13- 15 iunie, invazia bestialității

Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.

Rodica Palade 13.06.2017

De același autor

 

În urmă cu 27 de ani, chiar în aceste zile, de 13-15 iunie, Bucureștiul devenea scena unei sălbatice re­primări a manifestației din Piața Universității, începută în 22 aprilie. O manifestație maraton, un fenomen, o agora a acelor vremuri. Dec­ep­ționați și revoltați de manifestările ne­de­mo­cra­tice ale puterii instalate după revoluție, FSN, oa­menii (în special tineri) se adunau seară de seară în Piața Universității, unde trupele lui Ceaușescu omorâseră primii oameni care strigaseră LI­BER­TATE!, în 21 decembrie 1989. Puterea de atunci era întrupată de Ion Iliescu (în viziunea căruia, de­clarată public, „poate să fie democrație și în­tr-un regim totalitar, dar cu un despot în­țe­lept“) și de FSN (partid și stat totodată), stră­mo­șul PSD-ului de astăzi. Dar mulți voiau ca Ro­mâ­nia să se lepede de toate „binefacerile“ ex­pe­ri­mentului comunist și să înainteze rapid spre ci­vilizație, spre democrație, spre Europa. Aceasta a fost esența protestului din Piața Universității și asta l-a enervat pe Ion Iliescu, făcându-i „go­lani“ pe manifestanți, întrucât visul lui, idealul și proiectul de țară nu vizau decât scaunul lui Ceaușescu pentru sine.

 

Reprimarea, rămasă în istorie sub numele de „mi­neriadă“, a fost precedată de o înscenare de mari proporții după ce manifestația propriu-zisă se stinsese, în Piață nemairămânând decât un grup de vreo 250 de persoane, inclusiv greviști ai foamei, aflați în corturi pe esplanada din fața Teatrului Național. La crăpatul zilei de 13 iunie, 1.000 de polițişti, cu căști, scuturi și bastoane, năvălesc în Piață, calcă în picioare corturile, lo­vesc oamenii cu bastoanele și bocancii, arestează și bagă în dube tot ce suflă. Peste drum, la Ar­hitectură, unde studenții lucrau la planșetă pen­tru diplomă, pătrund polițiști, conduși de per­soane în civil, bat, înjură, distrug și arestează. La scurt timp, are loc și atacul muncitorilor de la IMGB, care sfărâmă, cotonogesc, înjurând, tot ce mai mișca prin facultate. Piața este încercuită de autobuze, camioane cu prelată, mașini de poliție. Starea de spirit a populației devine ex­plo­zivă. Unii sunt indignați de atrocitățile poliției, alții, fideli ai lui Iliescu & FSN, fericiți. Ca într-un manual vivant, de bune practici bolșevice, răz­boiul civil era gata. Au urmat incendieri de au­to­buze, un atac al Ministerului de Interne și, în fine, al Televiziunii, care și-a încetat emisia, fapt nemaipomenit nici măcar la revoluție... Aceste înscenări, numite de către Răzvan Theodorescu, directorul TVR, „lovitura de stat le­gionară“, au prefațat/justificat ve­ni­rea minerilor, vreo 10.000, „ca să ape­re democrația și să restabilească ordinea“.

 

În zorii zilei de 14 iunie, Ion Iliescu îi salută din balconul Palatului Victoria pe minerii conduși de Miron Cozma și îi trimite în Piața Universității „să o ocupe și să planteze flori“... Și mi­nerii, cu răngi, topoare, cabluri cu piu­liță la capăt, au plantat, temeinic și cu sârg. Sute, mii de persoane lua­te la întâmplare, eventual identificate după ochelari și blugi, au fost mo­lestate sângeros și călcate în picioare. Ușile Universității au fost sparte cu târnăcoapele. În scene de grotă, mi­nerii terciuiesc oameni, obiecte, apa­rate, mobilier. Smulg cărți pe care uri­­nează și defechează. Conduși de po­liție sau civili, minerii controlează acte, fac arestări. Sunt salutați de gos­podine înfierbântate, care le dau flori și prăjiturele. În fine, fac praf sediile partidelor de opoziție, PNȚ-cd și PNL, sediul Asociației 21 Decembrie, redacția României libere, Asociația Foștilor Deținuți Politici. În 15 iunie, Ion Iliescu îi adună pe ortaci și își ara­tă „întreaga recunoștință din partea populației Capitalei, pentru prezența dumneavoastră utilă și eficientă“.

 

A urmat aruncarea României de pe harta lumii civilizate. Ani de izolare. Suspiciune. FSN, devenit PDSR, ne-a afundat în mlaștinile stagnării. Cei avi­zați și-au îngroșat averile, pră­du­ind statul. Un val important de oa­meni au părăsit țara, căutându-și ros­tul în alte orizonturi. Piața Uni­ver­si­tății a rămas, însă, locul fierbinte din București pe care oamenii îl ocupă și când sunt nemulțumiți, și când sunt fericiți.

 

Mai are rost să ne amintim de 13-15 iu­nie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. În plus, o anchetă judiciară trenează de ani de zile. Și da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gi­gant din Piața Victoriei, dar și din mul­te alte orașe ale țării, a împie­di­cat mârșăviile unui guvern care, „noap­tea ca hoții“, punea la cale su­grumarea justiției. Și, încă o dată da, trebuie să ne amintim, ca să ră­mâ­nem vigilenți cu puterea PSD, pentru că, în configurația genetică a acestui partid, există periculosul mutant „iau-puterea-ca-să-fac-ce vreau-cu-ea“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22