The morning after

Incepem sa ne trezim, buimaciti si mahmuri, din orgia de lovituri de teatru, declaratii incrancenate, scenarii si speculatii care ne-a tulburat mintile pret de trei zile. Ce vedem? In praful drumului, primul ministru, in pantaloni reiati si cizme, cauta sinistrati. In boschet, maraie conspirativ mici liberali frustrati. Mai departe de drum, PD-istii bosumflati tac si strang din dinti. La Cotroceni comandantul iese din cand in cand pe punte sa le aminteasca tuturor ce ocazie istorica au ratat. Sub o umbrela, Adrian Nastase, Dan Voiculescu si Markó Béla rad, beau bere si joaca table. Au ce sarbatori: Alianta a fost facuta mart. Aparent tot ea guverneaza, dar cei trei stiu ca puterea incepe sa-i scape. Viata continua, dar nu stim incotro o ia. Intrezarim cateva directii ingrijoratoare.
Constatam de pilda ca toata prudenta bugetara cu care ne obisnuisem a fost aruncata pe apa Sambetei. Desigur, cheltuielile au crescut din cauza inundatiilor. Oamenii trebuie ajutati si infrastructura refacuta, iar fondurile din strainatate nu vor fi suficiente si vor sosi tarziu. Deficitul de 0,75% din PIB nu mai poate fi respectat. Totusi, in aceste conditii impovaratoare pentru bugetul statului, oare era intelept sa se mareasca acum indemnizatiile prefectilor, consilierilor locali si primarilor cu pana la 76%? Nici revenirea asupra sporului de 6% pentru bugetari nu pare prea inspirata, oricat de simpatici ne-ar fi profesorii si medicii. Cum la anticipate s-a renuntat, aceste excese bugetare nu au nici o logica politica - decat poate de a “cumpara“ ceva popularitate pentru actualul guvern. Reteta PSD-ista a fost bine invatata. De altfel, deslusim si in declaratiile din ultimele zile ale premierului o strategie usor populista, adresata direct cetatenilor, peste capetele presei si ale analistilor de profesie sau de ocazie. Ideea ca “oamenii simpli“ vor suplini electoratul traditional al liberalilor este insa gresita, chiar o iluzie periculoasa. Ei nu vor face decat sa ceara tot timpul mai multi bani, pentru ca li s-a cultivat o mentalitate de asistati.
Nu avem nimic cu generozitatea guvernamentala in sine, dar experienta ultimilor ani ne invata ca excesele se platesc. Cand inflatia va scapa de sub control si preturile o vor lua razna, ce vor face guvernantii? Dar “oamenii simpli“? Nu vor fi oare masurile reparatorii mai dure decat ar fi fost acum o doza moderata de parcimonie? Nu stiu de ce imi vine in minte spectrul tuturor guvernelor de pana acum care au dat invariabil inapoi in fata unor masuri curajoase, dar nepopulare.
Oricat ar cheltui insa pentru reconstructia popularitatii, primul ministru va trebui sa-si recastige credibilitatea in ochii propriului electorat. Este o chestiune de onoare sa demonstreze ca nu va trata PSD cu manusi in schimbul “intelegerii“ de care au dat dovada Adrian Nastase si Ion Iliescu pentru retragerea demisiei. In caz contrar, va fi acuzat de “colaborationism“, mai ales cand Traian Basescu proclama ferm ca este impotriva oricarui compromis la guvernare si ca legile nu pot fi negociate la infinit cu opozitia.
Sunt in stare sa pariez ultimul meu euro ca primul ministru chiar ar vrea sa se delimiteze de PSD. Numai ca PSD are nu doar un cal troian in coalitia de guvernamant, ci doi: UDMR si PC. Markó Béla, ca maghiarul impartial, si Dan Voiculescu, un adevarat conservator cand vine vorba de relatii si prietenii, au invatat ca pot tine Alianta ostatica a intereselor lor si, indirect, a intereselor prietenilor lor din PSD. Iesirea din acest cerc vicios era adevarata miza a anticipatelor ratate.
Sesiunea parlamentara din toamna va da masura spatiului de manevra pe care-l mai are guvernul si, implicit, a capacitatii sale de a face reformele cerute de UE. Cum aceste reforme vizeaza demontarea unor structuri clientelare si a unor sisteme de influenta si protectie infiintate pe parcursul a 15 ani, este greu de crezut ca PSD va accepta masuri radicale. Dimpotriva, odata constatata slabiciunea coalitiei, ea va fi speculata fara mila, ceea ce, la urma urmei, este firesc in lupta politica.
Pe frontul parlamentar nu sunt, asadar, de asteptat succese notabile pentru Alianta. Pe frontul guvernamental, situatia se inaspreste in perspectiva remanierii. Din pacate, va functiona din nou criteriul nenorocit al algoritmului - fiecarui remaniat de la PD trebuind sa-i corespunda un remaniat liberal. Desi ni se promite o evaluare in functie de performanta, noi stim ca vor functiona interesele de partid. Colac peste pupaza, Traian Basescu cere mai mult: o reorganizare a guvernului, amintind, pe buna dreptate, ca avem prea multe ministere care nu-si gasesc echivalentul in tarile UE. Provocarea presedintelui ii creeaza o problema suplimentara premierului Tariceanu, care amanase sine die masurile drastice. Este de asteptat sa urmeze si alte provocari prezidentiale.
In sfarsit, din cioburi de iubire va trebui refacuta cumva si unitatea Aliantei. Dincolo de raportul de tara din octombrie, bunavointa PD-istilor nu mai este garantata. In mod paradoxal, avand in vedere interesele guvernarii, unitatea Aliantei va fi totusi mai usor de salvat decat unitatea PNL, care a fost intotdeauna o iluzie. Domnul Tariceanu si apropiatii sai se straduiesc sa linisteasca apele, ceea ce este aproape imposibil, pentru ca in acest partid se gaseste tot timpul cineva care le tulbura.
Iata deci cum in “dimineata de dupa“ ne trezim cu probleme mai multe si mai grele decat aveam in “seara de dinainte“. Nu trebuie sa ne alarmam insa: nimeni nu are de gand sa le rezolve.