De același autor
Iată-i din nou în prim-plan, gata să ocupe funcțiile-cheie în guvern și în administrație, să pună din nou mâna pe banii publici, autohtoni și europeni: toată fauna psd-istă, în frunte cu Firea, Corlățean, Dâncu, Grindeanu, Budăi, Marian Neacșu - promotorul conceptului de „stat paralel”; oameni ai lui Dragnea sau ai lui Ciolacu, exponenți ai sistemului de prăduire a banilor publici și de blocare a reformelor pus la punct din 1990 de FSN și reîncarnările lui ulterioare. Nu datorită destoiniciei lor s-au întors, ci datorită trădării PNL și a președintelui Iohannis, cei care ne-au promis că vor înlătura de la putere „ciuma roșie”, doar pentru a o readuce la putere la mai puțin de un an de la alegerile din 6 decembrie, din care rezultase o majoritate anti-PSD.
A fost distrugerea coaliției PNL-USR-UDMR un plan mai vechi al șefului statului și al PNL sau, așa cum crede fostul președinte al PNL Valeriu Stoica, rezultatul unor erori generate de pierderea controlului asupra evoluțiilor politice? Mai pe șleau spus, avem de a face doar cu un festival al prostiei din partea șefului statului și a „echipei câștigătoare” sau cu un puci al partidelor și grupurilor de interese asociate pe care le numim generic „sistemul ticăloșit” ori, pe scurt, GRIVCO?
Ipoteza erorilor în cascadă nu explică decât parțial distrugerea relației dintre PNL și USR. Dacă într-adevăr liberalii au fost surprinși că USR a avut demnitatea de a demisiona din guvern după ce doi miniștri i-au fost revocați abuziv, situația putea fi rezolvată ulterior prin negocieri de bună-credință. În schimb, Florin Cîțu a purces imediat la demiterea tuturor usr-iștilor din instituțiile statului și la denigrarea violentă a foștilor parteneri, apoi președintele Iohannis și-a bătut joc de Dacian Cioloș, dându-i un mandat pentru formarea guvernului pe care știa bine, pentru că așa ordonase, că nu avea cum să-l ducă la bun sfârșit. La acel moment, după succesul moțiunii de cenzură pregătite de PSD încă înainte de congresul PNL, Florin Cîțu nu mai era premier decât în mintea lui. Căderea lui, confirmată în final de evoluțiile recente ale negocierilor cu PSD, era un prilej excelent pentru renegocierea vechii coaliții cu USR. În schimb, Klaus Iohannis însuși a făcut lobby în PNL pentru intrarea la guvernare a PSD. Mai mult, în prealabil, domnul Iohannis și locotenenții săi au avut grijă să slăbească PNL aruncând în aer toate punțile cu tabăra Orban, ceea ce a dus la retragerea fidelilor fostului lider din grupul parlamentar PNL. În mod pervers, omul președintelui, Cristian Bușoi, a invocat slăbirea poziției parlamentare a PNL pentru a justifica apropierea de PSD, cu care se poate face, nu-i așa?, o majoritate solidă, nu una precară, cum ar fi acum cea oferită de PNL-USR-UDMR, de parcă nu tandemul Iohannis-Cîțu a subminat deliberat poziția PNL în parlament. Ca să nu mai spunem că Ludovic Orban promisese să susțină refacerea vechii coaliții.
Este greu să nu vezi caracterul deliberat al demersurilor care au dus, pas cu pas, la excluderea USR de la guvernare, cu prețul sacrificării PNL. Nu o fi domnul Iohannis o lumină intelectuală, dar nu are cum să ignore aritmetica parlamentară care demonstra clar - după cum am scris deja în Revista 22 - că PNL nu se află într-o poziție dominantă decât în coaliție cu partide care au mai puține mandate decât el, ca USR și UDMR, și că același PNL devine partener secundar, deci dominat, într-o coaliție cu un partid cu o pondere parlamentară superioară, cum este PSD. De ce au acceptat liderii PNL această sinucidere politică - adică să fie și repudiați de electorat, și rămași fără resurse de mulțumire a clientelei, prin cedarea ministerelor „cu bani” către PSD - adică și bătuți, și cu banii luați? Și aceasta, după ce se lamentaseră că în vechea coaliție USR primise prea multe ministere bănoase. Presupunem că au crezut că președintele Iohannis avea pârghii de influențare a PSD astfel încât reîmpărțirea ministerelor să le fie avantajoasă. Probabil credea și Klaus Iohannis că poate controla întregul PSD dacă îl controla pe Marcel Ciolacu personal, uitând că nici el, nici domnul Ciolacu, nu stăpânesc întreaga structură de tip mafiot a acestui partid de carnasieri.
Sau poate că președintelui nici nu-i pasă prea mult de soarta PNL, pentru că este de fapt un liberal de conjunctură, fără convingeri politice proprii, iar adevărata sa comandă se află la GRIVCO - de unde a și venit, atunci când USL trebuia ruptă în două pentru a crea o opoziție artificială la PSD, opoziție ce urma să fie abandonată atunci când interesele partidului aveau să o ceară - și au cerut-o, când s-a conturat perspectiva înfruptării din fondurile PNRR. QED.
În consecință, liberalii vor mânca pâinea umilinței, ca preț pentru eterna lor duplicitate: au vrut să fie parte a „sistemului”, pozând în același timp în adversari ai acestuia. Ostili reformelor, nu s-au înțeles cu USR, care reprezintă, cel puțin deocamdată, o forță politică necontaminată de „sistem”. De altfel, s-a văzut din prima jumătate a anului că aceste două partide erau incompatibile. Bucuroși că scapă de exigențele USR, au sperat că președintele Iohannis le va răsplăti supușenia. În schimb, au pierdut ministerul de finanțe și alte posturi-cheie și au ajuns să se căciulească la PSD: „Marcele, nu poți să ne faci una ca asta!” se lamenta falnicul Rareș Bogdan, cel care nu demult cerea isteric USR-ului „să facă penitență”. Penibilă această ipostază a PNL, dar binemeritată: când îți minți electoratul și îți trădezi aliații, nu te poți plânge că ești tratat ca o slugă nedemnă de noii tăi stăpâni. //
