Spre Europa, cu capul plecat

Rodica Culcer 28.11.2007

De același autor

Cu capul plecat, spasiti - asa ar trebui sa se indrepte politicienii romani spre Bruxelles si Strasbourg, dupa ce nu au reusit sa scoata din casa nici 30% din electorat (erau 29,41% dupa numaratoarea a 99,41% din voturi) la primele alegeri europarlamentare din istoria Romaniei. Degeaba invoca ei lipsa generala de interes fata de aceste alegeri in toate tarile europene si ne spun ca ne aflam pe locul al doilea dupa Ungaria in clasamentul prezentei (sau al absenteismului) la urne in tarile foste socialiste. Toti stim ca adevaratul verdict s-a dat, ca intotdeauna, asupra politicii nationale, iar subiecte fierbinti au fost cu nemiluita in perioada campaniei. Numai ca eurocandidatii nu au reusit sa convinga. De altfel, partidele au facut investitii minime in campanie, au desemnat candidati mediocri, demonstrand ca pentru ele europarlamentarele au avut o miza mica. Ca atare, nu le puteau cere alegatorilor sa fie mai interesati de europarlamentare decat au fost ele insele.

De fapt, putem presupune ca in fundul sufletului partidele nici nu au fost interesate de prezenta romanilor la vot. PNL, PSD, PRM si PC nu puteau decat sa-si doreasca o prezenta slaba, pentru ca ea afecta in egala masura si prezenta la referendum, or, compromiterea referendumului era mai importanta pentru aceste partide decat rezultatele la europarlamentare.

 Asa lipsite de legitimitate cum sunt - pe cine reprezinta de fapt cei 35 de europarlamentari cand nici o treime din electorat nu s-a prezentat la urne? -, rezultatele obtinute la alegerile europarlamentare sunt semnificative pentru ca reflecta starea de fapt a preferintelor natiunii. Astfel, la 25 noiembrie am aflat ca parlamentul actual nu mai reflecta optiunile politice ale romanilor: partidul care a castigat alegerile din 2004, PSD, a pierdut europarlamentarele, situandu-se pe locul al doilea cu circa 23% din voturi, ceea ce inseamna o pierdere de aproape 15% din sprijinul politic acordat de populatie. Degeaba declara domnul Geoana ca rezultatele sunt "relativ bune". Ele sunt de-a dreptul proaste pentru un partid care nu s-a aflat la putere, unde intervine uzura, ci in opozitie.

 Castigator al alegerilor pentru PE s-a dovedit, confirmand sondajele, PD, cu un scor de aproape 29%, fara precedent in istoria sa. Este mai mult decat dublul scorului din 2004 si aproape tot atat cat a obtinut atunci Alianta D.A. Fara indoiala, acest scor se datoreaza in primul rand asocierii cu presedintele Basescu, dar nu trebuie minimalizate nici meritele fostilor ministri PD, Monica Macovei si Vasile Blaga. Izgonit de la guvernare in aprilie 2007, PD a prosperat in opozitie pe masura ce ministrii guvernului Tariceanu II se dovedeau nu numai subiecte ale anchetelor DNA, ci si corijenti la integrare. Dupa cum bine se stie, alegerile nu sunt castigate de opozitie, ci pierdute de guvern. Iata de ce succesul PD devine o sanctiune aplicata PNL de alegatori si are ca pandant scorul modest al liberalilor, in jur de 13%. Nu este un rezultat onorant pentru partidul care a dominat guvernele din ultimii trei ani si care detine functia de prim-ministru. Scorul real obtinut nu este de natura sa prefigureze o victorie la viitoarele alegeri. Iar tranta pe care a suferit-o PC, ramas in afara PE cu numai 2,9%, va lipsi PNL de un aliat important la alegerile urmatoare, iar, pe de alta parte, va face problematica orice alianta cu partidul domnului Voiculescu.

 Dar marele esec nu a fost al PC, care de altfel nu a avut niciodata un succes pe cont propriu, ci al PRM, care a ratat intrarea in PE, obtinand doar putin peste 4% din voturi, cu numai cateva zecimi peste candidatul independent László Tökés. In concluzie: episcopul Tökés merge la Strasbourg, scorul sau fiind suficient pentru un candidat independent, iar PRM-istii raman acasa. In ritmul acesta, PRM risca sa nu intre in Parlamentul Romaniei la viitoarele alegeri. Singurul eveniment dramatic al serii de duminica a fost de altfel demisia din parlament anuntata de senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, care a hotarat sa se dedice recuceririi electoratului pierdut. La fel a facut insa si Dan Voiculescu inainte de europarlamentare si nu i-a folosit la nimic.

Al doilea mare succes al europarlamentarelor, dupa scorul record obtinut de PD, este reusita PLD, care, desi fondat in urma cu numai 9 luni, a obtinut aproape 8% din voturi, depasind confortabil pragul electoral. Avem motive sa suspectam ca PD-istii nu sunt incantati de acest rezultat, pentru ca banuiesc ca procentele PLD ar fi putut sa le revina lor. Pentru echilibrul politic general insa, succesul PLD este benefic. Totodata, el poate fi privit ca o palma pe obrazul PNL, partidul din care au fost izgoniti Theodor Stolojan si echipa sa. PNL-istii se vor fi gandit probabil - desi nu o vor marturisi - ca, daca nu s-ar fi scindat, poate ca duminica ar fi obtinut mai multe procente. In tot cazul, electoratul liberal are acum o alternativa, ceea ce reprezinta un pericol serios pentru PNL.

Infirmand sondajele, UDMR a reusit sa treaca pragul electoral, cu 5,52%, datorita prezentei peste medie la urne a electoratului maghiar. In rest, sondajele au fost confirmate: PIN si PNTCD au obtinut in jur de 2% fiecare, in ciuda eforturilor retorice si mediatice ale liderilor lor, iar tot restul, de la Partida Romilor in jos, au obtinut putin peste 1%. Ceea ce, de altfel, nu mira pe nimeni.

 In lumina acestor rezultate, ne putem astepta ca agresivitatea PNL fata de presedintele Basescu si partidele apropiate lui sa se accentueze. PD si PLD vor fi insa mult mai sigure pe ele si vor specula succesul din 25 noiembrie - daca vor reusi sa nu se certe. Ce va face insa PSD? Va intra el oare la guvernare cu liberalii si conservatorii, asa cum s-a zvonit inainte de alegeri si cum doresc Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc, sau va intelege ca o astfel de alianta risca sa-i reduca si mai mult sansele unui reviriment la viitoarele alegeri? Cert este ca, dintre toate partidele politice care au intrat in PE, singurul care are probleme majore de coerenta si strategie este PSD.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22