Peisaj după Colectiv

Seismul Colectiv e pe cale de a fi uitat, viaţa politică reintră nestingherit în vechea matcă.

Rodica Palade 01.03.2016

De același autor

 

Într-un recent sondaj de opinie al IRES, doar 0,3% dintre respondenţi declară că au foarte mare în­cre­dere în partidele politice, iar 6%, multă. Aproa­pe o treime nu poate asocia partidele politice cu ni­ciun cuvânt, iar celor mai mulţi, cuvintele care le vin în minte referitor la această sintagmă sunt: hoţi, furt, escrocherie, corupţie, mită, egoism, in­terese proprii, minciună, prostie, nemernici, de­zas­tru, ruşine, dispreţ ş.a.m.d. În starea de fu­rie pe care o simţi cum clocoteşte în lotul de in­ter­vie­vaţi, pentru că e şi a ta, apare şi contraoferta nău­citoare (care nu mai e a ta); ea se numeşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât Partidul Co­mu­nist Ro­mân, al cărui fals deces ni-l anunţase Ion Ili­es­cu în zilele Revoluţiei. Astfel, 52% dintre in­ter­vie­vaţi cu vârste între 51-65 ani (adică 25-42 de ani la Re­voluţie!) cred că PCR a fost mai bun în com­pa­ra­ţie cu partidele de azi. 40% dintre tinerii de azi cred şi ei că PCR a fost mai bun, în fine, 43% ar vota cu Nicolae Ceauşescu... Revenind cu pi­cioa­re­le pe pă­mânt, adică în actualitate, PSD continuă să fie pre­fe­ratul românilor, deşi social-democraţii sunt per­ce­puţi ca cei mai apropiaţi de Moscova. De­zolant.

 

Credeţi însă că acest tablou înspăimântător, hao­tic şi dezarmant totodată, tulbură în vreun fel via­ţa celor două mari partide, PSD şi PNL, plus sa­te­li­ţii orbecăind înainte de alegeri după o barcă în ca­re să sară la nevoie? Credeţi că această oglindă, pu­să în faţă cu destulă cruzime, dacă mai era nevoie, îi va face pe liderii de partide mari şi mici să se sinucidă? Sau măcar să-şi ia bagajele şi tălpăşiţa din viaţa publică? Să spunem că sondajul IRES e de­fect, că are întrebări dirijate, eşantion ne­re­pre­zen­tativ etc. Să deschidem atunci site-ul recent pus la dispoziţie de Guvernul Cioloş, maisimplu.gov.ro. Acolo putem vedea în zeci, sute, mii de detalii con­crete „rodul“ muncii partidelor politice care s-au tot învârtit la guvernare şi în opoziţie de aproape 30 de ani, „elaborând“ legi, HG-uri, dispoziţii, re­glementări; ele sunt denunţate acum de cetăţeni ca absurde, multe, demenţial de absurde, în ru­şi­noa­sa, prosteasca şi vinovata lor birocraţie. Un hă­ţiş pus la cale ca să omoare viaţa unei societăţi, nu s-o stimuleze. Un şir de absurdităţi care-i si­leş­te pe oameni să-şi mănânce timpul şi nervii la co­zile unor ghişee sau uşi, dincolo de care stă­pâ­neş­te o armată de funcţionari arţăgoşi. Cam ăsta este palmaresul partidelor politice româneşti şi aşa se explică de ce încrederea „mare“ şi „foarte mare“ a cetăţenilor nu depăşeşte 6,3%. Parlamentul, sim­bo­lul democraţiei, e şi el pe-aproape. Azi, când DNA ne înfăţişează epicul unor imense hoţii, cu pro­ta­go­nişti politicieni de toate culorile, hoţii bănuite de către noi toţi, văzând la fiecare pas halul de dă­răpănare a României, în paralel cu viaţa de nabab a unui grup restrâns înfruptat din puterea po­li­ti­că, speranţele în însănătoşirea acestei clase po­li­ti­ce sunt tot mai mici. Matricea instalată de Ion Ili­es­cu, în anii ’90, conform căreia băieţii deştepţi pu­teau fura pe rupte, atâta timp cât el era lăsat să-şi satisfacă setea de putere, rămâne trainică.

 

Ştim. Peste tot în lume, de o bună bucată de timp, partidele politice democratice s-au îndepărtat considerabil de cetăţeni, nu ştiu, sau nu pot, sau nu vor să răspundă nevoilor curente ale oamenilor. Este un autism periculos care lasă teren tot mai larg populismului de la care nimic bun nu poate fi de aş­teptat. Cum România e „altfel“, politicienii au­toh­toni, care oricum nu au avut de gând niciodată să facă ce­va şi pentru cetăţeni, îşi continuă viaţa în ne­în­sem­nate dispute la televizor şi mari înţelegeri pe la spa­te (vezi votul primarilor într-un singur tur). Seis­mul Co­lectiv e pe cale de a fi uitat, viaţa politică re­intră nestingherit în vechea matcă. Priviţi numai in­so­len­ţa cu care e chemat la ordine în par­lament pre­mie­rul Dacian Cioloş. A fi tehnocrat, în ochii lui Drag­nea-Gorghiu-Tăriceanu, echivalează cu un soi de slu­gă proastă care poate fi trasă ori­când la răs­pun­dere de către noi, titularii, aleşii adi­că, şi, mai mult, ori­când poate fi aruncată peste bord, dacă se în­de­păr­tează prea mult şi prea con­sis­tent de cu­tu­me­le nă­clăitei vieţi politice strămoşeşti. Credeţi că cei nu­miţi mai sus au priceput ceva din prezenţa lui Cioloş la lan­sa­rea cărţii unui agent de circulaţie care a în­ţe­les ca pur şi simplu să-şi facă datoria? Priviţi felul în care se gudură stânga şi dreapta politică (plus pre­şe­din­tele) pe lângă Antena 3. Efectul Colectiv a fost pen­tru toţi un accident. Şi-atât. Altfel, ce i-ar fi îm­pie­dicat pe liberali ca, după nefericita pro­pu­ne­re a nefericitului Buşoi la Primăria Capitalei, să aibă în­drăzneala de a susţine un candidat ca Nicușor Dan, de pildă?

 

Mai rămâne pentru noi o speranţă agăţată de pre­șe­dintele Iohannis. Așa cum e, flancat de Mihalache și de Hellvig și cu discursurile lui searbede scrise pe hârtie. Altceva n-avem.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22