De același autor
Institutia ORNISS-ului, nascuta în chinuri la cererea NATO cu destinatia de a da certificate de securitate persoanelor care urmeaza sa intre în posesia secretelor Aliantei Nord-Atlantice, a fost însa transformata într-una de verificare a tuturor celor care ar putea ajunge la informatii care vizeaza "siguranta nationala".
Povestea înfiintarii ORNISS este încalcita si ascunde, în spatele nenumaratelor hotarari de guvern, ordonante si dezbateri ale CSAT, interese divergente ale factorilor de decizie în stat.
Astfel, în prima instanta a fost creata, prin Legea informatiilor clasificate, Autoritatea Nationala de Securitate care a functionat o perioada scurta si a fost subordonata Ministerului de Externe. Dupa cateva luni, Autoritatea a fost desfiintata si în locul ei a fost pus pe roate ORNISS, sub directa subordonare a primului ministru. In acest fel, seful guvernului are control direct asupra persoanelor care vor fi declarate apte sa intre în posesia documentelor NATO si ale celor care contin secrete de stat.
Problema este însa ca, sub pretextul verificarilor pentru NATO, ORNISS va lua la purecat si institutii care nu au nici o legatura cu secretele Aliantei. Cum este cazul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Momentan, membrilor CNSAS li s-a interzis accesul la dosarele fostilor ofiteri de securitate susceptibili ca ar fi facut politie politica sau au spionat împotriva statelor NATO, pe motiv ca nu au avizul ORNISS. Ca si cum dosarele de dinainte de 1989 ar putea contine cu adevarat lucruri care sa aiba legatura cu siguranta nationala.
Sub aceasta umbrela însa, autoritatile de la Bucuresti nu fac decat sa sporeasca banuieli mai vechi, si anume ca profesionistii Securitatii lui Ceausescu au înca atributii în structurile actuale si ca deconspirarea lor ar avea legatura cu siguranta nationala.
Practic, siguranta nationala continua sa fie definita în legile actuale, si, în special, în Legea privind siguranta nationala, dupa formula folosita în vechea lege din perioada regimului Ceausescu: legea secretului de stat din 1971. Conform definitiei date de legea aflata în vigoare, siguranta nationala include toate componentele unei societati, oferind astfel un drum deschis serviciilor secrete din Romania sa supravegheze orice fel de activitate si sa declare "secrete", deci inaccesibile publicului, informatiile din toate domeniile în care s-ar implica o institutie publica sau privata.
Nu se stie însa ce anume din activitatea fostilor ofiteri de securitate, fie ei spioni sau oameni care faceau politie politica, ar putea fi secret la 13 ani de la schimbarea regimului. Si ce interes ar avea primul ministru, de pilda, sa conserve pozitia unui Ristea Priboi, fost lucrator al Directiei de Informatii Externe, care printre altele se pare ca se ocupa si cu supravegherea ziaristilor de la Europa Libera. D-l Priboi face parte din Comisia pentru supravegherea Serviciului de Informatii Externe si in aceasta functie intra în posesia unor documente clasificate.
Acesta este doar exemplul cel mai celebru, dar exista în multe structuri de siguranta nationala persoane cu biografii complicate si ascunse, care, de asemenea, au acces la date secrete interne si NATO. Ecuatia este însa imposibil de rezolvat pentru autoritatile romane, pentru ca nu exista mijloacele necesare deconspirarii acestor profesionisti si pentru ca de foarte de sus, dinspre vîrful puterii, pare sa vina ordinul de pastrare a tacerii.
Incalcelile legislative scot la iveala aberatii introduse cu intentie pentru ascunderea adevarului, dar si pentru supravegherea atenta a oamenilor dupa modelul politienesc. Pe de o parte, dosarele securistilor sunt tinute departe de CNSAS, dar, pe de alta, membrii Colegiului trebuie sa primeasca certificate de buna purtare de la ORNISS, ca si cum secretele dinainte de '89 trebuie sa ramana secrete pentru totdeauna.
