Trezirea

Prin „grația lui Dumnezeu și voința națională” ne aflăm într-un moment al adevărului, după ce rezultatele alegerilor europarlamentare au răsturnat toate previziunile. Să nu-l ratăm deci, lăsându-ne pradă inerțiilor și obsesiilor care bântuie spațiul public. Pentru a merge mai departe trebuie mai întâi să pornim nu numai de la fapte, ci și de la raportul dintre realitate și discursul public, atât al politicienilor, cât și al comentatorilor acceptați de establishment.

Înainte de toate, contrar multor teorii vânturate obsesiv de multă vreme, este foarte clar că PSD nu mai este un partid mare, strategia sa nu este infailibilă, consultanții israelieni nu dețin cheia victoriei, iar mituirea cu bani publici nu mai garantează victoria. Cu alte cuvinte, cum strigau protestatarii de la Iași, „PSD, partid de hoți/Nu ne cumpărați pe toți.” Au avut dreptate, căci pe 26 mai, contrar unor idei intens propagate în mass media, românii care nu s-au lăsat cumpărați s-au dovedit mai numeroși decât cei obișnuiți să fie mituiți.

Amnezia publică a făcut ca analizele să nu țină cont de faptul că victoria spectaculoasă - și nefastă - a PSD și a ALDE în 2016 a fost rezultatul unui absenteism masiv, cauzat de lipsa de alternativă politică: PNL, condus de Alina Gorghiu, era încă un avorton al USL, iar USR, la vremea aceea condusă de Nicușor Dan, era o grupare amorfă, fără identitate, manipulată din umbră de personaje dubioase gen Matei Păun, care se baza doar pe un vot de protest. Clarificările din ambele partide au generat o alternativă politică de natură să motiveze participarea la vot a electoratului urban, educat, informat și independent economic, adică a acelui electorat care a trimis PSD pe tușă în 1996, în 2004 și în 2008. De acest electorat depinde progresul României și destinul ei european, nu de clientela psd-istă din administrație sau de electoratul rural, limitat în opțiuni prin natura sa. Mă refer la acel electorat rural care a rămas în România și așteaptă ajutoare sociale și subvenții, nu la locuitorii satelor care au plecat în Europa pentru că refuză să fie sclavii primarilor PSD. Ca dovadă, acest electorat - urban și din diaspora a votat masiv pentru USR-PLUS, Alianța care a făcut diferența și care reprezintă marea surpriză a acestor alegeri, realizând un scor peste așteptări și peste prognozele sociologice. Totodată, alternativa reprezentată de USR-PLUS a vestejit pretențiile celor care susțineau că Bucureștiul a devenit „roșu”, adică psd-ist. De fapt, Bucureștiul a fost pierdut de PNL în 2016, iar bucureștenii nu au venit la vot pentru că nu aveau o alternativă credibilă. În lumina victoriei USR-PLUS în București, este limpede că Gabriela Firea poate să-și facă bagajele.

De altfel, și pentru casele de sondaje a fost un moment al adevărului. Cuplul CURS-Avangarde s-a cam făcut de râs duminică seara plasând PNL și PSD la același nivel - 25,8%. Toată lumea știe că astfel de egalități nu există în realitate și că falsa egalitate este doar un artificiu prin care sociologii arondați politic încearcă să mascheze de fapt înfrângerea partidului pe care îl servesc. Ne mai amintim și de sondajele CURS care situau PSD la 30% din intențiile de vot, în contrast cu IMAS, care a evaluat corect avansul PNL și trendul său ascendent, deși mulți „analiști” l-au contestat. Și unii și alții însă au subestimat intențiile de vot pentru USR-PLUS. Mulți „înțelepți” ne spuneau să fim prudenți, pentru că banii publici aruncați de guvern către administrația locală vor genera un rezultat favorabil PSD. Din păcate, Traian Băsescu s-a numărat și el printre ei, ceea ce ne facem să suspectăm că și-a mai pierdut din fler și că instinctele i s-au mai tocit. Este limpede că acum este mai util la Strasbourg datorită incontestabilei sale experiențe, decât în țară.

Dar cel mai interesant mesaj al electoratului participant la votul din 26 mai a fost respingerea masivă a psd-iștilor în ansamblu - fie că sunt în PSD, fie că s-au refugiat la Pro România, fie că erau mascați sub titlul ALDE. Rezultatul catastrofal al ALDE ne face de altfel să ne întrebăm cum au fost realizate sondajele care îl plasau pe Tăriceanu pe locul doi în topul încrederii sau al intențiilor de vot la prezidențiale. În final, cioara vopsită a ALDE a fost pulverizată și demascată ca atare. Și nici omniprezentul Victor Ponta nu au făcut priză prea mare, pentru că s-a adresat tot bazinului electoral al PSD. Electoratul anti-PSD nu i-a dat credit, mai ales după ce l-a acuzat pe Dragnea că a permis îndeplinirea formalităților de extrădare a lui Radu Mazăre și i-a căinat pe fugarii din toate țările. Prietenia sa cu Ghiță și cu Elena Udrea nu va fi fost uitată de alegători.

De fapt, electoratul care a decis rezultatul alegerilor europarlamentare a înțeles ceea ce mulți comentatori se încăpățânează să nu înțeleagă, și anume că nimic bun nu poate veni de la PSD. Viorica Dăncilă are un discurs la fel de primitiv antieuropean, a aprobat toate ordonanțele cu efecte catastrofale în domeniul economic, cum ar fi OUG 114, și nu a făcut nimic pentru a facilita votul românilor din diaspora. În plus, este la fel de lipsită de inteligență indiferent cine o pilotează - Dragnea, Paul Stănescu, vechiul dinozaur criptocomunist, sau Marian Oprișan, prototipul baronului local fără scrupule. Nici electoratul reformist din țară, nici românii din diaspora nu sunt interesați de luptele pentru putere din PSD sau de falșii dizidenți de tipul Ponta și Corina Crețu. Doar o parte a mass media mai crede că poate ieși ceva din aceste reglări de conturi. Electoratul care a decis rezultatul alegerilor de ieri nu așteaptă însă nimic de la PSD sau de la Pro România, ci doar de la cei care sunt acum în opoziție.

Marea întrebare nu este deci cum se vor masacra psd-iștii între ei și ce fel de sicriu își va comanda ALDE, ci cum poate fi valorificat rezultatul de duminică în acest moment politic. Concret, dacă putem să scăpăm de guvernul Dăncilă și dacă are sens să o facem. Este limpede că Viorica Dăncilă nu va demisiona, pentru că doar prin alocarea de resurse bugetare poate câștiga sprijin în PSD. Rămâne doar moțiunea de cenzură ca soluție pentru îndepărtarea sa, dar cum ne putem aștepta ca parlamentarii PSD și ALDE, care știu deja că nu vor mai prinde un loc în viitorul legislativ, să voteze împotriva guvernului, riscând în final alegeri anticipate, pe care sigur le vor pierde? Rămâne doar soluția unei cârpeli, bazate pe o coaliție de strânsură, alcătuită din PNL, USR, Pro România, grupuri răzlețe din PSD și UDMR, care ar putea vota o moțiune de cenzură după negocieri la sânge în care inevitabil principiile vor fi sacrificate. Suntem însă prizonierii rezultatului alegerilor din 2016, astfel încât psd-iștii nu au de ce să dezerteze în favoarea unui guvern pe care nu-l vor controla. Și cine ar fi premierul unui astfel de guvern fantezist? Ar trebui să fie un tehnocrat, susținut de toate partidele. Nu este ușor și nici nu ar fi practic, pentru că un premier fără propria susținere politică este slab și ineficient. Alianța USR-PLUS are dreptate să refuze acest compromis și să ceară un guvern provizoriu care să organizeze alegeri parlamentare anticipate în iunie 2020. Aranjamentele constituționale fac însă foarte dificilă această soluție de bun simț. Și să nu uităm că o eventuală retragere a PSD în opoziție înainte de alegeri ar fi o capcană periculoasă: guvernul marii coaliții eterogene ar rămâne cu toate problemele create de PSD fără să le poată rezolva, iar PSD îl va taxa la fiecare pas. Iar partidele care au câștigat ieri se vor eroda înainte de alegerile din 2020. Mai bine să-și ducă PSD mandatul până la capăt, eventual fără Dragnea, și să plătească integral anul viitor pentru dezastrul pe care îl face de 30 de ani. Iar opoziția să se consolideze și să nu se compromită cu asocieri dubioase. Este mai greu de dus pentru noi, dar este o soluție mai sănătoasă pentru viitor.