De același autor
Pe măsură ce se apropie data alegerilor prezidențiale și se accentuează perspectiva unei victorii combinate a PSD și AUR, începe să se pună și problema oportunității coalizării, în contrapartidă, a forțelor democratice de dreapta. Deși necesitatea unei asemenea coalizări este cât se poate de reală și de urgentă, în condițiile în care diferența dintre candidații eligibili pentru al doilea tur este practic în marja de eroare a sondajelor, modul în care a fost formulată problema sugerează că, de fapt, nici PNL, nici USR nu o dorește cu adevărat.
Coalizarea forțelor de dreapta în jurul candidatului cu cele mai mari șanse de a ajunge în al doilea tur de scrutin al prezidențialelor este un proiect politic serios, cu miză națională. El trebuie negociat cu responsabilitate și bună-credință de către liderii forțelor politice de (centru-) dreapta față în față, cu echipele lor, iar rezultatul final al negocierilor trebuie anunțat public de către partidele implicate. Prin urmare, nu constituie un proiect politic serios aruncatul reciproc cu pietre și provocări la televizor pe tema unificării - adică exact ce am văzut de câteva luni încoace.
În primul episod al telenovelei unificării dreptei, liderul PNL Nicolae Ciucă a mimat în câteva interviuri un interes teoretic pentru o discuție cu președinta USR, Elena Lasconi, dar nu a invitat-o efectiv la o discuție serioasă. Doamna Lasconi, simțind probabil lipsa de sinceritate a domnului Ciucă, a cerut PNL să-și facă curățenie în interior și și-a declarat intenția de a-l numi premier pe Ilie Bolojan. Era evident o provocare, care le-a permis PNL-iștilor să se supere (abia așteptau), și care a pus capăt discuției despre negocieri. În al doilea episod al telenovelei unificării nu mai discutăm despre negocieri, ci despre somații publice, lipsite de eleganță și de sportivitate: mai întâi, Raluca Turcan i-a sugerat Elenei Lasconi să se retragă din cursă în favoarea lui Nicolae Ciucă, pe motiv că ar fi prea slab pregătită; apoi Nicolae Ciucă îi cere public Elenei Lasconi să se retragă din cursă și să-l susțină pe el, pe motiv că PNL este un partid mai bine reprezentat în teritoriu. Evident, domnul Ciucă nu putea invoca sondajele, pentru că majoritatea acestora îl plasează la o distanță apreciabilă în urma candidatei USR. Pe drept cuvânt, doamna Lasconi a ignorat solicitarea.
Prudent și diplomat, PNL-istul la modă, perceput ca salvator al partidului după încheierea epocii Iohannis, Ilie Bolojan, atrăgea atenția acum câteva zile că scenariul Iliescu-Vadim din 2000 a fost posibil din cauza divizării votului de dreapta între Theodor Stolojan și Mugur Isărescu (și a trădării electoratului de dreapta de către Emil Constantinescu, am putea adăuga). Adevărat, dar unificarea forțelor liberale în jurul unui singur candidat nu se realizează prin demersuri arogante, ceea ce știu prea bine și PNL-iștii, care, de fapt, nu vor nicio unificare, ci doar pregătesc o scuză pentru un previzibil eșec al candidatului lor, dând vina din nou pe USR.
Lipsa bunei-credințe din partea PNL este evidentă. De fapt, dacă ar dori cu adevărat să-l învingă pe Marcel Ciolacu sau măcar ca George Simion să nu ajungă în al doilea tur, PNL și-ar retrage propriul candidat, plasat constant în sondajele serioase mult în urma Elenei Lasconi, și ar susține-o cu toată forța sa politică pe candidata USR. Așa dictează cifrele și așa s-a întâmplat în 2004, când Theodor Stolojan a făcut un pas înapoi în favoarea lui Traian Băsescu, pentru că nu reușea să crească în sondaje, oricât de mult se străduia. Dar atunci aveam de a face cu oameni politici de o cu totul altă clasă și calitate, iar PNL și PD realizaseră deja Alianța D.A. împotriva PSD.
În acest moment însă, nu avem nicio alianță anti-PSD, doar o retorică neconvingătoare a liderului PNL care critică partidul lui Marcel Ciolacu, dar continuă să guverneze alături de el și atacă în mod consecvent USR, la unison cu PSD.
În concluzie, nu are niciun sens să vorbim despre unificarea dreptei împotriva PSD-AUR. De fapt, PNL visează să guverneze cu PSD după alegeri și se luptă cu disperare să oprească proiectul PSD-ist de a guverna cu AUR.
În realitate, funcționează o cu totul altă coaliție: cea în care cohorta partidelor sistemului, PSD, PNL, UDMR, împreună cu partidele generate de laboratoarele serviciilor aparținătoare tot de sistem, AUR și SOS, acționează coordonat pentru anihilarea USR, singurul partid neînregimentat în sistem, cu calitățile și defectele sale omenești. Mai există, pe margine, și Ludovic Orban cu a sa Alianță a Forțelor de Dreapta, dar șansele sale sunt minime, iar frustrările sale vocale la adresa USR devin, fie și neintenționat, un ecou al ostilității PNL și PSD față de același partid. Uneori, în politică este bine să mai știi și când este mai decent să te retragi, decât să cânți fals și penibil prin diferite studiouri de radio.
În aceste condiții, orice discuție despre un proiect politic comun PNL-USR menit să-i scoată din joc pe Marcel Ciolacu și pe George Simion este o vorbărie sterilă sortită să ocupe timpul de dezbatere de la TV cu teme false, astfel încât să nu se vorbească, Doamne ferește, despre proiectele candidaților și ale partidelor lor și despre problemele serioase ale țării pe care aceștia vor să o guverneze. Și uite așa, din diversiune în diversiune, de la o perdea de fum la alta, sistemul de tip mafiot din jurul PSD se va consolida și ne vom întreba din nou, a n-a oară, cum este posibil așa ceva.
