Criza nu mai are răbdare

PDL este astăzi un partid nesigur, în disoluţie, deşi se află la guvernare.

Există în finalul volumului I al Moromeţilor lui Marin Preda scena teribilă a corecţiei cu parul pe care bătrânul ţăran o aplică fiilor săi. Tot mai străini de problemele familiei, de fonciire, dar şi de Poiana lui Iocan sau de ritualica secerişului, băieţii lui Moromete vor să pună mâna pe toată agoniseala şi s-o rupă cu satul. Ei îl înfruntă pe tată, sătui de „acelaşi glas înfundat şi stăruitor care punea în mişcare toată casa“. „Răcnetul lui care înţepenea aerul“, dar şi batjocura şfichiuitoare nu mai au efect. Până şi tăntălăul de Nilă „rânjeşte simţind că s-a terminat cu puterea tatălui“. Moromete ridică parul şi-şi loveşte fiul răzvrătit, aruncându-i: „bolnavule după avere!“, apoi, pentru toţi ai casei: „Cui nu-i place la târla mea să de ducă! Să plece!“. Şi, într-adevăr, băieţii cei mari fug, după ce sparg lada de zestre şi iau din ea toţi banii; Niculae, mezinul, părăseşte şi el „târla“, după ce Moromete vinde pământul şi-l înscrie la şcoală. Spune Preda, chiar în ultimul paragraf al romanului, „timpul nu mai avea răbdare“.

O scenă similară cu bătaia băieţilor lui Moromete, care însă pecetluieşte pierderea autorităţii de către tată, pare să fi avut loc la Snagov, în seara zilei de 6 iunie, când Traian Băsescu şi-a adunat „băieţii“ din partid, mai toţi „bolnavi după avere“, pentru a le aplica o corecţie disperată, înaintea momentului crucial al asumării răspunderii guvernului pe legile austerităţii şi al votului pentru moţiunea de cenzură înaintată de PSD. Rumorile, dezertările, indisciplina, ca şi corupţia, furtişagurile, cumetriile vinovate – toate la vedere –, alături de un premier fantomă şi de o mizerabilă comunicare fac din PDL astăzi un partid nesigur, în disoluţie, deşi el se află la guvernare. Apropiaţi ai capilor din partid spun că toţi pedeliştii sunt conştienţi că se vor prăbuşi sub măsurile nepopulare pe care guvernul este silit să le ia şi, în grabă, înşfacă fiecare ce poate. Traian Băsescu le-a spus în faţă că premierul Boc „a fost sabotat de propriul Cabinet“.

„În timp ce premierul vorbea despre măsurile de austeritate pe care trebuie să şi le asume populaţia, anumiţi miniştri făceau angajări în cabinetele proprii sau declarau că nu este nevoie de reduceri de personal la ei în ogradă. După asumare, cer să se reducă toate posturile din ministere şi agenţii care au fost create pentru clientela politică“ şi „Trebuie să vă hotărâţi ce faceţi: ori susţineţi guvernul, ori mergeţi în opoziţie. Trebuie să hotărâţi pentru că ţara are nevoie de un guvern care să aplice măsurile. Aveţi 48 de ore să vă decideţi.“ Ai spune că vorbele preşedintelui sunt lovituri de par.

Numai că „băieţii“, veniţi la Snagov în maşini scumpe, cu geamuri fumurii, faţă de şeful statului, în Loganul său demonstrativ, ştiu că „şeful“ nu le mai poate da în viitor nimic; că, până mai ieri, periculoasele lui viraje erau de susţinut, atâta timp cât la câte o cotitură le era oferită parte consistentă şi îndestulătoare din punga bugetului. „Băieţii“ ştiu că afacerile se rezolvă transpartinic, după principiul: azi îţi dau eu, mâine îmi dai tu. Dincolo de „încleştările“ televizate, „băieţii“ lui Băsescu „servesc“ masa cu adversarul, mai fac o achiziţie în Spania, reglează un contract, aranjează un ginere; soţul, investitor în soaţă, se descurcă, oricine este sau va fi la putere. Ce vrea, ce mai vrea Băsescu, şi-or fi spus (încă) în gând Blaga-Berceanu-Videanu &co. Dar nu va trece mult şi, asemeni lui Paraschiv al lui Moromete, vor striga: „crezi că mi-e frică de el! Ehe! A trecut vremea aia!“.

Indiferent ce se va întâmpla curând cu asumarea răspunderii şi votul pe moţiunile de cenzură, „băieţii“ lui Băsescu vor fugi (la Nisa?, la Monte Carlo?), luând cu ei tot ce a mai rămas în lada de zestre. Pentru noi însă contează un singur lucru: criza nu mai are răbdare. //