Cum pot fi scoși de sub control politic procurorii șefi

Sabina Fati 02.02.2016

De același autor

Într-un mediu fragil, cum este cel românesc, ecuația numirii procurorilor rămâne complicată, dacă nu există o procedură clară, transparentă și solidă, care să nu poată fi schimbată de diferitele majorități parlamentare în funcție de diverse interese de moment.

 

În România există mai multe grupuri de in­te­rese care încearcă să schimbe regula numirii procurorilor șefi în așa fel încât cei care se află la butoanele instituțiilor-cheie care au legă­tură cu dosarele de corupție să fie persoane maleabile, ga­ta oricând să-și negocieze po­zițiile și principiile. Aceste gru­puri de interese au terminații la vârful parlamentului, dar în același timp folosesc pârghii cu efecte în interiorul breslei magistraților. Așa se explică re­acția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de acum trei ani, dinainte de expirarea ma­ndatelor procurorilor șefi, prin care pro­cu­rorii și judecătorii CSM cereau eliminarea mi­nis­trului Justiției din procedura de numire a șe­fi­lor Parchetului General și ai Direcției Na­țio­na­le Anticorupție, pe motiv că ministrul de atunci, Mona Pivniceru, nu era bine inten­țio­nată.

 

Lucrurile se repetă oarecum și în 2016: după ce Consiliul Superior al Magistraturii a propus în octombrie modificarea legii (Legea 303/2004) în așa fel încât procurorii șefi să fie numiți de CSM, și nu de ministrul Justiției, oferindu-le în plus acestora un mandat de patru ani, în loc de trei, președintele Senatului, Călin Po­pescu-Tăriceanu, anunță o inițiativă legis­la­ti­vă în același sens.

 

Fostul premier, care a avut în ultimii 10 ani o poziție dilematică față de reformele juridice, susține că mecanismul prin ca­re sunt numiți procurorii șefi trebuie schimbat pentru a „scoate de sub incidența factorului politic“ acest pro­ces și insistă atât pentru eli­minarea ministrului de re­sort, cât și a președintelui din această schemă. Tă­ri­ceanu știe că în acest fel se încalcă una dintre con­di­țio­na­litățile Mecanismului de Coo­perare și Verificare (MCV) și că încă din 2005, când el era prim-ministru, România și Co­mi­sia Europeană au căzut de acord că cea mai bună soluție este aceea în care ministrul Jus­ti­ției propune, CSM avizează și președintele sem­nează decretele de numire a șefului DNA și a procurorului general.

 

Lucrurile nu s-au schimbat deocamdată, cu toa­te că în ultimul Raport MCV, experții Co­mi­siei Europene vorbesc despre progresele jus­ti­ției autohtone și chiar despre „durabilitatea“ acestora. Totuși, acest document sugerează că „pe termen mai lung, ar trebui introdus prin lege un sistem mai robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt“.

 

Altfel spus, liderii autohtoni ar trebui în viitor să deschidă o dezbatere pe această temă și, cu „sprijinul“ Comisiei de la Veneția, să fie gă­si­tă o soluție prin care politicul să fie exclus din acest demers. Deocamdată, însă, lucrurile trebuie păstrate așa cum sunt, în condițiile în care casta magistraților nu s-a primenit su­fi­cient, CSM continuă să ia decizii ne­trans­pa­ren­te,­ prin vot secret, iar răspunderea pentru nu­mirile procurorilor șefi ar fi diluată și împărțită de cei 19 membri ai Consiliului.

 

Înainte de numirile procurorilor șefi din 2013, spre exemplu, un procuror CSM, George Bă­lan, și un consilier din Consiliu, Marcel Sâm­pe­tru, au fost anchetați fiindcă au încercat să-și folosească influența pe lângă oameni politici importanți, inclusiv pe lângă fostul premier Vic­tor Ponta, pentru a obține funcțiile de pro­cu­ror general și de șef al DNA. Potrivit re­chi­zitoriului procurorilor anticorupție, cei doi ar fi folosit „mijloace specifice mai degrabă în­ţe­le­gerilor de tip mafiot decât unui sistem fun­damentat pe lege, pentru a-şi croi drum spre funcţiile pe care le vizau, inclusiv prin în­cer­cări de denigrare în mass-media a per­soa­ne­lor care activează în instituţiile vizate de ei“. La dosar au fost anexate înregistrări relevante în acest sens, Sâmpetru a fost condamnat în cele din urmă la doi ani cu suspendare, iar Bălan achitat. Mecanismul folosit de cei doi a scos la iveală legăturile neortodoxe care se păs­trează încă între anumiți magistrați și oameni politici interesați să se folosească de justiție în propriile lor scopuri.

 

Câtă vreme CSM rămâne o instituție mai de­grabă conservatoare decât reformatoare, ar fi nesănătos să i se dea pe mână o răspundere atât de mare, cum este cea a numirii pro­cu­rorilor. Pe de altă parte, există și reversul me­daliei, în care ministrul Justiției poate fi o per­soană slabă și vulnerabilă, care să prefere pro­curori șefi impuși dinspre mediul politic. Negocierea din 2013 dintre Traian Băsescu și Victor Ponta este încă o lecție nedigerată.

 

Într-un mediu fragil, cum este cel românesc, ecuația numirii procurorilor rămâne com­pli­cată, dacă nu există o procedură clară, trans­pa­rentă și solidă, care să nu poată fi schim­ba­tă de diferitele majorități parlamentare în func­ție de diverse interese de moment. Solu­ția va veni probabil ușor, atunci când ma­gis­trații își vor înțelege puterea, vor miza cu adevărat pe independența lor și nu îi vor ad­mite printre ei pe procurorii și judecătorii ca­re, de dragul funcțiilor, își abandonează prin­cipiile.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22