De același autor
Devenit teatrul operaţiunilor financiare la cel mai înalt şi neruşinat grad şi doar atât, Bucureştiul este din nou scos la mezat în acest an de samsarii de partid.
Oare cât poţi să fii de străin nu doar de chestiunea Bucureşti, dar mai ales de chestiunea Raed Arafat, încât să-ţi treacă prin minte că-l vei lua pe omul care a mişcat la propriu o ţară întreagă, tocmai pentru că fusese luat, împins, din lucrul pe care el îl face cel mai bine, ca să-l pui candidat la Primăria Capitalei? Raţionamentul PDL pentru alegerile locale din Bucureşti nu priveşte oraşul cu nesfârşitele lui probleme, ci persoana cu care îl dăm jos pe Oprescu. Şi, nu-i aşa?, Raed Arafat ar fi tocmai bun. Îşi închipuie PDL că, dacă, prin absurd, Arafat ar accepta să candideze, deşi a spus, „nu, nu, nu. Nu e domeniul meu. Nu candidez, oricine mi-ar propune“, şi l-ar putea adjudeca partidul pe Arafat pentru afacerile oamenilor lui, în dauna afacerilor oamenilor lui Oprescu? Chiar nimic să nu fi înţeles d-na Udrea, şefa pe Bucureşti a PDL, deşi acum are suficient timp de gândire, din tot ce s-a întâmplat în ţară în luna ianuarie? Să nu fi înţeles nici acum, ea şi tovarăşii ei de luptă, de ce a pierdut PDL Bucureştiul în 2008, cu Blaga? Aşadar, nu ce facem pentru Bucureşti, ci cum punem mâna pe Bucureşti. Cu un independent! Cu Raed Arafat! Care are o cotă uriaşă de încredere, dar pe care nu e dispus s-o cedeze („nu, nu, nu“) nici măcar d-nei Udrea. De ce nu caută PDL candidat în propriul partid şi întinde gâtul după un independent?
Vânătoarea de azi a PDL seamănă cu cea a PSD când Sorin Oprescu tocmai se declarase „independent“ şi când Miron Mitrea îl împingea în faţă pe Cristian Diaconescu, spunându-i părinteşte: „Du-te tu, Cristi, că eşti curat!“. Şi totuşi, dacă PDL ar căuta cu adevărat un independent, nu ar avea decât să-l susţină pe Nicuşor Dan, omul care a dedicat o incredibilă energie Bucureştiului şi care tocmai şi-a anunţat candidatura.
Devenit teatrul operaţiunilor financiare la cel mai înalt şi neruşinat grad şi doar atât, Bucureştiul este din nou scos la mezat în acest an de samsarii de partid. Încă mai e de smuls, încă mai e de dărâmat, de tăiat, de mutilat şi se câştigă serios din asta. Şansa îi surâde şi de această dată „independentului“ cameleon Sorin Oprescu. Ce a lăsat în urma lui în ultimii ani se vede: clădiri de patrimoniu puse la pământ în folosul unor căi de rulaj rapid prin centrul oraşului, nişte asfaltări în care îţi rupi maşina, câini vagabonzi parcă şi mai mulţi, aceleaşi reclame indecente agăţate pe oriunde, nişte zdrenţe de plastic delimitând axul arterelor, nişte paşi verzi ducând spre nicăieri, un cârnat lung, nişte ceasuri aurite şi promisiunea altor şi altor proiecte megalomane. El, Oprescu, este candidatul pe care îl va susţine USL, în virtutea aceluiaşi raţionament de partid: nu ce vom face pentru Bucureşti, ci cum vom pune mâna pe el. Pentru că, altfel, USL ar fi avut şansa să prezinte bucureştenilor un candidat cu care nu doar că l-ar fi bătut pe Oprescu, ci chiar ar fi avut de avansat ceea ce se cheamă un edil: pe Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1. Numai că, în numele unităţii USL şi al unei sincere antipatii personale, Crin Antonescu a respins nu doar un mare atu al PNL, ci şi al Bucureştiului.
Acum, că tot vorbim de cutremurul din 1977, aflăm că doar 26 din 2.000 de clădiri au fost consolidate şi că, la un eventual cutremur, câteva mii de oameni riscă să piară sub dărâmături. „Nu vă iubiţi oraşul“, ne reproşa ambasadorul Franţei Henri Paul, văzând cu câtă uşurătate sunt demolate casele de patrimoniu din Capitala României. Aşa e. Noi ştim doar să urâm. //
