De același autor
In plin sezon al previziunilor pentru 2006 s-a petrecut exact ceea ce nimeni nu anticipa: Rusia a impus Ucrainei un pret european pentru gazele naturale livrate de Gazprom. Disputa dintre cele doua tari parea dramatica, pe viata si pe moarte, avand drept miza nici mai mult nici mai putin decat independenta Ucrainei, pe de o parte, si refacerea imperiului sovietic, pe de alta parte. Realitatea este, evident, mai prozaica. Rusia vrea mai multi bani pentru gazele livrate si, cu cinism, isi obliga fostele state satelit sa plateasca pretul pietei, daca vor sa fie independente. Tarifele preferentiale erau valabile doar pentru vasali. Aceasta este de altfel si explicatia faptului ca Romania plateste acelasi pret ca tarile UE pentru gazele naturale livrate de Rusia. Daca ar fi platit mai putin, ar fi insemnat ca si-a cedat o parte din suveranitate. In loc insa ca dezbaterea publica sa scoata in evidenta acest aspect, ne-am lamentat cu totii ca nu platim cat Bulgaria, uitand ca si ea va fi supusa curand acelorasi rigori economice..jpg)
Pana la urma, oricat de neplacute ar fi personajele politice de la Kremlin, este dreptul Rusiei sa-si comercializeze resursele naturale cum crede de cuviinta. Nici o putere occidentala nu ar proceda altfel. Atuul Rusiei este ca, in comparatie cu celelalte surse de energie, gazele naturale sunt mai ieftine si mai putin poluante. De aceea au si decis tarile europene sa recurga la ele, renuntand la carbune. Ceea ce multi ziaristi si oameni politici au uitat in primele zile ale lui 2006, cand se juca Gazprom cu presiunea gazelor, este ca Rusia depinde de veniturile din exporturile de petrol si gaze naturale si nu-si poate permite sa le compromita. KGB-istii aflati la putere la Kremlin nu sunt doar cinici, ci si pragmatici. De altfel, conflictul ruso-ucrainean, numit pompos “razboiul gazului”, s-a incheiat rapid, in mai putin de o saptamana, printr-un acord comercial intre “partile beligerante”. Probabil ca liderii de la Kiev stiau de la bun inceput ca aveau sa cedeze, dar aveau nevoie de putin zgomot politic in pregatirea alegerilor, caci orice confruntare cu Moscova poate fi transformata in capital politic.
O analiza lucida, cu sange rece, a situatiei le-ar fi prins bine guvernantilor nostri, care s-au pierdut cu firea si au convocat rapid o sedinta in data de 3 ianuarie, tocmai cand livrarile de gaze revenisera la normal si cu numai o zi inainte de incheierea intelegerii intre Gazprom si guvernul ucrainean. La acea sedinta, in doar cateva ore, s-a decis nici mai mult nici mai putin decat reorientarea politicii energetice a tarii. Presei i-au fost aruncate spre mediatizare o serie de proiecte marete: construirea de hidrocentrale la Macin si Vidin, finalizarea grupurilor 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda, proiectul Nabucco si utilizarea pe scara mai larga a carbunelui. Cine insa isi poate inchipui ca o tara care nu are bani sa-si plateasca decent medicii si profesorii poate construi dintr-o data hidrocentrale si grupuri energetice pentru care nu are finantarea asigurata? Mai mult, directorul companiei Transelectrica a declarat presei, cateva zile mai tarziu, ca utilizarea carbunelui implica cheltuieli foarte mari, fiind necesara retehnologizarea masiva a termocentralelor. A devenit cat se poate de clar, daca mai era nevoie, ca, de fapt, guvernantii au vrut sa dea doar o lovitura de imagine cu o strategie incropita din cateva idei vechi si insuficient studiate. Probabil ca, daca Gazprom nu ar fi redus cantitatea de gaz pompata in data de 2 ianuarie, guvernul nici nu s-ar fi gandit la securitatea energetica a Romaniei. De altfel, din 1989 pana astazi, nici un guvern nu a fost capabil de mari proiecte. Infrastructura tarii sta sa cada, Valea Oltului este blocata de bolovani, iar DN1 este la fel de ingust si imbacsit ca pe vremea dictaturii, cand masinile circulau duminica alternativ, in functie de numarul de inmatriculare. Absenta reformelor si modernizarilor din domeniul energetic este platita in fiecare an de populatie, care achita facturi imense la intretinere. Dupa un an de guvernare a echipei lui Calin Popescu Tariceanu nu s-a schimbat nimic in acest domeniu. Dimpotriva, Termoelectrica pretinde un pret cu 56% la suta mai mare in 2006! In plus, constatam chiar ca avem un ministru al Economiei, care nici nu stie cum se formeaza pretul gazelor, citeaza de fiecare data alte cifre si nu stie nici macar ce a discutat el insusi la Moscova. Ca sa mimeze fermitate, ministrul Codrut Seres a aplicat o manevra politicianista, anuntand ca va cere verificarea contractelor cu furnizorii de gaze din Rusia. Ii amintim ca a avut un an de zile s-o faca. Tot politicianist a reactionat si opozitia. Deputatul Iulian Iancu a dat vina pe presedintele Basescu, care ar fi iritat Rusia, determinand-o sa impuna tarife exagerate Romaniei. Contractele pentru livrarile de gaz rusesc cu firma Wintershall fusesera insa semnate mai de multisor, chiar pe vremea cand domnul Iancu era secretar de stat in Ministerul Industriilor. Nu ne amitim sa fi negociat tarife preferentiale.
Pe scurt, desi razboiul gazului s-a dovedit o cacealma, el a fost util pentru Romania, caci a scos din nou la iveala superficialitatea celor care ne conduc. Intr-o zi va trebui sa ne hotaram sa-i alegem si dupa competenta, nu numai dupa campaniile de imagine. Pana atunci insa, sa ne fereasca Dumnezeu de probleme adevarate.
