De același autor
Luni, 31 iulie, Patriarhul Teoctist a incetat din viata, la varsta de 92 de ani. Patriarhul Teoctist ocupa cea mai inalta pozitie in ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane incepand cu 1986. Pe 2 august, presedintele Basescu l-a decorat post-mortem cu Ordinului National "Steaua României" în grad de Colan. Patriarhul Teoctist a fost inmormantat vineri, 3 august, cand a fost declarat doliu national.
Moartea patriarhului a scos la iveala inclinatia spre teocratie a institutiilor autohtone. Tonul a fost dat de show-ul mediatic maraton, montat de televiziunile cu raspandire nationala, care a tinut loc de priveghi national si la care s-au inghesuit de-a valma vedete de toate culorile si categoriile. Teoctist a fost transformat post-mortem in erou de mass-media si de politicienii convertiti ad-hoc la ortodoxism: o convertire ipocrita, care tine mai degraba de necesitatile electorale, decat de inclinatiile religioase ale omului politic autohton. Biserica Ortodoxa Romana a cultivat cu insistenta aceasta ipocrizie, reusind chiar sa-l treaca pe Ion Iliescu din categoria liber-cugetatorilor in cea a credinciosilor de ocazie, care fac furori de sarbatori.
Castigul este reciproc avantajos fiindca propaganda foloseste in egala masura liderilor politici si Bisericii. In acelasi timp, pozele periodice de familie in care se completeaza armonios reprezentantii puterii laice cu cei ai puterii ecleziastice devin adesea preferatele televiziunilor si ziarelor, confirmand o apetenta teocratica generalizata. Presa nu incearca sa ia distanta: titlurile exagerat pioase din ultimele zile, relatarile dramatice, spatiul supradimensionat acordat defunctului patriarh, precum si intrarea deplina in rolul enoriasilor cu frica de Dumnezeu a moderatorilor, prezentatorilor si analistilor sugereaza ca, in multe redactii, oamenii care iau decizii nu au simtul masurii.
Meritele lui Teoctist au fost multiplicate artificial si exacerbate in discutii interminabile. Televiziunile au devorat subiectul de dimineata pana seara, cele mai multe cotidiane au publicat lungi articole despre viata si opera lui Teoctist, trecand cu usurinta peste petele negre ale biografie sale sau neamintindu-le deloc. In exces, alte publicatii au transformat chiar perioadele discutabile ale vietii sale in merite. Cotidianele Adevarul, Jurnalul National, Ziua sau Gandul, alaturi de cele mai multe dintre canale TV, au facut exercitii de admiratie pe spatii interminabile, ca si cum Romania si-ar fi abandonat brusc si benevol cuceririle laicitatii.
Biografia reala a patriarhului, complicata si rusinoasa, a fost trecuta cu vederea in aceste zile de isterie nationala, ca si cum, odata cu moartea sa, nu ar mai trebui sa ne intereseze trecutul sau reprobabil: simpatiile legionare din tinerete, colaborationismul interesat cu regimul comunist si cu institutiile sale represive care l-a propulsat in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane, tacerile din perioada patriarhatului sau comunist (1986-1989), cand nu s-a luptat cu demolatorii bisericilor, incapacitatea sa de a cere iertare public pentru toate acestea, incapatanarea din vremea tranzitiei de a le restitui greco-catolicilor bisericile trecute cu forta de comunisti in proprietatea BOR si de a scoate la lumina dosarele prelatilor de colaboratori ai Securitatii.
Presa autohtona a ratat ocazia de a pune lucrurile in ordinea lor fireasca, a ratat ocazia de a iesi din traditia istorica a exagerarilor si manipularilor si de a trece la tonul sobru, distant, desprins de obisnuinta dezinformarilor prin omisiune. Presa autohtona a ratat ocazia de a discuta cu cartile pe masa despre mostenirea unui patriarh care s-a facut frate cu dracul pentru a capata jilturi din ce in ce mai confortabile si mai influente. Presa autohtona a ratat ocazia de a restabili adevarul, preferand laudele si rationalizari biografice retrospective in locul tonului balansat, rece, scos din hamurile patimase ale ortodoxiei.
Nu doar puterea politica nu vrea sa se desparta de cea ecleziastica, ducand mai departe tendintele teocratice pastrate in ciuda modernizarii tarii, dar nici presa nu intentioneaza sa renunte la manierele bisericoase, prejudecatile si misticismele elevate. Dupa spectacolul mediatic non stop care a durat de la moartea lui Teoctist pana la inmormantarea sa, imaginea patriarhului a fost spalata si aranjata, inclusiv cu o decoratie speciala din partea presedintelui. Marketingul pentru transformarea patriarhului intr-un neprihanit post-mortem a fost o operatiune gratuita si reusita, sprijinita de majoritatea trusturilor de presa, din care nu castiga decat Biserica Ortodoxa Romana.
