Trump de Teleorman și adversarii săi reali

Sigur că este vorba de o imitație proastă, de un personaj politic care se folosește de strategiile și metodele altui personaj po­li­tic de nivel superior, în speranța că astfel va fi asimilat modelului. În cazul nostru, este vorba chiar de o caricatură a unei caricaturi, pentru că mo­de­lul lui Liviu Dragnea, Do­nald Trump, se comportă la rândul său ca o cari­ca­tură de președinte. Există, fără îndoială, asemănări în­tre cei doi, în primul rând pentru că amândoi detestă democrația liberală și statul de drept. Discursul practicat de ei și de adep­ții lor are multe puncte comune: na­ționalismul de tip izolaționist, dorința de a demonta o ordine internațională bazată pe tratate multilaterale și reguli unanim ac­ceptate, de tipul UE, promovarea prio­ri­tară a intereselor de afaceri ale familiei, ura viscerală față de o presă incomodă și față de societatea civilă, simpatia față de Rusia lui Putin etc. Ai zice, de altfel, că amândoi cântă după o partitură compusă la Kremlin, pe care însă Viktor Orbán, cel cu „democrația iliberală“, a învățat-o îna­intea lor. Să fie oare întâmplător că toți acești politicieni l-au transformat pe Geor­ge Soros într-un fel de Mare Satan care vrea să-i distrugă, pe ei și țările lor? În tot ca­zul, retorica este mult prea asemă­nă­toa­re în tot absurdul și falsitatea ei. Stupi­di­ta­tea și incorectitudinea argumentelor invo­cate împotriva lui George Soros au fost demonstrate cât se poate de convingător, cu date și fapte. Nu vom repeta ceea ce știe deja toată lumea cu un minim dis­cer­nă­mânt. Ceea ce ne interesează pe noi es­te doar de ce a considerat Liviu Dragnea util să se pretindă vizat de miliardarul și fi­lantropul american.

De la bun început, trebuie să observăm că și această aliniere la cam­pania anti-Soros din Rusia, Ungaria și SUA este tot o caricatură. Măcar Orbán, Trump și Putin știu ce-i reproșează lui Soros, chiar dacă deformează decla­ra­ții­le acestuia din urmă; Drag­nea habar nu are, doar acu­ză vag că „e ceva“ pentru că unele lucruri (care?) „se leagă“ (cum?). Singura sa acuzație mai concretă susține că Soros ar vrea să distrugă PSD, distrugându-i lide­rul. De ce oare, de vreme ce Soros este mai degrabă un om de stânga? Nu căutați însă logică, substanță și coerență în dis­cursul anti-Soros, ci urmăriți intensitatea și scopul propagandei. Ea capătă imediat sens, dacă o punem în contextul dezvă­lui­rilor din presă cu privire la legăturile fa­miliei Dragnea cu Tel Drum și cu afacerile din Brazilia și, mai ales, în contextul an­chetelor DNA care îi vizează pe apropiații lui Dragnea din Teleorman. Este posibil, chiar probabil, ca în PSD spiritele să se agi­te împotriva lui Dragnea, în ciuda zelu­lui cu care Sevil Shhaideh a început să îm­partă bani baronilor locali. Partidului nu-i plac liderii care au probleme prea mari, cu potențial destabilizator. Iar baronii știu că orice alt lider PSD, ajuns la putere prin voința lor, le va face aceleași servicii ca Drag­nea. Pe ei trebuie deci să-i convingă Dragnea să-i rămână fideli, speriindu-i cu perspectiva pierderii puterii absolute. În planul campaniei de manipulare a opiniei publice, „Soros“ devine un fel de cod pentru tot ce înseamnă societate deschisă, presă liberă, stat de drept, toate susținute de americani și de europeni mai mult de­cât de clasa politică din România. De ace­ea românii care cred în ele trebuie plăs­muiți ca „inamici“ ai patriei, aflați în sol­da unor străini malefici. Pentru pesediști însă, mesajul codat al lui Dragnea sună cam așa: dacă vin americanii peste noi cu DNA și cu serviciile lui Iohannis, dacă scot la iveală toate fărădelegile prin care ne-am făcut averile și ne demontează rețelele de protecție, dacă eu și ai mei ajungem la pușcărie, cum a ajuns Năstase, atunci s-a terminat cu voi toți; așa că ați face bine să faceți zid în jurul meu.

Nu întâmplător Dragnea și oamenii lui au adoptat tema luptei împotriva „sis­te­mu­lui“, după modelul luptei lui Trump îm­potriva „statului profund“, adică împo­tri­va unor instituții care ar dori să oprească îndeplinirea „voinței poporului“. În cazul lui Dragnea, sistemul constă în primul rând din DNA sub conducerea Laurei Co­druța Kövesi și serviciile de informații subordonate lui Klaus Iohannis. Pe vremea fostei conduceri a DNA, în 2010, dosarul Tel Drum a fost închis. Poate din lipsă de probe, poate pentru că rețelele de pro­tecție au funcționat. De altfel, Dragnea în­suși confirmă această interpretare când susține că anchetele jurnalistice care-l vi­zează nu puteau fi realizate fără sprijin ex­trajurnalistic și că acum „nu se mai poate vorbi despre anchete corecte“. Încercarea sa de a-i compromite pe procurorul șef DNA și pe jurnaliștii care i-au investigat afa­cerile ca fiind toți „contaminați“ și „in­fil­trați“ de Soros este penibilă, în primul rând pentru că nu contează de unde pro­vin informațiile, ci doar dacă ele sunt ade­vărate și de interes public. Avem nevoie de mai multe dezvăluiri, nu de mai pu­ți­ne.

Adevărații adversari ai lui Dragnea sunt deci presa independentă, procurorii DNA și judecătorii corecți. În Teleorman, ca în America, nu-i așa? Nu chiar, și nu numai pen­tru că, din varii motive, Trump, deși no­civ, este mai greu de învins decât Drag­nea, ci pentru că, în România, americanii, din rațiuni strategice, susțin anticorupția, statul de drept și stabilitatea economică. În consecință, nu-l lasă pe Dragnea să-și facă de cap și și-au reafirmat sprijinul față de doamna Kövesi, care, iată, pare sigură pe sine și pregătită pentru un nou atac îm­potriva „mafiei“. Politica externă ameri­ca­nă e mai complicată, se pare, decât poate pricepe un mafiot de Teleorman, chiar da­că se crede egalul lui Trump.