Distractia continua: se pregateste o miscare "independenta"

Saptamana trecuta, in acest colt de pagina, An­drei Cornea scria despre victoria lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei ca despre o "vic­to­rie a distractiei". Bucurestenii, sub 30%, l-au "ales" in raspar pe "independent", preferand popu­­lismul si smechereala, care da bine pe sticla, pro­gra­melor serioase care ar fi putut scoate orasul din colaps. Explicatiile lui Andrei Cornea pentru acest gen de distractie stau in miza reala mica a Primariei Bucurestilor, legea amputand rand pe rand prerogativele primarului general, niciodata al PSD. As adauga, insa, ca aplecarea catre "dis­trac­tie" a bucurestenilor nu s-a manifestat doar in episodul Oprescu-independent sau Vadim-pre­se­din­te, ca este, ne place sau nu, o trasatura de ca­rac­ter a locuitorilor Capitalei, de neinteles din­co­lo de Carpati, unde bucurestenii sunt porecliti "mi­tici", cu tot tacamul dispretuitor caragialesc ce decurge de aici. Cu cutitul la os, dar si cu aple­ca­rea lor catre distractie, bucurestenii au umplut strazile orasului in decembrie 1989, cantand aiu­ri­torul "ole-ole-ole/Ceausescu nu mai e" si, in ace­lasi ton, de lambada, spunea atunci Mircea Di­nes­cu, au tinut ocupata Piata Universitatii vreme de doua luni. Dar izgonirea lui Adrian Nastase si a trupei sale, in 2004, nu a fost decisa tot de bu­cu­resteni, care s-au mobilizat la vot prin "distrac­ti­vele" SMS-uri cu Bombo si Congo? Tocmai de ace­ea, strategia staffului de campanie al lui Va­si­le Blaga, un ardelean morocanos si necarismatic, a parut cel putin ciudata. Sloganul "fapte, nu vor­be" nu prinde la Bucuresti, unde palavrageala este un mod de viata si unde fostul primar con­fun­dase orasul cu un numar de tevi si foarte mul­te borduri. A ignora felul de-a fi al celor pe care vrei sa-i seduci ca sa-i conduci inseamna, in fapt, ca nu ai chef nici sa-i seduci, nici sa-i conduci, ci doar ca ai primit o nesuferita sarcina de partid.

Andrei Cornea recunoaste, in editorialul sau, va­loarea simbolica a castigarii/pierderii Bucu­res­ti­lor. Si aici, intr-adevar, apare marea problema: "dis­tractia" din Capitala ameninta sa se trans­for­me in uriasa paranghelie nationala, sinucigasa, spre marea multumire a unui etern Ion Iliescu. Cine l-a auzit pe proaspatul primar general al Ca­pi­talei rostindu-si discursul de instalare in fata functionarimii din primarie, o supradoza de popu­lism si smecherie, a inteles ca, de fapt, el mar­chea­za pentru Sorin Oprescu inceperea asaltului care vizeaza direct Palatul Cotroceni. Mai mult, se discuta tot mai insistent de crearea unei mis­cari civice, de o "reala moralitate" , de o "reala com­pe­­tenta" si, bineinteles, de o "reala inde­pen­den­ta", care va putea reuni energiile celor multi, ne­mul­tu­miti de partidele politice, indiferent de pla­sarea lor ideologica, astfel incat mobilizarea la urne sa poata fi asigurata. Doar asa va rezulta o "reala schimbare". In fruntea acestei miscari ci­vice va fi, ati ghicit, "independentul" de la Bu­cu­resti. Sorin Oprescu. Abia atunci sa te tii dis­tractie.

Daca va amintiti, o lunga perioada de timp, dupa ce divortul dintre partidele componente ale Aliantei Dreptate si Adevar, PD si PNL, devenise iminent, opinia publica isi manifesta, neabatut, op­tiunea pentru "familie". Electoratul, un copil su­ficient de evoluat, nu era dispus sa inteleaga care dintre cei doi parinti are dreptate, ce fel de dreptate e aceea si cum se face ea. Dar, in astfel de situatii, parintii nu se gandesc la copii decat ca arme cu care ar putea sa-si distruga cel mai bine partenerul sau ii uita incuiati in casa. De cele mai multe ori, exasperati de certuri, acestia fug pe primul maidan, cazand prada sigura vor­be­lor goale, marea si sarea promise de un sar­la­tan oarecare, "un independent", sa zicem. Ce ur­mea­za este chiar povestea alegerii de la Bu­cu­resti, care ameninta sa se intinda si peste ale­ge­ri­le din toamna.