De același autor
Este poate prea devreme pentru a evalua sansele guvernului Tariceanu II de a-si indeplini promisiunile, dar in mod cert asigurarea data de premier cu privire la restabilirea linistii pe scena politica s-a dovedit o iluzie. Dupa izgonirea democratilor, lupta politica a devenit mai acerba, iar conflictul majoritatii parlamentare cu Traian Basescu intregeste tabloul unui razboi politic pe viata si pe moarte..jpg)
Interesant este ca primele semnale ale continuarii conflictului nu au venit de unde ne-am fi asteptat, si anume de la PD, ci chiar din partea guvernului, care, chiar inainte de prima sa sedinta, a inceput sa ceara demisia de onoare a reprezentantilor PD din administratia locala si din structurile descentralizate ale administratiei de stat. Liberali de vaza nu s-au sfiit sa afirme ca, desi oficial posturile din aceste structuri nu pot fi ocupate pe criterii politice, fiind destinate unor functionari publici, totusi ocupantii lor actuali ar trebui sa renunte la ele, deoarece au fost numiti in virtutea algoritmului politic! Nu putem sa nu constatam ca, prin aceasta atitudine, guvernul Tariceanu II incearca nu numai sa anuleze realizarile guvernului Tariceanu I, ci chiar sa demonteze reforma in administratia publica realizata la cererea expresa a UE. Pe langa presiunile facute "la vedere" de politicienii PNL si PSD, gazetele au inceput sa scrie despre un proiect de lege pe care l-ar pregati Executivul in vederea inlocuirii sefilor structurilor descentralizate o data la patru ani, adica dupa alegeri. Daca un asemenea document va vedea lumina zilei (inca mai speram ca acest lucru nu se va intampla), efectele sale se vor traduce in: 1) transformarea clientelismului politic in principiu de organizare a administratiei, 2) spolierea bugetelor locale si 3) consolidarea coruptiei.
Apararea PD pare deocamdata destul de firava. Partidul s-a regrupat cu greu dupa izgonirea din raiul guvernarii. Presa, dominata de adversarii lui Traian Basescu, a fost plina de speculatii cu privire la posibile clivaje si chiar conflicte intre diferitele factiuni din partid, mai concret, dintre cei nemultumiti de apropierea partidului fata de Traian Basescu si cei care i-ar fi ramas fideli presedintelui. Nici un gest public al liderilor democrati nu a sustinut aceste afirmatii, iar Vasile Blaga a fost destul de categoric, la Realitatea TV, expunand o strategie politica pragmatica, menita sa valorifice actuala popularitate a PD printr-o opozitie dura. La fel si Emil Boc, in toate declaratiile sale publice. PD simte ca acum se poate afirma de sine statator si nu se grabeste sa se alieze cu PLD. Interesant este ca Emil Boc nu exclude alierea (la guvernare?) cu PSD dupa alegerile parlamentare din 2008. Este de presupus ca nici social-democratii nu exclud o asemenea combinatie. Deocamdata insa, pragmatici la randul lor, se multumesc sa profite de forta pe care le-o confera guvernul minoritar Tariceanu II, iar reimpartirea posturilor din administratie ocupate actualmente de PD-isti le absoarbe o buna parte din energie. Desi neaga existenta unei intelegeri in acest sens cu PSD, de cand si-au instalat noul guvern, liberalii nu au facut altceva decat sa cedeze in fata partidului condus de Mircea Geoana. Nu degeaba declarase acesta din urma ca un guvern minoritar va avea alt tip de relatie cu parlamentul! Ca un facut, guvernul a renuntat peste noapte la opozitia fata de proiectul de lege care prevede o noua forma de protectie a chiriasilor din casele retrocedate; ministrul Varujan Vosganian a inceput sa se dezica de cota unica, pe care o aparase cu fermitate nu de mult; iar ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a dovedit ca nu are nici o problema sa renunte la unul dintre elementele de baza ale propriei reforme, si anume la incompatibilitatea dintre calitatea de profesor universitar si cea de manager de spital. Mai mult, in aparitiile lor publice la posturile de televiziune, liberalii isi recunosc fara probleme inferioritatea parlamentara. Nu mica ne-a fost uimirea s-o auzim pe Norica Nicolai, la Antena 3, combatandu-l pe democratul Daniel Buda cu argumentul ca, in 2004, electoratul a dat de fapt castig de cauza PSD. Fraza a fost repetata de cateva ori, probabil ca sa ne convingem ca nu am auzit gresit.
Este greu de inteles de ce a renuntat PNL la pozitia de forta pe care i-o conferea locul dominant din Alianta D.A., in favoarea pozitiei mult mai vulnerabile pe care o ocupa in prezent, in afara Aliantei. Ca sa intelegem de ce a preferat PNL sa schimbe locul de "senior partner" al PD cu cel de "junior partner" al PSD trebuie sa largim cadrul. Vom constata ca noua putere este sustinuta, de fapt, de o stabila coalitie de interese, reprezentata politic de PSD, PC si UDMR, PRM fiind doar un aliat conjunctural al acestei triplete. Ca asa stau lucrurile o dovedesc si eforturile constante facute de liberali, in ambele formule guvernamentale, de a-l apara pe fostul ministru al Economei, Codrut Seres, invinuit in mai multe dosare penale.
Este momentul sa ne amintim de afirmatia lui Dinu Patriciu, potrivit careia singurul guvern stabil este un guvern PSD-PNL. Putem fi tentati sa-i dam dreptate: la prima vedere, guvernul actual este stabil, atata timp cat ii ingaduie PSD. Pe fond insa, nici un guvern nu poate fi stabil in plin razboi politic, iar razboiul politic legat de suspendarea presedintelui va zdruncina inevitabil barca Executivului - o barca pe care, de altfel, Traian Basescu oricum nu are de gand s-o lase sa pluteasca in liniste. Stabilitatea actualului guvern ar putea avea, pana la urma, un pret pagubitor pentru partidele care-l alcatuiesc.
