Cine îl pune pe Regele Mihai la butoniera lui Dragnea

Nostalgici după vremurile de dinaintea instalării comunismului, mulți dintre noi au idealizat monarhia, pentru ceea ce a fost și pentru ceea ce ar fi putut fi. În cele din urmă, s-a dovedit că atașamentul nostru față de monarhie e doar o formă de necrofilie ideologică, fiindcă a fost vorba despre o iubire necondiționată pentru niște idei care au murit.

Sabina Fati 13.11.2017

De același autor

 

La începutul anilor ’90, Regele avea o strălucire aparte, era total diferit de oamenii politici pe care-i văzuseră până atunci românii și părea că poate fi transformat într-un lider al opoziției: omul care să se opună până la capăt politicii neocomuniste și zgurii care ținea țara pe loc într-un provizorat periculos. Regele Mihai venea de dincolo de istorie să ne izbăvească. Sloganul din 1992 „Moharhia salvează România“ devenise proiect de țară. Regele promisese atunci că „România va reînvia și va renaște“, dar s-a reîntors târziu în țară și fără fastul așteptat de atâta lume. Nu doar Ion Iliescu se temea de popularitatea lui, ci și Emil Constantinescu, cel care i-a redat cetățenia română, dar l-a tratat în continuare ca pe un exilat.

 

Întreaga sa viață, Regele a trăit politica pe muchie de cuțit. Ajuns prima dată rege la șase ani, este detronat de propriul său tată la nouă ani, revine la putere în 1940, în plină dictatură, și ajunge prizonierul mareșalului Antonescu până în 1944. Urmează etapa lui eroică de la 23 august, când sub comanda sa România trece de partea Aliaților, dar, la mai puțin de un an, sovieticii încep să-i întindă o capcană din care iese printr-o abdicare forțată și părăsește țara în 1948. Exilul Regelui Mihai nu se încheie, însă, niciodată.

 

Revenirile lui succesive de după 1992 sunt triste și pentru el, și pentru cei care l-au prețuit. Totul pare să fi început după căsătoriea primei lui născute, Margareta, cu pe-atunci necunoscutul actor Radu Duda, în 1996, când ea avea 47 de ani, iar el doar 36. Această mezalianță face trecerea de la intransigența regală de până atunci la compromisurile resemnate din anii 2000.

 

Potrivit documentelor care au apărut ulterior, Duda ar fi fost, înainte de 1989, „persoană de sprijin“ a Securității. Ambițios, cu o morală provizorie și cu permanenta lui privire gravă, fostul actor și-a construit piesa ideală în care să joace. Pentru a fi mai credibil și-a trecut în CV universități pe care nu le-a absolvit niciodată (John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard, Colegiul George C. Marshall din Germania) și a pretins să fie făcut principe. Regele a cedat și din 1999 i se spune „Alteță“. Inițial, i s-a dat titlul de principe de Hohenzollern-Veringen, de fostul șef al Casei de Hohenzollern care se afla la o vârstă foarte înaintată. Urmașul său, Karl Friedrich, a înțeles oportunismului lui Duda și i-a cerut să nu se mai recomande ca principe de Hohenzollern. Cum fostul actor a ignorat această cerere, noul șef al Casei de Hohenzollern a dat în judecată Casa Regală a României pentru retragerea titlului. Un astfel de titlu, chiar dacă este simbolic, nu poate fi oferit într-o republică nici chiar de Casa de Hohenzollern. Karl Friedrich a explicat că oferirea acestui titlu „e o farsă“.

 

Fiindcă Duda voia să rămână principe cu orice preț, Regele Mihai a fost convins de Margareta și de soțul ei să rupă legăturile cu Hohenzollernii. Nu era prima dată în istorie când se întâmpla, dar de data aceasta motivul era aproape lipsit de sens. Casa Regală și-a renegat astfel rădăcinile pentru ca Radu Duda să fie principe. Și a fost chiar mai mult decât atât, fiindcă a devenit șeful neoficial al Familiei Regale. Trecând peste principiile unui rege bătrân și bolnav, având-o de partea lui pe Margareta, Duda, cu nevoia lui maniacă de a fi ceea ce nu este, a început să dirijeze lucrurile și să-și negocieze propria descendență. La început, imediat după căsătoria celor doi, care oricum încălca tradiția monarhiei, potrivit căreia moștenitorii Familiei Regale trebuie să se căsătorească în afara țării, Regele a numit-o pe Margareta succesoare la tron, renunțând astfel la istorica lege salică, prevăzută prima dată în Constituția din 1866 (Art. 83). A fost doar primul pas. Apoi, Duda a intermediat negocierile dintre guvernul Adrian Năstase și Rege, pentru ca Familia Regală să-și recupereze bunurile și terenurile luate cu japca de comuniști. În schimb, Regele Mihai a fost nevoit să participe la evenimente derizorii alături de Ion Iliescu, Adrian Năstase și Dan Voiculescu. „Regele Mihai trebuia să rămână sărac și curat“, spunea istoricul Neagu Djuvara, care l-a cunoscut îndeaproape pe fostul suveran.

 

Ca totul să fie mai sigur, în 2015, când nepotul direct al Regelui, Principele Nicolae, a început să devină popular, Duda l-a aruncat peste bord. Cu semnătura Regelui Mihai ar fi fost exclus din linia succesorală. Nu se cunosc cauzele, iar Nicolae nu și-a spălat niciodat rufele în public.

 

Duda și Margareta nu mai au scrupule, de lângă patul de moarte al Regelui Mihai își continuă strategia de a ține sub control totul. Au trimis un comunicat prin care se plâng că Nicolae ar fi „violat“ domiciliul regal și anunță că au sesizat poliția. Nicolae spune doar că a vrut să-și vadă bunicul. Mama lui, Principesa Elena, trimite și ea o depeșă scrisă tot în stilul lui Duda, în care își ceartă public fiul. Nicolae, la rândul lui, dă un interviu la televiziune unde este tutuit de o tânără jurnalistă, ca și cum ar fi un fotbalist la modă. Monarhia Română era de mult o butaforie, dar acum cinismul lui Duda și al Margaretei o transformă în ceva macabru în așteptarea Legii Dragnea & Tăriceanu, care îi va întreține mai departe din banii statului pe ei și Castelul Elisabeta, unde locuiesc. 25 de milioane de euro anual ar fi cerut cei doi pentru privilegiul de a muta Casa Regală la butoniera lui Dragnea.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22