Vară în Creta

E vară. Altă dată, Sorin Ovidiu Vântu şi-ar fi aşteptat în Creta, la aeroport, oaspeţii de seamă, onorându-i cu o frumoasă şi confortabilă limuzină decapotată, condusă de el însuşi. I-ar fi dus pe o terasă răcoroasă de la malul mării şi ar fi clincănit cu toţii, neglijent, cuburile de gheaţă în pahar. Briza ar fi dat acel aer de bine aproape tangibil la care ai ajuns şi de care nu te mai poţi despărţi pentru nimic în lume. Decorul mirific şi trataţiile aparte ar fi catifelat suav vulgara operaţiune de vânzare-cumpărare pe care „tati“ o avea în cap încă de când pusese mâna pe Realitatea TV şi apoi pe Caţavenci. Traseul magnatului de la lucrător în comerţul socialist, ajuns pentru ceva găinării la pârnaia ceuşistă, până la artizanul FNI în care şi-au frânt economiile mai multe sute de mii de fraieri, trecând prin alte şi alte inginerii, paradisuri fiscale, „prieteniile“ cu capi ai Securităţii, ai SRI şi ai multor alţi capi nu poate stârni decât admiraţia. Sinceră. În plus, omul recită Rilke, iubeşte artele şi literele, aşa încât târgul cretan se încheagă lejer, cu inima deschisă, chiar şi pentru naturi a căror cultură, exigenţă şi verticalitate au impus modelul încă de pe vremea când românii ascultau cu sufletul la gură Europa Liberă.


Cu atât mai dragă şi mai necesară îi este lui „tati“ o astfel de achiziţie. Pe un altul, cel cu „am învins“ în 22 decembrie ΄89, l-a şi agăţat la butonieră: este, în fond, un afacerist ca şi el, înţelege din prima, aşa încât tranzacţia nu a trebuit să ia forma unui atât de sofisticat sejur cretan. Un al treilea se găseşte de vânzare în Obor, printre rămăşiţele ceauşiste, nu-şi mai bate capul pentru el, va fi de-ajuns să-i zornăie pe la nas punga de arginţi şi treaba lui cum o să facă zidul plângerii pentru poporul prost sau o să pună copaci pe povârnişul munţilor. Aceştia şi cei de sub ei vor „rula“ de la prima cheie şi se vor tura la comandă, când o să vrea el, la fel ca automobilul lui preferat.


E vară. Dar blestemul FNI se întoarce ca un bondar nesuferit pe care „tati“ a crezut că l-a strivit de geam odată cu moartea unei procuroare care îşi vârâse nasul prea adânc în nişte dosare ca şi clasate şi pe care judecătorul Jipa chiar le-a azvârlit la coş, după ce magistraţii, ce întâmplare!, au făcut grevă cât să se împlinească termenul de prescriere. Ba s-a întors, adică a fost întors, din ţările calde şi „golănaşul mic“ de Popa. Vlas nu a putrezit în închisoare, dă interviuri în care spune pe şleau una-alta. Nu e bine deloc. Şi toate, toate se trag de la „prostănacu΄“: cât s-a băgat în el, cât au lucrat „cumpărăturile“ cretane, câtă ştiinţă de carte rafinată, „cezarismul lui Băsescu etc.“, în combinaţie cu miştourile groase marca Mambo Siria şi cu ghioagele scoase toate din rastel cu ordin de luptă... Dar degeaba. N-a fost în stare să fie preşedinte decât câteva ore. Sigur, la experienţa lui de viaţă, „tati“ nu crede în istorii contrafactuale, dar nu se poate împiedica să nu se gândească ce s-ar fi ales de, să zicem, unul ca Băsescu... Sau de una precum Kövesi. Sau de toţi procurorii ăştia la un loc, aflaţi în slujba dictatorului. Nu că ar fi fost îngropaţi în dealurile Moldovei, dar la ora asta nimeni nici măcar nu le-ar mai fi ţinut minte numele.


E vară. Kövesi a scos pe masă, de noi, dosarele penale nr. 372/D/P/2004 şi nr. 374/D/P/2004 - care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI de peste 3.400 miliarde de lei vechi, ca urmare a derulării unor activităţi care au determinat intrarea fondului în incapacitate de plată; dosarul penal nr. 76/P/2005 - privind prejudicierea Băncii Agricole SA cu peste 60 de miliarde de lei vechi, prin desfăşurarea de acţiuni pe piaţa de capital, respectiv achiziţionarea de acţiuni necotate supraevaluate şi convertirea unui împrumut în obligaţiuni; dosarul penal nr. 754/D/P/2006 - privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) cu bani de la FNI luaţi chiar de „tati“, în care a fost implicat şi Nicolae Văcăroiu, fost premier, acum şef al Curţii de Conturi; dosarul penal nr. 34/D/P/2005 - privind falimentul Băncii Române de Scont (BRS), prejudiciată cu peste 260 de miliarde de lei vechi. Între păgubiţi, Astra Asigurări. Banii, se arată în dosare, ar fi ajuns la firme controlate de „tati“. Ce înseamnă asta? Că procurorii vor merge pe urma celor circa 3.400 de miliarde de lei scoşi de la FNI (şi se va vedea cum Banca Agricolă a cumpărat cu milioane de dolari hârtii fără valoare).


Se va afla şi de soarta celor peste 250 de miliarde de lei scoşi de la Banca Română de Scont şi, dacă nu inventează până atunci vreun alt hocus-pocus, e logic că urmează pedepsirea beneficiarilor(?!) acestor sume. O parte din banii scoşi de la FNI au fost depuşi de „tati“ drept capital social pentru înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (cu ajutorul lui Nicolae Văcăroiu, şeful de azi al Curţii de Conturi). Prin târg se spune că o parte din banii delapidaţi ar fi ajuns, prin Cipru, în Indonezia pentru finanţarea ascunzătorii „golanului mic“ de Nicolae Popa. Din ordonanţa procurorului general, în care se face şi un inventar al probelor materiale, rezultă că „tati“ va fi pus sub învinuire pentru înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave, spălări de bani şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fapte care atrag pedeapsa de 15 ani închisoare şi care prelungesc termenul de prescripţie, oferind astfel posibilitatea încarcerării lui, în cazul în care „tati“ va fi condamnat de instanţa de judecată.


E vară. Ziariştii scriu despre „tati“ nişte istorii atât de arborescente, presărate cu scheme atât de complicate, încât cu greu le poţi urmări până la capăt, înţelegând doar că, de data asta, e groasă! Chiar dacă „tati“ îşi va pune în mişcare toată reţeaua, bondarul ăsta blestemat de FNI din care s-au înfruptat multe capete luminate, se va vedea!, nu îi dă pace. Visul frumos deveni coşmar. Filat de poteraşii lui Băsescu şi fără cash, Realitatea TV a ajuns la Ghiţă care iute şi-a luat-o-n cap, aşa încât, prin copilaşi, „tati“ a trebuit să încheie un târg cu Schwartzenberg. Academia Caţavencu a falimentat şi titlul ei s-a vândut. Money Chanel e pe butuci, nu s-a putut salva după ce a dat atâtea lecţii răstite guvernului cum să salveze ţara.


E vară. Altă dată, în Creta ş.a.m.d.


Ne-am bucura mult dacă una dintre cumpărăturile cretane ar scoate din raft cartea şi i-ar citi lui „tati“ spre alinare: „E vremea, Doamne, vara a fost lungă“. //