De același autor
A avut inca de la inceput avantajul ca nu e om politic. Ca, venind din civilie, nu va avea interesul de a suci gatul legilor in favoarea camarazilor de partid, ca nu va da comanda pentru dosarele adversarilor de partid si ca nu va duce mai departe "traditia" ocrotirii coruptiei fara de partid. I s-au pus in fata grajdurile lui Augias peste care fluturau amenintator steguletele rosii ale Comisiei Europene si i s-a spus: noi te sprijinim, fa-le sa dispara! Si, in scurt timp, avantajul acestei ministrese de a nu fi om politic, intarit si de faptul ca, odata ajunsa la Justitie, chiar a dat semne ca stie ce are de facut (un lucru mai rar pentru ministri) s-a transformat in alibi maxim al guvernului Tariceanu fata de Bruxelles. Cand steguletele chiar au disparut, avantajul ministresei de a nu fi om politic s-a transformat peste noapte in handicap: nu stie sa negocieze, are o relatie proasta cu CSM, cu parlamentul si cu Viorica Costiniu, este incapatanata si, in general, dupa indepartarea amenintarii cu clauza de salvgardare, isi cam facuse treaba, putea chiar sa plece. Intre timp, din falnicul copac al coruptiei, au inceput sa cada primele roade: un fost premier, un actual vicepremier, un amic al actualului premier, un sef de consiliu judetean, ceva politisti, ceva judecatori... Comisia Europeana nu pierdea ocazia sa aduca laude si incurajari. Dar in sufletul politicienilor a incoltit mai intai teama si apoi revolta. Semnele ca Justitia ar putea deveni putere incontrolabila in stat erau de rau augur. Si-au pus mintea la contributie si, dupa ce Bruxellesul a ridicat steguletele rosii, au descoperit grozavia: drepturile omului sunt in pericol si chiar incalcate grav de procurorii care primisera exagerat de multe atributii, incepand astfel sa rascoleasca in intimitatea fetida a clanurilor transpartinice.
In paralel cu acest discurs ingrijorat, sustinut si de cei mai europeni politicieni, udemeristii, dar si ei garnisiti cu baroni si afaceri necurate, discurs clamat si de parti geloase ale societatii civile, au fost puse in opera si cateva "mici" si picante lucraturi: un ziar central ne-a infatisat-o pe ministreasa Justitiei beata moarta si dand cu paharele de pamant. Dupa ce si-a facut treaba, ziarul cu pricina si-a cerut scuze. Schema a fost preluata insa de Antenele lui Dan Voiculescu-Felix care au investigat, au gasit si ne-au prezentat o fosta victima a ministresei - un zdrahon de vreo suta de kile, fost chelner in Gara de Nord, care ne-a povestit repetat si la ore de varf cum fusese batut o noapte intreaga de o procuroare ceausista, nimeni alta decat ministreasa de la Justitie. Dar nici asa-zisul ordin in alb de perchezitie semnat de aceasta cruda procuroare, si el aratat pe ecrane tot de Voiculescu, nu a facut cat piciorul in prag pus la Senat prin motiunea simpla. Gata sa faca treaba murdara, Voiculescu nu a ezitat. A redactat motiunea, o lista de minciuni, pe care a prezentat-o cu patos in Senat, dand glas tuturor politicienilor - sa plece acest ministru al Justitiei care le incurca vietile si afacerile. Sa se termine cu incalcarea drepturilor omului corupt. Sa plece, s-a dezlantuit cu spume la gura si C.V. Tudor. Iar senatorii, dupa o analiza "profunda" a situatiei, au votat. Unul, mai convins decat altii, a votat chiar de doua ori. Sa plece, a fost verdictul. Este unealta, omul presedintelui, care a pus gand rau democratiei, dar ei, senatorii si deputatii, alesii poporului, decisi pana la sacrificiu sa salveze democratia, i-au pus un gand rau si mai mare presedintelui.
Mesajele directe ale comisarului european pe Justitie au cazut in gol, la fel si cele ale ambasadorului american la Bucuresti. A se scuti. De-acum suntem membri cu drepturi depline ai UE si trebuie sa ridicam glasul. Asa cum a facut-o chiar premierul Tariceanu, hotarat sa mentina taxa de prima inmatriculare care il avantajeaza pe dealerul de Citroën Tariceanu, iar statul sa plateasca el amenzile ce vor curge dinspre Curtea Europeana. Descoperindu-si de data recenta autoritatea, premierul a transat in final chestiunea sacaitoare de la Justitie: ministreasa inabila, carcotasa si nepermis de mult laudata de la Bruxelles la Bolintin, dar care, in opinia lui, nu-si mai avea nici un rost in guvern chiar de a doua zi de dupa ridicarea steguletelor rosii, sa plece. Si daca nu a putut sa-i faca vant nici cu motiunea, a facut-o odata cu restructurarea guvernului.
In ultima jumatate de an, aceasta ministreasa putea fi vazuta la televizor cum strabatea nesfarsitele culoare din Casa Poporului, insotita doar de asistenta ei. Venea sa fie calcata in picioare de alesii neamului sau pleca dupa ce alesii neamului o calcasera in picioare. Era imaginea singuratatii. Si de ea voiau sa scape toti.
Pentru ca ne-a aratat un coltisor din felul in care ar putea functiona o Justitie normala, multumesc, Monica Macovei!
