Miza pe Ierusalim: ce câștigă România?

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar înseamna, de fapt, decizia României de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului și în același timp denunțarea legislației internaționale, la care este parte, cu toate consecințele ulterioare.

Sabina Fati 24.04.2018

De același autor

 

Politica externă a României intră în zodia angajamentelor schimbătoare, făcute brutal, grosier și rudimentar, fără niciun fel de calcule de eficiență. Nimeni din guvern nu a putut explica ce câștigă România, prin decizia intempestivă de a-și muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim și niciun oficial român nu a avut curajul să spună ce pierde Bucureștiul printr-o mișcare de felul acesta.

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că „această decizie este luată și încep procedurile“. Ministerul de Externe susține că ar fi vorba doar despre „un proces de analiză și evaluare“ și că „tradițional“  România „a avut o poziție echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian“, „inclusiv de recunoașterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian“. Totuși, la ședința de guvern din 18 aprilie 2018, unde s-a discutat memorandumul de mutare a ambasadei, a participat și secretarul de stat din ministerul de Externe, George Ciamba, care n-ar fi prezentat nicio opoziție.

 

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar însemna recunoașterea explicită a faptului că acest oraș este capitala Israelului, prin încălcarea hotărârilor internaționale și rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. Ierusalimul, spun istoricii, a fost 1.000 de ani exclusiv al evreilor, 400 de ani al creștinilor și 1.300 de ani islamic. Acest oraș, pe care scriitorul evreu Amos Oz îl compară cu „o bătrână nimfomană care-și sufocă iubiții unul după altul, apoi se descotorosește de ei cu un căscat“ (Poveste despre dragoste și întuneric, Humanitas, 2008), a rămas un loc disputat.  După războiul arabo-israelian din 1948-1949, partea vestică a Ierusalimului a intrat sub controlul Israelului, iar cea estică, unde se află locurile sfinte ale celor trei religii monoteiste, Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt și Moscheea al Aqsa, sub administrarea provizorie a Iordaniei.  Apoi, Războiul de Șase Zile din 1967 a schimbat din nou echilibrul, armata israeliană a ocupat și partea de est a orașului, iar în 1980, parlamentul a declarat Ierusalimul capitală „eternă și indivizibilă“ a Israelului. Mai multe rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU, care au culminat cu documentul istoric din 20 august 1980 (Rezoluția 478), au condamnat anexarea de către Israel a Ierusalimului de Est. Această ultimă rezoluție, adoptată cu abținerea Statelor Unite, precizează că „acele state care și-au stabilit misiuni diplomatice la Ierusalim și le vor retrage din Orașul Sfânt“.

 

Deocamdată, nu există nicio ambasadă la Ierusalim. Donald Trump a anunțat la sfârșitul anului trecut că „a venit momentul“ recunoașterii „oficiale“ a Ierusalimului drept capitală a Israelului, dar diplomații americani au încercat imediat să relativizeze declarația președintelui Trump, sugerând că ar fi vorba doar despre un „concept“ și că oricum „mutarea“ Ambasadei SUA de la Tel Aviv ar dura ani la rând. Guatemala și Honduras au fost primele care au răspuns cu entuziasm acestei idei. Spre deosebire de cele două state din America Centrală, România are alte repere de politică externă, se află în apropierea regiunii levantine, a fost implicată în negocierea procesului de pace în anii ’70, este parte a Uniunii Europene, care, chiar dacă nu are încă o politică externă și de securitate comună, încearcă să vorbească pe aceeași voce.

 

Pe de altă parte, e adevărat că Israelul nu are încredere în Uniunea Europeană și în Națiunile Unite, în vreme ce arabii îi resping pe americani, dar îi acceptă pe europeni. Rusia are la rândul ei interese în regiune: anul trecut, ministrul de Externe Serghei Lavrov a anunțat o schimbare în viziunea Moscovei, atunci când a declarat că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala viitorului stat palestinian, iar cel de Vest, capitala Israelului. Până în 2017, Rusia milita pentru controlul internațional asupra Ierusalimului.

 

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar înseamna, de fapt, decizia României de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului și în același timp denunțarea legislației internaționale, la care este parte, cu toate consecințele ulterioare. Ambasada Palestinei la București precizează că intenția guvernului de a muta ambasada la Ierusalim „pune în pericol interesul statului român, precum și al cetățenilor săi în lumea arabă și musulmană“, iar Comisia Europeană i-a transmis Executivului român că „toate ambasadele statelor membre ale UE se află la Tel Aviv“ și că Ierusalimul, ca viitoare capitală a celor două state, este o chestiune care trebuie stabilită între cele două părți: Israel și Palestina.

 

Președintele Klaus Iohannis este principial și legalist, deci de partea europenilor și împotriva guvernului, iar prerogativele lui constituționale nu pot fi trecute cu vederea, mai cu seamă că „decizia“ lui Liviu Dragnea nu vine ca urmare a unei strategii clare de politică externă, luată în urma unei analize serioase din care să rezulte care sunt avantajele României dacă ipoteza lui ar fi pusă la lucru. În 1940, analizând eșecul țării pe plan extern, Grigore Gafencu, el însuși fost șef al diplomației (1938-1940), notează: „politica noastră externă, când nu a fost înrâurită de salturile și excesele politicii noastre interne, nu a purtat povara nici unei vini și nici unui păcat“.

 

Excesul lui Dragnea s-ar putea baza de data aceasta doar pe interese personale sau de grup, care vin împotriva interesului general.

 

S-ar putea vorbi de curajul țării de a merge împotriva valului, dacă acest curaj întruchipat de guvern n-ar fi o trădare a intereselor României.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22