De același autor
Reacțiunea fiind întruchipată de Victor Ponta și de anexa sa Călin Popescu-Tăriceanu. Bătălia dintre cei doi se poartă pentru PSD, pe care Dăncilă este hotărâtă să nu-l piardă, cu prețul destabilizării financiare a țării pe termen lung, iar Ponta speră să-l destructureze pentru a-l absorbi apoi în Pro România. Planul lui Ponta nu este o noutate, dar vara aceasta fostul premier și lider PSD a făcut câțiva pași importanți în punerea lui în aplicare. Este momentul să ne întrebăm așadar ce plusvaloare poate aduce Victor Ponta pentru PSD.
Este limpede că strategia lui Victor Ponta este de a o elimina pe Viorica Dăncilă de la conducerea guvernului pentru a-i bloca accesul la singura ei armă, controlul și distribuția banilor publici. Lovitura sa de maestru a fost recenta rupere a coaliției de guvernare cu ALDE, care a deschis perspectiva căderii guvernului după pierderea majorității în parlament, dublată de sabotarea candidaturii președintei PSD la prezidențiale prin promovarea, împreună cu ALDE, a unui candidat „independent“, în persoana lui Mircea Diaconu, numai bun pentru electoratul PSD. Slăbirea poziției doamnei Dăncilă până când baronii nu o vor mai considera utilă ar trebui să-i aducă pe psd-iști în tabăra lui Ponta. De altfel, Victor Ponta a fost foarte explicit, căutând să le demonstreze psd-iștilor că nu mai au de ce să rămână în PSD, pentru că guvernul Dăncilă va cădea la prima moțiune de cenzură, iar președintele Iohannis nu va numi alt premier de la PSD, ceea ce i-ar lăsa în afara puterii. Doar dacă ar intra în Pro România ar mai avea ei șanse să acceseze banul public, căci o coaliție mai amplă care s-ar forma după căderea ipotetică a Guvernului Dăncilă nu ar putea omite Pro România, partid care nici măcar nu ar vota moțiunea unor asigurări în acest sens. Atacurile verbale la adresa doamnei Dăncilă confirmă strategia sa de pârjolire a pământului și otrăvire a fântânilor pentru a-și asigura revenirea la putere.
Ceea ce nu spune Ponta, dar baronii știu din instinct este că accesul la resurse, ipotetic, ar fi limitat la prietenii lui Ponta, pentru că nu va fi destul pentru toată clientela PSD și nici nu vor fi la fel de multe posturi de ministru ca într-un guvern PSD. De aceea a și reușit Viorica Dăncilă să se agațe cu succes de fotoliul de premier. Ea are 45 de zile pentru a cere un vot de încredere și nici nu este obligată explicit de Constituție să demisioneze dacă-l pierde. A și declarat, de altfel, că nu se grăbește și a purces la mituirea clientelei cu daruri pentru bugetari și mărirea pensiilor. Mai mult, PSD racolează miniștri și parlamentari ALDE, oferind funcții și contracte, adică vrabia din mână, față de cioara din par pe care o promite Ponta. Deja unii parlamentari ALDE se revoltă împotriva ieșirii de la guvernare, cum a făcut-o public Ion Cupă, ca să nu mai vorbim de Ramona Mănescu, care a preferat postul de ministru loialității față de partid. Iar dacă PNL nu se grăbește cu moțiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă mai poate sta în funcție o vreme, încurcându-l pe Victor Ponta.
Oferta lui Ponta se dovedește, așadar, un fel de cacialma, mascată de un discurs fără substanță privind crearea unui autentic partid de stânga. Este de fapt un discurs strict pentru aparatul de partid, pe care încearcă să-l racoleze, nu pentru electorat, care ar urma să fie manipulat ulterior. De aceea el nici nu promite că va demonta modificările operate de PSD-ALDE în domeniul justiției sau reducerea cheltuielilor salariale ale Executivului. Activul PSD este însă mai cinic chiar decât Victor Ponta și ar putea prefera să stoarcă ultimul ban de la Viorica Dăncilă și s-o abandoneze abia după ce va pierde definitiv guvernarea. Și nici candidatura lui Mircea Diaconu la prezidențiale nu este hotărâtoare, de vreme ce bătălia reală se va da între Dan Barna și Klaus Iohannis și ar putea fi mai interesant pentru psd-iști să-l susțină tacit pe Iohannis, care nu i-a incomodat prea tare în primul său mandat și, speră ei, o va face și mai puțin în cel de-al doilea, după ce nu va mai fi constrâns de exigențele campaniei. Deocamdată, așadar, singurul partener al lui Ponta este perdantul Tăriceanu.
Până la urmă, nu asistăm decât la niște permutări penibile de politicieni compromiși, produse ale „sistemului ticăloșit“, bazat pe corupție, aservire politică a instituțiilor și capturarea resurselor statului. Iar Victor Ponta nici măcar pentru PSD nu reprezintă o alternativă, căci nu-i poate garanta decât, eventual, un acces limitat la resurse, nu unul total, cum oferă acum Dăncilă. Degeaba a încercat el să forțeze mâna opoziției să dărâme Guvernul Dăncilă: opoziția nu are nici un motiv să preia dezastrul lăsat de guvernarea PSD înainte de alegeri și preferă, pe drept, alegeri anticipate unui guvern comun cu ALDE și Pro România, care nu ar face decât s-o compromită. Ecuația politică este deci complicată, cel puțin până la prezidențiale, dar un lucru este sigur: Victor Ponta nu are nimic de oferit și nu are cum să garanteze PSD revenirea la putere. El nu poate opri declinul PSD și nici nu-i poate opri degringolada, mai ales într-o societate care și-a lărgit orizontul aspirațional. Mă tem însă că domnul Ponta nu înțelege acest lucru, fiind încremenit în diversiuni și stratageme de preluare a puterii în partid. Psd-ist autentic fiind, are limitele lui: atâta știe, atâta face. //
