Un dezastru pentru liniștea președintelui

Se dovedește din nou că „nu există sentiment tragic la români” (Octavian Paler); mai rău chiar, ei tind să „ia forma ultimului dos care se așază pe ei”, cum spunea Edward Behr.

Rodica Culcer 11.01.2022

De același autor

Din păcate, debutul lui 2022 este pentru România la fel de întunecat ca diminețile de ianuarie. Prima și cea mai îngrijorătoare constatare este că actuala guvernare nu se dovedește capabilă să rezolve problemele majore ale populației. Nici măcar nu ne gândim la reformele cerute de PNRR, ci doar la nivelul de viață care, de fapt, scade, pentru că mult trâmbițatele creșteri de pensii, alocații și compensații nu reușesc să acopere inflația. Incapabil să schimbe modul de calcul al prețului energiei sau să exploateze gazul din Marea Neagră, din motive doar de el știute, actualul guvern continuă practica statornicită de antecesorii săi de a nu schimba nimic și de a-i favoriza pe furnizorii de energie în dauna populației - adică îl lasă pe ministrul energiei Virgil Popescu să facă exact ce a făcut și în ultimii doi ani.

Nici problema pandemiei nu a fost rezolvată, căci talentatul domn Alexandru Rafila și-a predat spada de specialist imperativului politic al PSD și AUR, iar astăzi dă declarații stupide menite să justifice inacțiunea guvernamentală în combaterea valului 5, de care, de altfel, este perfect conștient. Guvernanții noștri par să fi hotărât că, de vreme ce prețul politic al măsurilor eficiente anti-COVID este prea mare, vor lăsa populația pradă pandemiei, să se imunizeze prin boală și să scape cine poate. O atitudine de rău augur pentru problemele sănătății publice.

Metamorfozarea dezonorantă a doctorului Rafila sugerează că niciun om competent în domeniul său nu poate învinge dictatul politic. În consecință, putem avea și miniștri neaveniți, cum este Sorin Grindeanu la Transporturi, pentru că oricum decizia nu se ia pe criterii profesionale, ci strict în funcție de interesele „sistemului”, iar „sistemul” nu vrea reformă, vrea doar banii publici cu impunitate. Va fi așadar foarte greu pentru ministrul finanțelor, Adrian Câciu, care sigur nu este un incapabil, să facă reformele indispensabile - măcar reformarea ANAF și sporirea gradului de colectare. Dar cum să reformeze ANAF, când slaba colectare asigură banii negri din care se alimentează partidele politice, conform unor analiști economici?

Imperativul restaurației și al conservării status quo-ului păgubos devine și mai evident atunci când urmărim numirile dictate premierului Ciucă de PSD - și executate cu conștiinciozitate: pe de o parte, revin în funcții de secretari de stat „specialiștii” epocii Dragnea-Dăncilă, cum ar fi, printre mulți alții, Roxana Mânzatu, la Ministerul Fondurilor Europene, sau Cristian Vasilcoiu, fost consilier al fostului ministru Olguța Vasilescu, numit secretar de stat la Ministerul Muncii, ca să nu mai vorbim de Florian Lixandru, apropiat al lui Liviu Pop și al Ecaterinei Andronescu, la Ministerul Educației. Pe de altă parte, instituțiile statului sunt invadate de absolvenți sau masteri ai Academiei de Informații, foști ofițeri de informații sau apropiați ai serviciilor: de la ministrul apărării, Vasile Dâncu, la fostul ofițer Adrian Chesnoiu, ministru al agriculturii, la Elena Petrașcu – numită secretar general la Ministerul Economiei, dată afară de Stelian Ion de la Ministerul Justiției și recuperată ulterior de Florin Cîțu la Secretariatul General al Guvernului - sau judecătorul Silviu-Gabriel Barbu, șeful corpului de control al guvernului. Lista este mai lungă (vezi G4Media) și demonstrează că administrația publică - în care premierul Ciucă vrea să avem din nou încredere - este înțesată de persoane cu dublă comandă și adesea cu competențe discutabile, judecând după scandalurile legate de școala doctorală a AIMV. Suntem nevoiți să-i dăm dreptate lui Sorin Ioniță, care arăta că o astfel de strategie atrage contraselecția și numirea în fruntea guvernului a „unor oameni vulnerabili şi dispensabili, ce nu pot avea o carieră fără protecţia epoleţilor”.

După ce am constatat cine se află la comandă, adică, spus pe șleau, cine ne mănâncă în continuare banii, înțelegem ce nu au spus - dar probabil au subînțeles - cei care au explicat această nefastă restaurație prin dorința președintelui Iohannis de a avea un rest de mandat liniștit. Dar cine îi amenința liniștea? Răspuns posibil: grupurile de interese schițate mai sus, neliniștite de zelul reformist al USR, mai ales în domeniul justiției, și obsedate să recapete controlul asupra fondurilor publice, inclusiv banii europeni. Să ne amintim că, înainte să vină guvernul Ciucă, se intensificaseră amenințările cu suspendarea președintelui. Acum toți tac, inclusiv AUR! Evident, Klaus Iohannis nu are curajul lui Traian Băsescu pentru a accepta provocarea tentativei de suspendare, pentru că știe că populația nu este de partea lui - și nu este pentru că și-a trădat electoratul. Dar ce provine din „sistem”, ca Iohannis, se supune „sistemului” și, dacă trebuie să sacrifice viitorul țării, îl sacrifică cu un răsunător „să trăiți”.

Se dovedește din nou că „nu există sentiment tragic la români” (Octavian Paler); mai rău chiar, ei tind să „ia forma ultimului dos care se așază pe ei”, cum spunea Edward Behr (Kiss The Hand You Cannot Bite- sărută mâna pe care nu poți să o muști). La fel ca în „marea colonie greacă ” a lui Konstantinos Kavafis, unde „multe merg prost, desigur”, reformatorii sunt nedoriți, căci „descoperă lucruri ce trebuie suprimate,/lucruri la care însă poți renunța cu greu”. Nu schimbăm deci nimic, pentru că, „la urma urmei, iată, tot progresăm”. Oare? //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22