Elitele colaboraționiste. Ce face Academia Română cu Ioan Aurel Pop?

Lista lui Hodor demonstrează o dată în plus că elita intelectuală colaboraționistă a ocupat în cei aproape 30 de ani de la căderea comunismului locuri importante în universități, în politică, administraţie şi mass-­media.

Sabina Fati 17.04.2018

De același autor

 

 

Ilustrul istoric Ioan Aurel Pop bagatelizează și generalizează colaboraționismul său din perioada ceaușistă, încercând să ne convingă că înainte de 1989 nu se putea trăi altfel decât având legături directe cu regimul și brațul înarmat al acestuia, care era Securitatea. De­venit la 63 de ani președinte al Academiei Ro­mâ­ne, profesorul Pop se teme că va pierde acest fotoliu influent, care, poate, s-ar fi cuvenit a fi ocupat de cineva fără pată, fiindcă sunt în Academie istorici care au făcut ani grei de închisoare politică și au operă mai consistentă, umaniști sau oameni de știință cu mai multă greutate profesională, marginalizați de oportuniștii de serviciu care au fost ajutați mereu de trambuline nevăzute să aterizeze în locurile cele mai confortabile și mai bine plătite. Ioan Aurel Pop nu știe cum să-și repare onorabilitatea, după ce Mădălin Ho­dor a publicat o listă cu intelectuali și spe­cialiști pe care fosta Securitate i-ar fi folosit pentru urmărirea emigrației active. Se gândește că ar putea fi pus sub semnul întrebării la Paris, unde este membru corespondent al Academiei de Științe, Li­te­re și Arte, sau la Salzburg, unde e membru al Academiei Europene de Științe și Artă, sau chiar la Cluj, unde studenții i-ar putea contesta autoritatea morală. În loc să se explice, să-și recunoască slăbiciunea, dacă aceasta a existat, să povestească în ce context ar fi ajuns să intre în legătură cu profesioniștii generalului Aristotel Sta­matoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe în anii ’80, și să spună eventual că-i pare rău, profesorul Pop se umple de ridicol prin mesaje care-l pun și mai mult sub semnul întrebării.

 

Ca istoric, ar trebui să știe că adevărul iese în cele din urmă la iveală și că acesta este în cele din urmă scopul final al meseriei pe care și-a ales-o. Crescut în spiritul naționalismului ceaușist, când istoria era manipulată la cererea partidului, profesorul Pop ar putea crede că va fi protejat în continuare de discipolii săi, de cei care, la fel ca el, au fost ajutați de sistem să fie ceea ce sunt.

 

Lista lui Hodor demonstrează o dată în plus că elita intelectuală colaboraționistă a ocupat în cei aproape 30 de ani de la căderea comunismului locuri importante în universități, în politică, administraţie şi mass-­media. Câțiva dintre cei care au fost racolați și-au mărturisit public păcatele imediat după 1989, iar curajul lor a fost răsplătit prin înțelegerea celor din jur. Cei mai mulți au trăit, însă, cu secretul lor, sperând că nu vor fi dați în vileag. Jurnalistul Cornel Nistorescu apare și el în evidența Brigăzii Antiemigrație, dar susține că nu a fost „implicat“ în nicio „operațiune care să aibă conotații de poliție politică sau de poliție secretă“, că nu a „turnat“ pe nimeni, că nu a „supravegheat“ pe nimeni, că nu a „informat niciun serviciu“. Nistorescu mai amintește că pe vremea când conducea Eve­nimentul Zilei a promis că „în cazul în care un arhivist poate duce șefilor săi o hârtie cu semnătura mea ca angajament sau ca delațiune, se poate lăuda că a obținut eliminarea mea din presă“. Nis­torescu a fost la început un opozant al regimului Iliescu, i-a încurajat pe tinerii jurnaliști să-i deconspire pe securiști, s-a bătut cu mafia Guvernului Năstase, i-a adu­nat în jurul lui pe cei mai buni oameni din presă, dar în toiul acestei luptei, când era cea mai mare nevoie de susținerea lui la Evenimentul Zilei, în 2004, a făcut un pas lateral și a abandonat ziarul. Poate doar obosise sau alesese o variantă mercantilă. A revenit ulterior în poziții marginale, schimbând baricadele, pierzându-și forța și publicul.

 

Deconspirarea oamenilor Securității a fost un proces târziu, încâlcit și făcut adesea în funcție de necesitățile politice ale momentului, iar lustrația a fost atât de mult amânată, încât să nu-și mai aibă sens. Până în 1999, când a fost promulgată Legea privind accesul la propriul dosar şi de deconspirare a Securităţii ca poliţie politică, tehnocrații bine pregătiți din vremea lui Ceaușescu, aflați sau nu în evidențele Securității, apucaseră deja să controleze noua birocrație, să profite de privatizări, să-și deschidă afaceri sau să-și proiecteze viitorul în instituțiile importante ale statului. Lista publicată de revista 22 nu face decât să demonstreze că elitele intelectuale care au avut legături cu fosta Securitate s-au strecurat cu mai multă ușurință prin greoaia tranziție românească, au primit sprijin, contraservicii sau doar s-au folosit de rețelele de influență din care făceau parte pentru a ajunge în funcții importante, pentru a-și construi cariere universitare de succes sau afaceri profitabile. 

 

Rolul acestor elite colaboraționiste nu s-a încheiat însă cu oportunitățile date de sistem sau cu blocarea, când a fost cazul, a reformelor dezvantajoase pentru această castă aleasă odinioară pe sprânceană. La rândul lor, politicienii, clericii, istoricii, sociologii, doctorii, muzicienii, economiștii care s-au format la umbra Securității și-au creat propriile rețele de influență, care perpetuează practicile celor veniți din frigul comunist, mentalitățile selecției negative, perpetuând un sistem pe care-l credeam defunct.

 

La aproape 30 de ani de la căderea comunismului nu se mai poate face o lustrație. Un astfel de proces avea sens în primii ani ai noii republici, fiindcă orice lustrație îi poate scoate din joc pe colaboraționiști pentru o perioadă determinată, de obicei de cinci ani. Dar aflarea adevărului despre cei care continuă să ocupe funcțiile de influență ale statului face parte din igiena istorică de care are nevoie România. //

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22