De același autor
„Ce s-a intamplat la revolutie?“ „A fost impuscat Nicolae Ceausescu si nevasta lui.“ „Si ce au castigat romanii?“ „Nimica.“ „Chiar nimic?“ „Nu, ca nu mai au oamenii unde munci si sunt taxe mari.“ „De unde stii asta?“ „De la televizor.“
Sunt fragmente dintr-un dialog cu copii, parte a unui film transmis de TVR in 19 decembrie, la 16 ani dupa revolutie. Alternativ, apareau si „protagonistii“: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu - al caror discurs e inutil sa-l rezum. Ei au acum un Institut al Revolutiei de la inaltimea caruia vor putea furniza pentru cartile de istorie, oricum penibile, si dascalilor, oricum roboti, adevarul. Cum filmul nu avea nici o rama, nici un sapou, nici o precizare si nici o alta voce decat cea a „protagonistilor“ amintiti mai sus, nu-ti ramanea decat sa te inspaimanti de candoarea cu care acei copii rosteau confuz, lasand sa se vada ca, in realitate, nu au nimic in cap decat un zat scurs din televizoare, cateva propozitii caznite.
Aici am ajuns.
Dar este diferit bagajul mental al acestor copii de cel al altor copii carora parintii le-au ascuns vreo 50 de ani, ca sa-i protejeze, adevarul despre regii Romaniei, despre Bratieni, despre Maniu, despre comunism? Ce stiau copiii revolutiei din 1989 in afara ca Ceausescu si nevasta lui nu „dau“ caldura si mancare si ca sa te „descurci“ trebuie sa intri in PCR, „ca nu schimbi tu lumea“ , dar poti sa te racoresti, spunand bancuri despre cei doi? Fiti convinsi ca, daca in acea vreme TVR ar fi facut un film si ar fi chestionat copii (dar si adulti!) despre istoria tarii lor, raspunsurile ar fi fost la fel de confuze. De acord, scoala, televiziunea, ziarele de atunci vindeau propaganda. Dar familia? Ieri, ca si azi, familia nu are grija decat de mancarea si hainele copiilor.
Nu istoria e specialitatea noastra. Spielberg spunea ca a facut filmul despre soldatul Ryan pentru ca, fiind copil, avea capul plin de povestirile tatalui si ale camarazilor acestuia despre debarcarea din Normandia. Afara de cartile de istorie pe care cu siguranta ca Spielberg le va fi citit, povestea eroica a tatalui devenise chiar povestea eroica a copilului, care, peste ani, a simtit nevoia urgenta s-o impartaseasca si altora. (Exemplul de mai sus poate fi multiplicat la nesfarsit, dar, din pacate, el nu prea ne priveste.) Pornind de la aceasta luare in posesie a istoriei mari ca istorie personala, de familie, si nu ca manual/tratat citit, oricat de corect redactat ar fi, ne putem gandi la ce fel de constiinta au cetatenii acelei tari si la modul in care fac ei fata furtunilor ce se abat periodic peste tara lor. Exista astazi in Romania nenumarate carti foarte bine facute/traduse despre istoria tarii sub comunism. Se fac simpozioane, se tin conferinte cu participarea unor specialisti de varf. Continutul lor insa ne ramane departe de constiinta si nu are nici o influenta asupra faptelor noastre de azi. Ne impaunam de circumstanta cu istoria, cursul scurt, a Bratienilor, dar ascundem Holocaustul. Ne purtam ca si cum istoria noastra n-ar fi a noastra, nu gasim in ea, ca invatatura de viata, individuala si colectiva, mai nimic pentru ca parintii nu au obiceiul sa le incredinteze copiilor acest bun. Suntem ba depresivi, ba agresivi, de fiecare data nepregatiti si victime, pentru ca randurile scrise intr-o carte nu-si gasesc nici un corespondent in povestea personala, eroica sau rusinoasa, a fiecaruia dintre noi.
Asa imi explic de ce, in fiecare an, Ion Iliescu si amiralul Cico sunt cautati de reporteri, regizori de film s.a. sa spuna istoria revolutiei din decembrie ‘89. Acelor reporteri, regizori de film s.a. tatii si mamele nu le-au povestit, nu le-au incredintat ca „prada“ personala nimic din revolutia LOR. Subiectul le ramane strain, ca o uniforma tot mai tocita pe care sunt siliti s-o ia de la vestiar in luna decembrie.
Asa imi explic de ce Ion Iliescu a ajuns sa patroneze senin, cu bani publici, chiar Institutul Revolutiei, fara ca nimeni sa nu reactioneze, iar Ghildus sa ne traga o teapa „revolutionara“ chiar in mijlocul Bucurestiului, si tot pe bani publici.
