Ştabii cu girofar merg la DNA

Nu chestiunea onoarei în cazul Niţu & Oprea ar trebui să ne mai preocupe acum. Ci cum s-ar putea face ca indivizi ca ei să stea departe, cât mai departe de orice funcţie publică.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţ­u, este consemnat în dosarul de an­che­tă al DNA deschis pe numele lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, cercetat pentru abuz în serviciu şi ob­ţinerea de foloase ne­cu­venite. E vorba, aşa cum se ştie, de utilizarea abu­zi­vă a coloanei oficiale. Con­semnarea lui Niţu priveşte exact aceleaşi fapte: între aprilie 2014 şi octombrie 2015, procurorul general a beneficiat de peste 700 de deplasări însoţit de coloana oficială, la care, conform le­gii, nu avea drept.

Dar Niţu nu şi-a dat şi nu îşi va da de­mi­sia. Aşteaptă o minune. Cum ar fi în­toar­cerea vremurilor bune, cu Ponta, Cazan­ciuc şi Oprea la butoane. Sau găsirea vre­u­nei pârghii prin care să poată şantaja pe careva dintre cei care i-au pus gând rău azi. În cel mai nefericit caz, aşteaptă de­miterea, în faţa căreia însă, ministrul Jus­tiţiei ezită. Măcar în cazul din urmă s-ar pu­tea declara, ca mulţi alţii, victimă po­li­tică. Zilele din urmă au fost de râs, dacă n-ar fi fost de plâns: DNA i-a solicitat să sesizeze Senatul cu privire la începerea ur­măririi penale în cazul lui Gabriel Oprea. N-a făcut-o, pentru că numele lui apare în dosar. I-a pasat solicitarea adjunctului său, Bogdan Licu. Dar nici Licu n-a putut s-o facă: e doctorandul lui Oprea. Ambii, doctorandul şi conducătorul de teză, aflaţi sub frăţia plagiatului cât casa. În fine, abia numărul trei din Parchet a putut înainta cererea. Pentru presa nesătulă a dat un co­municat bălmăjit: a beneficiat „doar de mă­surile de protecţie prevăzute de lege (no­ta mea: adică cele ale SPP, care nu răs­punde de coloane oficiale), proporţional cu riscurile şi responsabilităţile aces­tei funcţii“. În plus, re­cen­tul Raport MCV laudă par­chetele. Adică pe el. Ce da­că e vorba de DNA? Nu este el, în cele din urmă, şi şe­ful DNA? Dar nu este deloc exclus să fie convocat la DNA, audiat şi pus sub acu­zare. Camaradul Oprea toc­mai i-a sărit în ajutor şi a explicat public: „Este un protocol între cele două institu­ţii partenere. Ministerul de Interne lucrea­ză cu Parchetul General, procurorul ge­neral are rang de ministru şi toţi cei din conducerea Ministerului de Interne, toţi specialiştii au semnat şi au făcut, ca spe­cialişti, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiţii, are anumite mi­siuni importante“. Parcă îi şi vezi pe „toţi specialiştii“ MI bulucindu-se să semneze pentru girofarul lui Niţu care avea mi­siunea „importantă“ de a se deplasa zilnic printre ţăranii de pe DN 1, între casă, bi­rou şi retur.

Şi uite-aşa, suntem siliţi, ca şi în cazul Oprea, să refacem meschina traiectorie a încă unui ştab cu girofar. Pentru că Ti­be­riu Niţu n-a fost decât un ştab, pus în func­ţie în urma trocului Băsescu-Ponta, fără niciun alt merit decât că e un tip slab şi, prin urmare, manevrabil de către gaşca po­litică aflată pe val şi pe care va fi silit s-o servească. Pe Ponta, în primul rând, ceea ce a şi făcut fără să clipească. Ce a câş­ti­gat? Satisfacţia de a fi ştab cu girofar în coteţul lui Ponta.

Să ne întoarcem o clipă la momentul pri­mei lui audieri la CSM, în noiembrie 2012, când Mona Pivniceru, personaj important în ambuscada din vara aceluiaşi an, l-a adus de mână ca să ia un aviz de care ori­cum nimeni nu avea de gând să ţină cont. Atunci s-a văzut, limpede şi clar, ca pe o lamelă de microscop, ce viruşi periculoşi, letali pentru o funcţie atât de înaltă într-un stat normal, se agitau viguros în „pro­iectul“ candidatului Niţu, proiect „creat în limita timpului şi a spaţiului“, a pre­ci­zat candidatul. Nu doar generalităţile cra­se în limba de lemn şi barbologia seacă au atras atunci atenţia, ci mai ales atitudinea insului, care ştia că rezultatul audierii de la CSM, avizul consultativ (negativ, de alt­fel), nu va avea nicio însemnătate pentru cei care tranzacţionau gangstereşte acea funcţie. Tipul flasc de mai târziu nu a ezi­tat să fie însă insolent, drapându-şi lip­su­ri­le în agresivă obrăznicie, pentru că îşi ştia spatele bine acoperit în sistemul de pile şi relaţii în care evoluase până atunci. Din toată acea audiere, soldată cu ver­dictul sec al CSM, „nu îndeplineşte con­diţiile şi exigenţele necesare funcţiei“, me­rită reamintit episodul antologic în ca­re a fost dezvăluit faptul că Niţu e po­se­so­rul certificatului de Luptător pentru Vic­toria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Remarcat prin fapte deosebite, ob­ţinând pentru asta şi un frumos teren in­travilan de 8.000 m.p., chiar dacă în de­cembrie ’89 Niţu era soldat în termen în trupele MI mobilizate la Televiziune şi a tras din răsputeri în terorişti. Apoi, MI, pâ­nă „să treacă de partea poporului“, şi-a dat toată silinţa să reprime Revoluţia.

„Daniel Morar: Ne puteţi spune cum aţi ob­ţinut 8.000 de metri pătraţi ca re­vo­lu­ţionar?

Tiberiu Niţu: Da, în baza unei legi. Am fă­cut o cerere. Sunt foarte împăcat, nu am fă­cut nimic.

Oana Schmidt-Hăineală: Când aţi for­mu­lat acea cerere, ocupaţi o funcţie de con­ducere în Ministerul Public?

Tiberiu Niţu: Da.

Oana Schmidt-Hăineală: Vă mulţumesc“.

Asta ca să ne lămurim cum stă cu onoarea unul ca Niţu şi ca să înţelegem de ce un asemenea specimen nu va părăsi funcţia decât împins pe scări. Ca şi celălalt ştab cu girofar, Gabriel Oprea.

Dar nu chestiunea onoarei în cazul Niţu & Oprea ar trebui să ne mai preocupe acum. Ci cum s-ar putea face ca indivizi ca ei să stea departe, cât mai departe de orice funcţie publică. Să nu ne mai „ză­pă­cească“, vorba lui Cioloş, cu girofarurile lor.