De același autor
Odata afisate pe ecrane rezultatele exit poll-urilor, o stupoare neagra a pus stapanire pe chipurile principalilor eroi care au dus la acest referendum, unic in tarile membre ale Uniunii Europene. In fata procentului de 75% sustinere pentru presedinte, Mircea Geoana/Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Calin Popescu Tariceanu, Markó Béla si C.V. Tudor aratau ca treziti din somn. Parea ca abia atunci aflau si ei ceea ce toata lumea stia de mult, si anume ca actiunea de demitere a presedintelui, dupa avizul negativ al Curtii Constitutionale, nu avea nici o sansa, ca efortul de a impinge lucrurile pana la referendum (cu modificarea legii pe parcurs) inseamna pierdere de vreme si, cum s-a vazut ulterior, sleirea in dispute inutile si de o nemaiintalnita violenta. Somnambulic, acesti sefi de partide continuau sa acuze slaba prezenta la urne si, prin urmare, slaba reprezentativitate a presedintelui reconfirmat. Dar slaba prezenta la urne insemna, intai de toate, un vot de blam pentru aceste partide. Ele ar fi trebuit sa-si asigure prezenta si sustinerea electoratului pentru o actiune de ele declansata. De unde autismul acestor sefi de partide, in ciuda sondajelor de opinie (nu mai vorbesc de contactul direct cu oamenii)? De unde incapatanarea de a merge pe contrasens, sinucigas, pana la capat, pana in groapa din care sefii partidelor sunt siliti sa vada cum parti importante ale electoratului ii abandoneaza, votand cu adversarul? Nu este noua plutirea politicienilor in aerul rarefiat al cabinetelor din care fac declaratii sforaitoare catre tara. Nu este nou nici spatele intors in mod cinic electoratului a doua zi dupa alegeri. Si totusi, niciodata ruptura dintre oameni si cei care ii reprezinta in parlament nu a fost atat de mare si atat de grava. Pana la episodul suspendarii presedintelui, toti politicienii pastrau in retorica si gesticulatia lor, fie si demagogic, un rest de interes pentru cei care ii alesesera. Cand, insa, justitia a dat semne ca poate lua din oala politica orice client penal, agenda urgenta a devenit blocarea cu orice pret a anchetelor. Acesta este liantul miraculos care a facut posibila unirea lui Tariceanu (adica Patriciu) cu Geoana (adica Iliescu), Voiculescu, Markó Béla si C.V. Tudor, dar si esenta divortului dintre politicieni si electoratul lor. Intregul proces de suspendare a presedintelui a ascuns destul de stangaci dorinta grabita de reinstalare a controlului pe justitie. Nu poti sa mai fii atent la electorat, cand in joc se afla mari averi si chiar libertatea. Miscarile guvernului PNL-UDMR au urmat strict aceasta traiectorie, iar Chiuariu nu a facut decat sa execute orbeste ordinul primit. Stim ca acum, chiar si dupa scandalul creat, el pregateste, tot la comanda, eliminarea lui Morar, prin manevra unificarii DNA cu DIICOT.
E o iluzie sa ne inchipuim ca lucrurile vor intra in normal dupa referendum, ca vom asimila fonduri europene s.a. Vor urma analize, delegatii permanente, consilii nationale etc. si din nou declaratii acide, din nou sageti ucigase, din nou timp pierdut. Criza televizata va continua, iar protagonistii vor incerca, fiecare in parte, sa-si salveze scaunul, libertatea si averea. Singurul gest rational care ar putea sa transeze tehnic situatia, alegerile anticipate, reprezinta un cosmar de care toti se feresc.
Chiar daca presedintele Basescu a fost reconfirmat si si-a anuntat programul, nu ne asteapta nimic bun cu un sistem politic aflat intr-o atat de avansata stare de delabrare: stanga ramane defecta, refuzand sa-si continue reformarea si inhamandu-se la caruta anacronica a lui Ion Iliescu. Dreapta e din nou imprastiata, cu un PNL abulic si in cadere libera, cu un PD supradimensionat si arogant, cu un PLD fara pondere in parlament si o UDMR care acuza persecutii etnice pentru ca si anumiti unguri sunt cercetati de DNA.
Marturisesc ca, votand constant din ‘90 incoace PNL, imi pasa de soarta lui. Nu voi reaminti avertismentele lui Valeriu Stoica. Nu voi enumera greselile lui Tariceanu, care au dus partidul intr-o fundatura, doar pentru a urma prescriptiile amicului Patriciu. Nu voi trece in revista personajele triste cu care defileaza - Nicolai, Orban si, mai nou, acest incredibil Relu Fenechiu. Raman insa socante figura triumfatoare a Noricai Nicolai alaturi de Voiculescu in fruntea comisiei de suspendare, ca si chipul multumit al lui Tariceanu alaturi de interimarul Vacaroiu. Fara sa-si consulte electoratul fidel, Tariceanu a decis pentru PNL sa fie partidul-balama, dorit de Patriciu. Pragmatic, nimic de spus, intr-o democratie consolidata precum cea germana, dar discutabil intr-una dintre cele mai corupte tari din lume. PNL putea sa devina fie si "balama", adica sa se lipeasca de orice guvernare care i-ar permite accesul la resurse, cu conditia ca, in prealabil, tara sa fie curatata de coruptie. Este adevarat ca Bratienii de pe pereti, spre care tot arata actualii liberali, au avut pentru Romania un alt proiect decat balamaua lui Dinu Patriciu sau Relu Fenechiu. Marii strategi angajati de Tariceanu pe sume considerabile, Finkelstein si Silberstein, la care s-a adaugat si Dan Andronic, isi vor lua banii si vor pleca. Alunecand spre zona in care se zbate acum PNTCD, recent achizitionat de Milut&Pavelescu, te intrebi daca in PNL chiar nu mai exista nici o persoana lucida. Se pare ca sansa liberalilor, nu insa si a PNL, va fi, inca o data, Valeriu Stoica.
