De același autor
Turcia dă semne că preferă să meargă într-o alianță cu Rusia și Iran, înlocuind în acest fel tradiționalul parteneriat cu Occidentul lansat în urmă cu aproape un secol de Atatürk. Jocurile nu sunt încă făcute și, poate, o criză economică profundă ar putea schimba doctrina neo-otomanismului într-o cale de supraviețuire, ca la începutul secolului trecut.
Folosirea crimei de la consulatul saudit din Istanbul ca subiect de marketing și publicitate în strategia de politică externă a Turciei este una dintre fațetele văzute ale felului în care Ankara încearcă să-și submineze unul dintre rivalii puternici din regiune. Nu este încă destul de clar dacă omorârea jurnalistului Jamal Khashoggi în interiorul unui spațiu diplomatic se va dovedi o „lebădă neagră“ pentru Arabia Saudită sau doar o trambulină pe care Turcia crede că se poate urca pentru a-și extinde influența în spațiul Orientului Mijlociu pe care sultanii otomani l-au stăpânit o vreme.
Ecuația este însă mai complicată, pentru că nu se cunoaște mobilul crimei. Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, omorât sub ochii diplomaților țării sale din Istanbul, era un dizident care nu ridica mari probleme liderilor de la Riad. În ultima perioadă a devenit mai virulent, dar cariera lui a fost sinuoasă și a scris mereu despre chestiuni stringente pentru politica țării sale. Unele surse susțin că ar fi lucrat atât pentru Agenția de Informații a Arabiei Saudite, care este și cel mai important serviciu secret al țării, dar și ca pion dublu, sprijinind anumite operațiuni americane, în special în perioada războiului sovieto-afgan. Ca jurnalist, s-a remarcat de asemenea prin articolele pe care le-a scris de pe teren, favorizându-i pe mujahedini în războiul lor cu URSS. Tot atunci, a făcut și un interviu cu Osama bin Laden, fiindcă viitorul lider al Al-Qaeda era încă un proamerican convins.
Khashoggi era un prooccidental temperat, care s-a rupt de casa regală a saudiților de curând. O vreme a fost consilierul prietenului său Turki bin Faisal Al-Saud, după ce acesta și-a încheiat cariera de un sfert de veac în fruntea celui mai important serviciu secret saudit și a fost trimis ambasador la Washington. Jurnalistul se trage dintr-o familie influentă - tatăl său, de origine turcă, a fost medicul personal al primului rege saudit, unul dintre unchii săi este un vestit comerciant de arme, iar unul dintre verii săi primari era Dodi Al Fayed, omul de afaceri egiptean cu care ar fi vrut să se căsătorească prințesa Diana și alături de care a murit într-un dramatic accident de mașină.
Crima de la consulatul din Istanbul perturbă întreg peisajul politic din regiune, dar și anumite instituții de la Riad și poate chiar de la Washington. John Sawers, care a condus serviciul de spionaj britanic până în 2016, a declarat pentru BBC că din analiza sa, rezultată din discuțiile pe care le-a avut cu specialiști din serviciile secrete de la Ankara și Londra, se poate spune că tânărul prinț saudit Mohammed ben Salman ar fi comandat moartea lui Khashoggi, crezând că SUA, aliatul strategic al Arabiei Saudite, îi dă voie să facă ce vrea: „Dacă se va dovedi acest lucru, şi pare foarte probabil că aşa va fi, Prinţul Mohammed a întrecut măsura, iar Marea Britanie, UE şi SUA vor trebui să răspundă“. Fostul șef al MI6 mai lasă să se înțeleagă că tensiunile dintre Turcia și Arabia Saudită, din ultima decadă, au determinat Ankara să „monitorizeze“ cu atenție tot ceea ce se întâmplă în instituțiile importante ale Arabiei Saudite, inclusiv în consulatul de la Istanbul. De aici ar putea veni probele, astfel că, la o lună după crimă, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a precizat că ordinul de ucidere a jurnalistului saudit a venit de la „cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit“. Totuși, Erdoğan l-a exonerat pe regele Salman de orice responsabilitate. Președintele Turciei vrea să destabilizeze axa Riad-Washington, fără să-i supere pe investitorii saudiți care, alături de alte state din Golf, l-au ajutat să reducă dependența țării sale de Europa, fiind principalii beneficiari din sectorul de construcții al Turciei.
În paralel, saudiții au jucat permanent cartea americană în Orientul Mijlociu: Riadul a anunțat recent o contribuție de 100 de milioane de dolari pentru „proiecte de stabilizare“ a teritoriilor kurde din Siria, pe care Turcia le consideră conduse de lideri teroriști. În schimb, turcii și-au instalat încă din 2015 o bază militară în Qatar, stat excomunicat de Arabia Saudită dintre statele arabe din cauza unor complicații legate de competiția energetică. Până acum, această bază militară a turcilor nu intra în coliziune cu cea americană, dar, în ultima perioadă, politica externă a Ankarei este difuză și balansează dinspre NATO spre Iran și Rusia, cele două puteri revizioniste, pe care noua viziune a Washingtonului tinde să le apropie.
Crima de la Istanbul este instrumentul prin care Turcia și-ar dori să izoleze Arabia Saudită de SUA, arătând că această țară disprețuiește cele mai vechi reguli internaționale. Apoi, ecuația de putere vizată de Ankara urmărește preluarea influenței în lumea sunnită, cu ajutorul Rusiei și al Iranului. E un plan ad-hoc, care se așază, însă, pe o doctrină mai veche a Ankarei, a cărei schizofrenie Est-Vest ar putea să o facă să eșueze.
