurorul general s-a ante-pronuntat in cazul primarului din Deva, care este tot un liberal? Initiativele putinilor primari ai opozitiei sunt sabotate fara mila. Aflam din presa ca la Bolintinul din Vale nu s-a putut desfasura un concurs literar devenit deja traditional pentru ca presedintele Consiliului Judetean, membru PSD, a impus sistarea finantarii acestui eveniment doar pentru ca era sustinut de primarul din Bolintin, care este membru PNL.

PSD-izarea nu mai este un fenomen despre care putem vorbi cu detasare, ci risca sa devina un adevarat cancer. La raspandirea lui contribuie, speram involuntar, si opozitia incapabila sa gaseasca alte forme de manifestare decat dezbaterea politica sterila (de pilda, pe tema datei alegerilor) si alte forme de comunicare decat conferintele de presa la care cere demisia guvernului atat de des incat nimeni n-o mai baga in seama. Cu un adversar atat de putin inventiv, partidul de guvernamant nu cunoaste alte conflicte decat cele din interior, sau luptele dintre diferitele servicii secrete. Metastaza PSD-izarii face imposibil orice fel de control judiciar sau democratic. Biroul Electoral Central a fost incapabil sa stopeze sau sa sanctioneze flagrantele incalcari ale Legii referendumului la 19 octombrie. În aceste conditii, ne intrebam ce s-ar intampla daca si ultima gaselnita a PSD ar fi pusa in practica. Este vorba de un cod de conduita electorala care ar permite BEC sa sanctioneze drastic orice acuzatie sau insulta la adresa unui partid sau a unei personalitati politice care nu poate fi probata cu documente. Cu un BEC obedient, asa cum s-a aratat la referendum, probabil ca numai derapajele opozitiei ar fi sanctionate, caci nu stiu ce judecator si-ar permite sa-l penalizeze pe primul ministru cand acesta isi trimite adversarii in insectare sau ii acuza ca "ling dosare". Chiar si pentru cazurile in care exista documente incriminatoare la adresa unor ministri, cum a fost cazul televiziunii MTC, nu s-au gasit procurorii care sa duca la bun sfarsit ancheta. De la impunerea unui astfel de cod de conduita la cenzura asupra presei nu va mai fi decat un pas.

Exemplele pot continua, dar concluzia este una singura: PSD si-a asigurat spatiul vital pentru exercitarea puterii asupra institutiilor statului, asupra sistemului judecatoresc, asupra institutelor de sondaje si asupra mass-media. Cu competente si performante manageriale mai mult decat discutabile, PSD a reusit, printr-o foarte buna strategie de comunicare, sa-si creeze imaginea unui partid puternic care poate guverna eficient. În 1990, Ion Iliescu sustinea cu patos revolutionar ca partidele politice sunt depasite si trebuie inlocuite de noi forme de organizare, ca FSN, de pilda. Dupa 13 ani cercul s-a inchis: succesor al FSN, FDSN si PDSR, PSD a revenit la statutul dominant de care se bucura in 1990 FSN, sub conducerea aceluiasi Ion Iliescu. Semn ca puterea absoluta, si nu democratizarea reala a tarii, a fost adevaratul obiectiv al celor care au preluat conducerea in 1989. Dupa calculele lui Silviu Brucan, the stupid people ar mai avea sapte ani de asteptat pentru o schimbare adevarata.