De același autor
Vreme de cateva zile sunt un pieton obisnuit, folosesc metroul doar cand ploua sau sunt grabit. Ma amestec in armata de turisti americani care vin sa-si vada capitala si monumentele natiunii. Toate muzeele de stat, depinzand de Smithsonian Institut, sunt gratuite. Au inceput scolile si locul turistilor straini este luat de elevii veniti din toate colturile Americii. Neabatuti din politetea lor, pietonii de pe strada se opresc sa te intrebe daca te pot ajuta imediat ce despaturesti planul orasului si incerci sa te orientezi. Dar, la doi ani dupa tragedia de la 11 septembrie, masurile de precautie nu au fost totusi abandonate. La intrarea in muzee, ca si in orice institutie publica, trebuie sa iti treci sacosa prin detectorul de metale. Circulatia automobilelor prin fata Casei Albe a fost deviata. Ceea ce nu-i opreste pe miile de provinciali sa se catere pe grilajul prezidential si sa-si faca fotografii in grup, sarutandu-se sau tinandu-si copiii in brate.
O istorie reala a Razboiului Rece
André Fontaine scria ca "Razboiul Rece este fiul nelegitim al revolutiei bolsevice". Acum, butada lui ar putea fi modificata astfel: "Terorismul este fiul nelegitim al Razboiului Rece". Este limpede pentru oricine ca totalitarismul si extremismul si-au schimbat doar mastile, ca mobilurile, scopurile si procedeele lor au ramas in linii mari aceleasi ca in trecut. Numai ca protagonistii din perioada 1945-1989 erau mai bine conturati, se cunosteau foarte bine si isi masurau fortele pana la limita in care Razboiul Rece s-ar fi putut retransforma intr-un razboi mondial. Furtul bombei atomice americane si Comisia McCarthy, blocada din 1948 a Berlinului, razboiul din Coreea, revolutia maghiara din 1956, Zidul Berlinului, criza "rachetelor cubaneze", "Primavara de la Praga", repetatele rascoale poloneze impotriva dominatiei comuniste, razboiul din Vietnam, sovietizarea coloniilor portugheze, dar in acelasi timp suportul occidental al drepturilor omului dupa semnarea acordurilor de la Helsinki, in 1975, si declararea de catre Ronald Reagan a ofensivei impotriva "imperiului raului", concomitent cu declansarea proiectului "Razboiului stelelor", au fost evenimente care au facut ca timp de aproape o jumatate din secolul XX planeta sa traiasca intr-o continua nesiguranta.
Dar ce mai stiu americanii - si ce mai stiu neamericanii - despre Razboiul Rece? Cu totii cunosc azi Razboiul Rece - mai degraba decat din manuale si carti - din filmele catastrofice, de groaza si spionaj. James Bond s-a substituit profesorului de istorie, imi spunea un participant la conferinta "Razboiul Rece - o interpretare a mostenirii sale fizice", la care am fost invitat, de asta data nu ca scriitor, ca in urma cu treizeci de ani, la Yowa City, ci ca reprezentant al Memorialului de la Sighet, la Centrul "Woodrow Wilson". Acest prestigios institut (infiintat in 1968 si purtand numele celui de al 28-lea presedinte al Americii, atat de pozitiv implicat in deznodamantul primului razboi mondial) a declansat in 1991 un proiect de Istorie Mondiala a Razboiului Rece. Incredintat unor tineri istorici - americani proveniti din alte tari (Christian F. Östermann, Keith Allen, Mircea Munteanu) - si unor numerosi asociati si asistenti (care isi ofera ajutorul sau isi fac ucenicia in jurul unor teme concrete, proiectul este descris ca o "clearinghouse", o banca de date care absoarbe si distribuie documente, acte, dosare legate de anii complicati si lipsiti de transparenta ai conflictului mocnit si difuz dus de supraputeri timp de aproape o jumatate din secolul XX. Conferintele, buletinele editate, schimburile si acordurile bilaterale cu arhivele din alte parti ale fostului camp de lupta urmaresc sa puna cap la cap documente complementare si sa realizeze o istorie care pana acum s-a scris cu doua maini diferite si a servit adesea unor scopuri propagandistice.
Adevarurile ce reies din compararea unor documente duc la concluzii paradoxale. Evenimentele de care depindea soarta intregii planete depindeau uneori de hazard, de proasta informare, de lipsa de comunicare ce caracteriza statele totalitare, dupa cum si evitarea catastrofelor majore a fost evitata prin intelepciunea unor lideri sau compromisurile mai mult sau mai putin laudabile ale altora. O activitate inca si mai veche, datand din 1985 si pe o arie geografica mai vasta decat aceea polarizata in jurul Razboiului Rece, desfasoara National Security Archive, un institut neguvernamental, functionand inca din 1985 in cadrul Universitatii "George Washington". Directorul executiv NSA, Thomas S. Blanton, este el insusi, la 48 de ani, tipul de cercetator care lupta pentru accesul la documente si le publica atunci cand sunt revelatoare prin ele insele. Prevalandu-se de Legea pentru libertatea informatiei (Freedom of Information Act, cunoscuta FOIA), NSA a devenit, dupa definitia data de un cotidian american, "cea mai mare colectie pe tema securitatii nationale accesibila (declasificata) din afara Guvernului Statelor Unite". La limita intre ziaristica si istoria recenta, Blanton a publicat documente ale Casei Albe, s-a ocupat de "afacerea Iran-Contras", a facut un "Audit Atomic" (costul si consecintele armelor atomice americane dupa 1940) si, pe de alta parte, a editat, impreuna cu alti istorici si arhivisti, volume de documente despre rascoala din Berlin (1953), revolutia maghiara (1956), "Primavara de la Praga" (1968). In decembrie 1996 a participat la simpozionul O enigma care implineste sapte ani, organizat la Timisoara de Fundatia "Academia Civica", si tot FAC i-a publicat un an mai tarziu un studiu de arhiva, Ce stia presedintele Truman despre Romania.
Informatia istorica impotriva bagatelizarii violentei
Reintorcandu-ma la conferinta convocata de "Woodrow Wilson International Center", remarc o preocupare puternica pentru rolul educational al istoriei, pentru scoaterea acesteia din "folclorul comercial" si depoluarea ei prin studiu stiintific pus la indemana unui public cat mai larg. De altfel, la deschidere au vorbit reprezentanti ai Casei Albe, ai unor Departamente si ai Curtii Supreme, care au staruit asupra factorului esential pe care il joaca informatia istorica in prevenirea conflictelor, in evitarea starilor de criza, de totalitarism sau terorism.
Scopul declarat al conferintei este realizarea unei prime intalniri intre cercetare si muzeistica, intre cei ce lucreaza cu documentele istoriei si cei ce prezerva memoria si o pun la dispozitia marelui public. In afara unor autori din generatia maestrilor (ca, de exemplu, William Taubman), au vorbit cercetatori americani ai unor studii de caz, iar, de cealalta parte, savanti atomisti, specialisti in mediu, veterani ai aviatiei americane, care au creat o multime de muzee privind istoria indepartata sau apropiata a Razboiului Rece. Acum, cand adversarul Americii si al lumii democratice s-a schimbat, cand terorismul inform si invizibil a inlocuit concreta amenintarea atomica, iar sinistra Cortina de Fier sau Zidul Belinului par repere de o claritate aproape maniheista, cand James Bond sau altii ca el raman legende zglobii care au bagatelizat gravitatea violentei, oamenii ar trebui sa-si cunoasca trecutul trait, pentru a-si prezerva un viitor mai putin simplificat de sabloane si mai constient, mai participativ.
O sectiune speciala, prezidata de un cercetator germano-american, Bernd Schaefer, a fost dedicata, de altfel, muzeelor si initiativelor din Est, adica locurilor unde perioada Razboiul Rece s-a numit comunism si s-a manifestat ca o represiune impotriva celor ce gandeau liber si nazuiau spre o existenta normala. Alaturi de Leonid Obuhov, conservatorul de la Perm - 36 (un fost lagar din Urali transformat in muzeu), de Anne Kaminsky si de Axel Klausmeier, doi tineri cercetatori germani care lucreaza la proiecte privind revolta berlineza din 1953, respectiv istoria si arheologia Zidului Berlinului, am prezentat pe larg Memorialul nostru de la Sighet. Am insistat in comunicarea mea - fara sa banuiesc ca aceasta va fi si deviza sau concluzia conferintei - ca un muzeu nu trebuie sa ramana o institutie inerta, pe care o viziteaza sute sau mii de vizitatori, ci trebuie sa fie viu, sa devina o scoala care sa dea de gandit si sa devina o arma de aparare a constiintei.
Am descris Scoala de Vara de la Memorial, care se straduieste an de an sa suplineasca golurile din invatamantul de istorie secundar sau universitar, prin intalnirea tinerilor cu niste posibile modele din generatia varstnica, si am aflat ca si colegii de la Wilson Center au initiat un curs de istorie recenta pe calculator (Teaching the New Cold War History), care este frecventat in scolile din mai multe state americane si care descrie evenimentele Razboiului Rece care n-au patruns in programa scolara si au fost lasate in seama filmelor apocaliptice si a fanteziilor teroriste.
"Pe langa libertate, si adevarul"
Dupa incheierea conferintei internationale, am fost onorat sa vorbesc pentru a doua oara despre Memorialul Sighet, intr-o dupa-amiaza speciala - Initiativa pentru Romania -, de asta data in fata unui public format din diplomati, politologi, ziaristi si tineri. Am fost prezentat de Christian F. Östermann, directorul proiectului, apoi Memorialul Sighet a fost elogiat de dr. Eliot Sorel, compatriot emigrat in urma cu decenii din Romania. Dupa un film documentar dedicat Memorialului, a trebuit sa raspund la numeroase intrebari, pornite din aceeasi obsesie a americanilor de a considera trecutul o invatatura pentru viitor. Am inteles din multe intrebari ("Cum este stimulata de autoritati prelucrarea critica a trecutului comunist?", "Daca in Romania este posibil un proces al comunismului sau macar un «tribunal al adevarului», ca acela din Africa de Sud?") ca opinia publica americana este preocupata de felul cum vom intra in societatea tarilor democratice, de modul in care autoritatile din tara se debaraseaza de structurile si mentalitatile ramase din timpul comunismului. "La noi, in America, a spus un distins interlocutor, cred ca ati observat ca statul incurajeaza dezvoltarea educatiei patriotice prin excursii scolare la locurile memoriei nationale.
Aproape ca nu exista un cetatean american care sa nu fi frecventat o data Memorialul lui Washington, Lincoln, Jefferson. Cred ca Memorialul pe care l-ati creat in tara dvs. ar trebui sa fie la fel de cautat de elevi, de profesori, de televiziuni, pentru ca, asa cum apare in filmul pe care l-am vazut, este un sanctuar al memoriei dvs. democratice, al parintilor democratiei din Romania". I-am raspuns ca, desi nu este inclus in programele si excursiile scolare, Memorialul este vizitat de sute de elevi intr-o singura zi (bineinteles, in timpul vacantelor de vara si de iarna), si asta datorita profesorilor care, din proprie initiativa, ii conduc si ii indruma la Sighet. Am vorbit apoi despre Scoala de Vara, care tinde sa devina un reper educational pentru adolescentii nostri. Si am multumit, in incheiere, gazdelor si oaspetilor americani, care mi-au ingaduit sa prezint Memorialul la Washington, in felul urmator: "Dumneavoastra, americanii, ati fost asteptati de doua generatii de romani (cei ce au murit in anii ‘50 in inchisoarea pe care ati vazut-o erau siguri ca veti veni...). Acum, ca ati venit, asteptam de la dvs. ca, pe langa libertatea pe care ne-am castigat-o in 1989, sa ne redati, primindu-ne in lumea dvs. libera, si adevarul...".
