De același autor
Pentru o dată, Ion Iliescu are dreptate: Cătălin Voicu, ale cărui conversaţii transcrise ne umplu astăzi de oroare, este „lăudăros şi guraliv“. Adică, în traducere liberă, fostul miliţian, astăzi senator al României, nu reprezintă decât un nod marginal al „reţelei“ care a produs şi care a făcut apoi o voltă peste ziua de 22 decembrie 1989, aterizând lin, e drept, printre cadavre, dar gata pregătită să înghită toată ţara. Când, pe la mijlocul anilor ‘80, un oarecare individ din aparatul ceauşist, aparţinând „reţelei“, avea ascunse sub casă, aşa cum aflăm din Confesiunile unui cafegiu, 2.000.000 de dolari, e de crezut că şi alţii aveau cam tot pe-atât şi că „ei“ şi-au dorit să iasă cu banii la lumină, ştiind bine cum să-i înmulţească la nesfârşit, jefuind temeinic statul.
Ion Iliescu ştie ce spune: „sărac şi cinstit“, el nu şi-a dorit decât puterea pe care altădată o avea Ceauşescu şi pe care el a avut-o abia într-un târziu, plătind cu tăcerea în faţa şi în spatele „reţelei“, care numai aşa a avut îndrăzneala să se tot întindă şi să prospere. Ar fi util, odată cu aducerea la suprafaţă doar a unei părţi din această caracatiţă extinsă, să ne reamintim cine erau în epocă adversarii integrării României în UE şi cine s-a opus mai vehement reformelor în justiţie iniţiate de Monica Macovei.
Lucrând practic nestingherită vreme de 20 de ani, „reţeaua“ politică-afaceri-justiţie-poliţie şi din care acest Cătălin Voicu, oricât de abject ar fi, nu e decât un pion fudul, e adusă azi la lumină. Dar nu ameninţată. Deja se fac auzite voci care afirmă că istoria lui Voicu e o diversiune instrumentată de Cotroceni. Deja minţile versate pun la cale „proceduri“ prin care să tergiverseze mai întâi, apoi să îngroape afacerea, după un model deja consacrat.
Cuvinte cheie: Catalin Voicu, senator, Confesiunile unui cafegiu, contabilitate, proceduri
