De același autor
România a jucat pentru prima dată de la primirea în UE un meci pe cont propriu, după ce şi-a petrecut primii 5 ani într-o timiditate bolnăvicioasă, suportând umilinţele inerente pentru cei veniţi de la periferie, fără iniţiative şi plătind o cotizaţie anuală prea mare prin comparaţie cu beneficiile obţinute.
Statele UE n-au fost niciodată prea fericite să fie parteneri egali cu România şi Bulgaria, două ţări prea balcanice şi prea înapoiate, pentru gustul Bruxellesului, iar dinspre partea lor nici Bucureştiul şi nici Sofia n-au făcut destule eforturi pentru a recupera în onorabilitate, modernitate, bune practici. De aceea, primele excepţii făcute în istoria UE au fost date cu dedicaţie pentru România şi Bulgaria, primite în comunitatea europeană în 2005, dar testate permanent în domeniile sensibile, care ţin de justiţie şi corupţie, cu drept de călătorie în Spaţiul Schengen, dar ţinute totuşi la uşa acestei zone de liberă circulaţie, deşi promisiunea liderilor UE a fost iniţial martie 2011.
Politicienii români au ţinut ţara pe loc, de frica reformelor, de frica procurorilor anticorupţie, de frica Agenţiei Naţionale de Integritate, preferând să rămână la periferia fizică şi simbolică a continentului, decât să renunţe la privilegiul de a se îmbogăţi de pe urma traficului de influenţă. Amânarea primirii în Spaţiul Schengen s-a făcut pe baza acestui pretext-motiv, că lupta cu marea corupţie nu este convingătoare. Dincolo de temeiul acestui pretext, există însă şi cealaltă faţă, a Europei extremiste, a partidelor populiste care câştigă teren şi impun condiţii celei mai democratice structuri suprastatale care a existat vreodată: UE.
Pentru a ieşi din cercul vicios al neputinţei autohtone şi al condiţionalităţilor excesive, Traian Băsescu s-a folosit de o strategie complicată şi periculoasă, dar care a adus mai multe rezultate, decât dacă România ar fi rămas în tradiţionala ei letargie. Bilanţul pentru România al summit-ului de primăvară al UE este pozitiv, deşi pe lista finală se contabilizează şi unele pierderi.
1. România-Serbia: meci egal
Înaintea reuniunii liderilor europeni, la întâlnirea miniştrilor de Externe, România a declarat pe neaşteptate că se opune candidaturii Serbiei la UE, fiindcă Belgradul nu respectă drepturile etnicilor români. Traian Băsescu a fost astă toamnă la Belgrad şi i-a promis omologului său Boris Tadić că-l sprijină pentru începerea negocierilor de aderare. Tot atunci a discutat şi despre situaţia minorităţilor şi a călătorit pe Valea Timocului, unde i-a îndemnat pe vorbitorii de limbă română să nu se mai declare vlahi, dacă vor să fie ajutaţi de ţara mamă, ci să se alăture minorităţii române. Preşedintele român a declarat explicit pe 1 noiembrie 2011 că „România nu condiţionează adoptarea acordului de asociere de rezolvarea unei probleme sau a alteia“, explicând că oricum nu este destul timp pentru chestiunea minorităţilor, de aceea „nu este nicio legătură între ratificarea acordului de asociere şi problema vlahilor“. După ce a blocat Serbia la reuniunea miniştrilor de Externe, Belgradul a fost forţat să semneze în grabă un Protocol prin care garantează drepturi etnicilor români, scoate statul sârb din ecuaţie şi le dă vlahilor posibilitatea de a se „autodefini“, adică de a trece dacă vor la denumirea de români. E posibil ca Traian Băsescu să-l fi prevenit în particular de Boris Tadić de această manevră, prin care s-a folosit de Serbia, fără a-i pune cu adevărat în pericol candidatura.
2. România-Olanda: 1-0 după lovituri libere
Traian Băsescu a vrut în jocul său de la Bruxelles să forţeze Olanda să facă un pas înapoi, după ce de aproape un an Haga a rămas singura capitală europeană care se opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. În acelaşi timp, România a plecat hotărâtă să blocheze Serbia, până în momentul în care primeşte ceva la schimb, provocând emoţii marilor puteri care făcuseră deja promisiuni la Belgrad. Astfel Olanda a fost nevoită să accepte un termen pentru cele două state estice, iar liderii europeni au promis că la summit-ul de toamnă România şi Bulgaria vor primi o dată fermă de aderare la Spaţiul Schengen.
3. România-UE: 1-0 din offside
România câştigă la scor, dar pierde la imagine. Lovitura de teatru dată de Traian Băsescu a avut impact, a demonstrat că România poate deveni un jucător, dar aşa cum a fost proiectată ar putea sugera că ar fi vorba despre un jucător impredictibil: România nu s-a consultat cu partenerii europeni şi nu a pus din timp Serbia în gardă. Şantajând în mod indirect statele comunitare, România îşi face dreptate dincolo de reguli, socotind că şi Olanda a procedat la fel.
Din afară strategia lui Traian Băsescu a fost văzută fie ca o „reprezentaţie penibilă“ demnă de naţionalismul secolului al XIX-lea, după cum scrie The Economist, citând un diplomat occidental, fie ca o „încercare iraţională“, potrivit comentariului din Gazeta Wyborcza. Preşedintele român va fi însă răsplătit în interior, fiindcă românii s-ar putea să-l aprecieze ca pe singurul şef de stat care s-a bătut pentru românii din afara graniţelor şi să-i mai adauge câteva procente în sondajele despre credibilitate. //
