De același autor
Mi-a atras atentia, rasfoind revista 22, un scurt eseu cu un titlu cam sugubat: Estul lui Basescu (nr. 778 din 1-7 februarie 2005). M-am intrebat daca era o aluzie la o metafora lansata de un cunoscut roman american (La Est de Eden de John Steinbeck), unde conflictul dintre bine si rau se rezema pe un suport biblic. Andrei Miroiu, cel care semneaza textul, crede ca presedintele Basescu nu e preocupat de o deschidere spre mit si legenda, ca se poarta ca un muritor de rand, expus pacatului. I se dau sfaturi elementare ca unui novice ("nu te duce acolo", "nu mai vorbi atat de tare"). Nici teritoriul pe care il reprezinta nu tinde sa fie, in conditiile actuale, un petec de rai, situatia interna nu e deloc de invidiat. De aceea, afirma eseistul, ar fi fost curios ca presedintele sa mearga la straini cu intentia "sa exporte niste valori democratice si o prosperitate care, in mare masura, lipsesc chiar tarii sale".
Care poate fi atunci talcul trimiterii din titlu? Presupun ca autorul urmareste o idee lasata in penumbra, care beneficiaza insa de o iradiere secreta. Ademenit poate de speculatii abstracte, fiind totusi din fire prevazator, nu exclud posibilitatea ca totul se reduce la o asociere strengareasca. Marturisesc ca nu il cunosc personal pe semnatarul articolului. Banuiesc, dupa citirea textului, ca face parte din pepiniera de cadre noi, cu informatia la zi, apte sa intreprinda expertize politice ca niste specialisti, tentate si de modernizarea limbajului de comunicare. Descifrand treptat demersul eseului, nu prea clar la prima lectura, recunosc calitatile metodei de investigatie, dar remarc totodata o anume ingustare a perspectivei. Deocamdata ma abtin sa anticipez, mai astept sa fie stranse probe edificatoare. In acest scop, propun dezbaterii doar 2-3 fraze din text, reproduse si comentate ad-hoc.
Test I
"Traian Basescu trebuie sa construiasca o strategie coerenta privind politica estica a statului roman, din care n-ar trebui sa lipseasca un calcul al costurilor si oportunitatilor diferitelor pozitii strategice. De pilda, presedintele ar trebui sa ne convinga de beneficiile pe care le avem cu o Ucraina in Uniunea Europeana fata de pierderile relative de putere pe care aceastea le-ar aduce prin diminuarea semnificatiei strategice a Romaniei". Ce l-a suparat pe eseist? A. M. sustine ca nu e buna initiativa presedintelui de a se plimba pe la vecini. De ce s-a deplasat la Kiev, fiind nevoit sa felicite zgomotos pe gazde pentru izbanda repurtata? Fireste, nici A. M. nu contesta gestul de independenta al Ucrainei, care a infaptuit o schimbare fara sa recurga la violenta, sfidand curajos dictatul rusesc. Faptul e extrem de pozitiv. Ce nu aproba eseistul este graba in comportarea sefului statului. El a legitimat pripit o rasturnare prin care un concurent in cursa estica a fost favorizat. Printr-o iesire ostentativa la rampa, presedintele a periclitat hegemonia rom�neasca la Rasarit, a abandonat principiul egocentrismului etnic. A. M. nu-l numeste astfel, dar intelesul admonestarii e limpede.
Citatul de mai sus incheie articolul. El include o surpriza de proportii. Subit, A. M. renunta la vag si la estompare, afirma raspicat, fara ambiguitati, prezenta unei prioritati. In restul articolului evitase demarcarile clare. Acum socoteste ca poate sa dea cartile pe fata. Ce doreste prin urmare? Sa raporteze fenomenele exclusiv la parametrii locali, singurul etalon de masurare pe care il accepta. Cand am pomenit de o limitare a unghiului de contemplare, am vrut sa ma refer la o tendinta de ierarhizare, A. M. folosind un criteriu absolut: ce anume obtine din conjunctura creata colectivitatea al carei delegat e presedinte? Alte considerente sunt trecute pe un plan secund. Nu mai conteaza dovedirea adevarului, aspiratia spre democratizare, pledoaria pentru un alt mod de convietuire. Norma de evaluare exclusiva ramane binele tarii de bastina.
La acest punct, trebuie sa-l avertizez pe A. M ca risca sa compromita insusi conceptul la care tine cel mai mult: propasirea nationala. Caci ce se intamplase? La Kiev nu a fost o inclestare de ordin periferic, antagonismul a avut o dimensiune mai larga. Vointa populara s-a razvratit contra unui angrenaj sclerozat care promovase duplicitatea, stricta supraveghere a cetateanului, teroarea, dogmatismul ideologic. Abia dupa revolta de mase, temerara si dibaci dusa la capat, Ucraina a parasit impasul anchilozarii. A fost o infruntare intre doua sisteme, o infrangere a unei mentalitati de vasal, tipica unui stat satelit in deceniile in care Uniunea Sovietica a posedat monopolul deciziei.
La acest proces de emancipare desfasurat pe sectiune orizontala si verticala in Europa rasariteana a participat si Romania. A fost un efort solidar, cu un tel comun. Teama ca, privind spre Est, presedintele Basescu sprijina un aliat si scade astfel sansele de reusita proprii este absurda. Ea poate fi caracterizata pe drept meschina. Nu pierde numaidecat cine inalta capul peste gard, aplauda ceea ce se savarseste in ograda vecinului si porneste in intampinarea lui. Cum de n-a sesizat A. M. similitudinea de situatie? Si la ultimele alegeri din tara lupta s-a dat impotriva unei inertii conservatoare, care miza pe vechile structuri, pe comanda de la centru, pe represiune si uniformizare in g�ndire. Cele doua biruinte de la Kiev si de la Bucuresti evidentiaza particularitati asemanatoare, ele depasesc simpla inlocuire a unui regim cu un altul, consfintesc sansa incheierii unui ciclu istoric perimat. Se poate spune ca felul in care s-a sav�rsit prefacerea dincolo a influentat si explozia de energie dincoace.
Cu toate ca a obtinut majoritatea in parlament, tandemul Iliescu-Nastase a sovait sa profite de avantaj. De ce? Fiindca, ferm si cu o nota de brutalitate, Basescu si-a amenintat adversarii cu alegeri anticipate, iar ei, experti in intrigi si sabotaje, s-au domolit peste noapte. Cu ochii atintiti spre Kiev, acestia au conchis ca auspiciile nu le sunt favorabile, ca vor fi stampilati ca retrograzi, ca vor fi pusi in carantina pe arena internationala. Cu alte cuvinte, departe de a ajunge in paguba prin apropierea de Ucraina, Basescu si noua echipa sunt recunoscatori pentru o contributie indirecta.
Test II
"Germania de Est a fost practic anexata de RFG. Un grup a cuprins asa-numitele "tari de la Visegrad", Polonia, Ungaria si Cehoslovacia. (...) Visegradul a format un subsistem dominat clar de capitalul german si de puterea politica americana." Spre a explica evolutia in Est, A. M. descrie modul cum s-a infaptuit distributia de putere. Peste tot inregistreaza antinomia intre centre de forta. In cincisprezece ani, zona europeana de Rasarit a fost zdruncinata de trei seisme: sf�rsitul Razboiului Rece, criza de la Kosovo, debutul razboiului impotriva terorismului islamic. Accept defalcarile sugerate si admit diagnoza cu privire la retragerea militara si economica a Rusiei, silita sa abdice treptat de la anumite forme de autoritate. Rezulta din text ca inraurirea exercitata de Moscova a fost negativa, o expresie a imobilismului si a stagnarii.
Care a fost insa eficacitatea taberei opuse? Edificat si de concluziile pe care le-am extras din analiza randurilor finale, constat o eclipsa in tabloul prezentat. Circumstanta ca ofensiva Vestului a determinat replierea Estului nu este indicata. Cu ce obiectiv a inaintat spre Rasarit Occidentul? Nu se pomeneste de nazuinta de a aboli tirania, de a extinde principiile democratiei, de a inlatura economia falimentara bazata pe dirijare centralizata. Singura trasatura infatisata continuu este vointa de putere. In schema trasata de A. M. cele doua tabere sunt subsumate aceleiasi mecanici de impunere si expansiune. Cand are ocazia, A. M. insista asupra ciocnirii unor interese strategice. Numai ca nu Germania de Vest a inghitit-o pe cea de Est. A avut loc o unificare, s-a implinit un vis de refacere a unui intreg, sub stindardul democratizarii. Partea apuseana a sacrificat sume uriase de bani, a investit tehnologie si experienta pentru a face sa dispara un decalaj. Sfera de nord si cea centrala a Europei nu au cazut prada capitalului nemtesc si dictatului politic american, ci au fost stimulate sa scuture un jug, sa cladeasca o societate libera. Nu neg ca a persistat si un calcul de profit (nu s-a actionat impotriva dezideratelor industriale si comerciale). Dar, deasupra acestor realitati, a existat concomitent un efort de solidarizare cu cei ramasi in urma, s-a urmarit transplantarea unui randament economic si moral. Sub protectia si prin calauza tarilor occidentale s-a inchegat statul de drept in tarile din Est. Ca progresul a fost dobandit uneori lent, cu reculuri si batai ale pasului pe loc, faptul nu se explica, cum insinueaza A. M., prin indiferenta sau meschinaria Vestului. Obstacolul era inclus in materia dificila, mostenire a trecutului, cateodata nerecuperabila. Vechea superstitie ca Romania e doar o victima, un vanat care trebuie sa se fereasca de cei care o pandesc, se cuvine abandonata.
Test III
"S-a constituit un alt grup, format din Romania, Bulgaria si Iugoslavia in destramare, pentru care, pe de o parte, puterile vestice nu aveau interese strategice majore.(...) Ele au fost, aproape un deceniu, lasate in voia sortii, care le-a dus spre un colaps sangeros (in cazul Iugoslaviei) sau spre marasm economic (in cazul Romaniei si Bulgariei)". E bizar cum imparte A. M. raspunderile. Inainte de a transfera vina la Apus, ar fi fost normal sa mentioneze metehnele interne. Cata vreme a receptat gresit criza de la Kosovo, opozitia de atunci (PSD) a combatut tactica NATO si a acuzat Occidentul de amestec in treburile unui stat de sine statator. Ce a urmat? Dupa ce a propagat mai multi ani teza autoizolarii tarii si a tratat perseverent America si Europa de Vest ca factori nocivi - un imperialism cotropitor -, cuplul Iliescu-Nastase a schimbat brusc macazul. Ajunsi la carma, ei au sesizat ca Estul spre care ravneau nu mai functioneaza ca un focar de putere, ca fara America nu se poate cimenta o economie valida si nu se poate supravietui politic. Ca sa castige bunavointa Washingtonului, guvernul pesedist a supralicitat obedienta fata de solicitarile Vestului. Cand a sunat goarna in batalia contra terorismului, guvernul de la Bucuresti s-a instalat repede si tipator in coloana din fata, a concesionat terenul conform cererilor, a contribuit cu soldati si arme. La tribuna se inghesuiau retori care perorasera cu cativa ani inainte ca tara e strivita de presiunea Occidentului. Mimand acum prietenia si recunostinta, lingusind cu laudele pe cei din Apus, ei continuau in interior manevrele duplicitare. Mai departe erau aparate vechile structuri, se intretinea coruptia, se cultiva supravegherea si reprimarea, deturnarea adevarului.
Occidentul nu si-a intors fata, cum sugereaza articolul, ci s-a straduit sa mentina cadrul de ajutorare, fara sa se implice direct discretionar. Valul de simpatie excesiva putea uneori deruta diplomatia europeana (cine sa se priceapa in jocul dublu manuit cu atata dexteritate?). Cel care reconstituie exact ce s-a petrecut e dator sa observe ca, in tot acest rastimp, Romania a beneficiat si ea de umbrela ocrotitoare a Americii si a Europei Apusene. Daca schitam o linie verticala pe harta de la Nord la Sud, de la tarile baltice pana la Bulgaria, remarcam ca tot ce se gaseste la stanga s-a dezvoltat sub pavaza amintita. Am mai semnalat altundeva aceasta stare de fapt. Au intrat in NATO si tarile baltice, si Romania, si Bulgaria, cu toate ca se flutura sperietoarea ca Moscova refuza. Diriguitorii rusi si-au dat seama de slabiciunea lor si n-au cutezat o noua inclestare, totusi pericolul infiltrarii din Est nu s-a stins. Gesturile de cordialitate venite de acolo nu sunt de multe ori autentice. Presedintele Bush s-a lasat poate prea usor fascinat de Putin, crezandu-l un partener onest si loial. Era nevoie de Rusia pentru indiguirea terorismului. Totodata, imensul spatiu nu putea fi lepadat ca un vacuum, trebuia impiedicata anarhia, renasterea nationalismului si a ideii imperiale. Statele din dreapta liniei (Bielorusia, Moldova, Transnistria etc.) sunt vitregite, se afla prea aproape de vechea Rusie, nu pot inca evada definitiv din sfera ei de influenta.
Si in articolul comentat aici se dezvaluie cu patrundere cat de alunecoasa e configuratia rasariteana si se recomanda Apusului, care ofera chezasia redresarii, sa avanseze cu tact si rabdare. Romania n-a fost niciodata lasata de izbeliste. Umbrela protectoare a dainuit necontenit. In nici un moment nu s-a cedat constrangerii Moscovei, care nu agrea intrarea tarii in NATO sau in Piata Comuna. Controlul efectuat de la distanta de America si Europa de Vest a barat calea vreunei porniri sovine sau fasciste (semne erau: frazeologia huliganica a lui Vadim Tudor, cultul lui Antonescu, exaltarea legionarilor etc.). Nu s-a dat vreodata curs impulsului spre o dictatura militara, spre o desfiintare a democratiei. N-au existat cei zece ani de nepasare care ar fi aruncat Romania prada marasmului. E o reminiscenta a teoriei despre strain ca tap ispasitor si despre conspiratia mondiala impotriva bietului neam.
Daca ar fi perceput altfel coordonatele progresului, A. M. n-ar fi ramas captivul ideii sale secrete de care aminteam. Ma intorc in acest fel la punctul de plecare: Ce semnifica formula "la Est de Eden"? Chiar si raportarea posibila la o entitate eterna spre care sa se indrepte stradaniile oamenilor politici si de cultura n-ar trebui sa dezminta imperativul de obiectivitate in cercetare. Adevarul e mai presus de tendintele partizane egocentrice, oricat ar fi ele de staruitoare.
