De același autor
Adoptata in unanimitate si in aplauzele senatorilor chiar de Ziua Europei, Legea ANI s-a vrut o replica data tuturor celor care au contestat angajamentul coalitiei PNL-PC-UDMR-PRM fata de obiectivul european al luptei impotriva coruptiei. Discursurile primului ministru si ale celorlalti politicieni liberali si social-democrati s-au straduit sa demonstreze ca nu era nevoie decat de inlaturarea Monicai Macovei din guvern pentru a obtine acordul parlamentarilor asupra unui proiect de lege atat de controversat. Unii prezentatori de stiri s-au emotionat chiar, anuntand ca Legea ANI prevedea, in forma finala, sanctiuni mai dure decat in varianta propusa initial. Am fi putut poate sa credem, cel putin o zi, ca inlocuitorul Monicai Macovei era mai exigent decat ea fata de coruptie si de conflictele de interese daca ziua adoptarii ANI nu ar fi fost si ziua scandalului legat de propunerea lui Tudor Chiuariu privind demiterea procurorului DNA Doru Tulus si, mai ales, daca nu am fi confruntat in detaliu prevederile variantelor initiala si finala. O astfel de confruntare nu poate avea alta concluzie decat aceea ca, de la averea obtinuta prin coruptie si pana la "sanctiunile dure" cu care se lauda coalitia anti-Macovei calea este nu numai lunga, ci si foarte intortocheata. Atat de intortocheata, incat, probabil, nu va fi parcursa niciodata.
Prima si cea mai importanta modificare datorata parlamentarilor este transformarea ANI dintr-o agentie independenta intr-o structura subordonata Senatului, ceea ce pune sub semnul intrebarii obiectivitatea controlului inspectorilor de integritate asupra parlamentarilor. In al doilea rand, daca varianta initiala asigura confidentialitatea identitatii avertizorilor de interes public si nu cerea decat sesizarea unor contradictii intre averea declarata si cea vadita, varianta finala cere ca sesizarile sa fie semnate si datate si sa contina probe cu privire la natura ilicita a averii in cauza. In felul acesta, avertizorii vor fi descurajati si intimidati, iar intocmirea unei sesizari va fi aproape imposibila. Revenim astfel la situatia existenta deja, in care organele de ancheta sunt cele care aduna probe. Ce rost mai are deci ANI? Putem repeta aceasta intrebare retorica si pentru prevederea care cere ca declansarea controlului sa nu se poata face decat atunci cand diferenta dintre averea declarata si cea vadita depaseste 10%, dar nu este mai mica de 10.000 euro. Amintim ca, inca din luna septembrie 2006, Coalitia pentru o Guvernare Curata considera ca ANI nu isi indeplineste menirea decat in cazul in care controlul este neconditionat si neingradit. De altfel, chiar a doua zi dupa adoptarea triumfala a legii, senatorul UDMR Péter Eckstein Kovács isi dadea seama ca pragul de 10% era de fapt discriminatoriu si imoral, deoarece ii avantaja pe cei cu averi mari. Sa luam un exemplu: detinatorul unei averi initiale de 400 de milioane de euro, de pilda, care nu poate justifica in anul urmator o diferenta de 30,5 milioane de euro nu poate fi controlat, deoarece suma se situeaza sub 10%, adica, in acest caz, sub 40 milioane de euro. Ergo: poti linistit sa obtii pe cai ilicite 30,5 milioane de euro, inspectorii nu se supara. De altfel, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene a mentionat acest "amendament de ultim moment", care va fi examinat cu multa atentie de comisarul Frattini inainte de intocmirea raportului asupra Romaniei luna viitoare. Sa-si fi inchipuit oare senatorii ca-l pot prosti pe domnul Frattini? In tot cazul, s-au asteptat sa prosteasca macar publicul romanesc, daca ne luam dupa reactiile lor la intrebarile ziaristilor. Senatorul PSD Serban Nicolae se rastea, de pilda, la un reporter: "unde ati vazut dumneavoastra averi de 300 de milioane?". Il invitam sa citeasca TOP 300. Dar, chiar daca reducem ordinul de marime si vorbim de averi de 40 de milioane, de pilda, tot este inacceptabil sa nu fii anchetat pentru o diferenta inexplicabila de 3,5 milioane de euro. Acest articol in sine anuleaza utilitatea Legii ANI. Nu este insa singurul.
Dupa cum bine observa directorul Institutului pentru Politici Publice, senatorii au eliminat complet incompatibilitatile introduse de Monica Macovei, inclusiv (si poate mai ales) pe cea care stabilea ca un parlamentar nu poate fi in acelasi timp si avocat sau notar. Au ramas astfel in vigoare incompatibilitatile stabilite de vechea lege, a PSD, considerate insuficiente de Comisia Europeana. In plus, capii cultelor religioase au scapat de obligativitatea depunerii declaratiilor de avere, iar verificarea averilor nu va merge dincolo de rudele de gradul I. "Varianta Macovei" propunea verificarea averilor pana la rudele de gradul al III-lea inclusiv pentru demnitari si gradul al IV-lea pentru magistrati.
Ca sa mascheze emascularea definitiva a ANI, parlamentarii au introdus pedepse exemplare pentru averile dobandite ilicit, mergand pana la confiscarea acestora. De hotarat, insa, nu hotaraste decat instanta, iar pana la decizia acesteia este o cale atat de lunga, ca mii de ani vor trebui... Sa ma ierte poetul ca i-am tarat poezia in mizeria acestor vremuri!
In sfarsit, constatam ca Legea ANI este de fapt un subterfugiu, o solutie de fatada, gandita ca sa "bifeze actiunea" la Bruxelles, fara a deranja interesele celor imbogatiti pe cai dubioase. Departe de a impulsiona lupta impotriva coruptiei si conflictului de interese, ea consfinteste triumful politicii de tranzitie asupra acestora, asupra Monicai Macovei si asupra romanilor cinstiti. Singura reduta necucerita de politicienii romani ramane Bruxellesul.
