Pentru ce lucrează patriarhii Kiril şi Daniel

Dacă, în civilizațiile occidentale, se­pa­rarea bisericii de stat este o tradiție is­torică, în restul lumii, lucrurile sunt mai puțin tranșante: „În Islam, Dum­nezeu este Cezar, în Chi­na și în Ja­po­nia, Ce­zarul este Dum­ne­zeu, iar în Or­todoxie, Dumnezeu este par­te­ne­rul subordonat al Ce­zarului“ (Sa­mu­el P. Huntington, Cioc­ni­rea civi­li­za­țiilor și refa­ce­rea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucu­rești, 1998).

Ierarhii ortodocși se implică activ în campaniile electorale din țările lor și sunt adesea angajați și în acțiunile ex­terne. În Rusia, întrebarea dacă Putin controlează biserica este retorică, de vreme ce teologii cu vederi ceva mai li­berale au fost înlăturați (de exem­plu, fostul redactor-șef al Jurnalului Patriarhiei Moscovei, Serghei Ceap­nin), iar patriarhul Kiril nu doar l-a lin­gușit public de mai multe ori pe Vla­dimir Putin, ci i-a preluat și trans­mis mai departe și cele mai im­por­tante mesaje.

Kiril şi Daniel - biografii similare

Venirea în România a patriarhului Ru­siei este un semn de apropiere a celor două biserici (care au de rezolvat cel puțin diferendul din Republica Mol­do­va), dar și găsirea unei căi de legătură între Moscova și București, care să nu folosească neapărat canalele oficiale. În chestiunea Mitropoliei Basarabiei (re­activată de români în 1992 și de­venită su­biect de dispută cu Bi­serica Ortodoxă Ru­să), negocierile tre­nea­ză de mai bine de 20 de ani, iar cei care au dus tratativele, pe vre­mea în care nu erau încă patriarhi, au fost chiar Ki­ril și Daniel. Prima rundă de dis­cu­ții a avut loc la Geneva în 1997 între, pe-atunci, mitropoliții Moldovei, Da­niel, și cel al Smolenskului, Kiril. Cei doi se cunosc pare-se de mai demult: înainte să fi împlinit 30 de ani, Kiril a fost trimis de Moscova la Consiliul Mon­dial al Bisericilor de la Geneva. În aceeași perioadă, tânărul Daniel pre­­da la Institutul Ecumenic din El­veția, unde ajunsese director adjunct. E puțin probabil ca cei doi înalți pre­lați să nu se fi întâlnit înainte de 1990 în peregrinările lor prin Occident, un­de s-au deprins cu ecumenismul, au învățat să nu-și asculte doar propriile voci și s-au rafinat în arta negocierii. 

Legătura lui Kiril cu KGB a fost do­cu­mentată încă dinainte să ajungă pa­triarh, fiindcă, la fel ca în România, cei trimiși în afară erau prelungirea bra­țelor poliției politice, de aceea une­le suspiciuni planează și asupra lui Daniel. Biografiile similare, ca­pa­ci­ta­tea lor managerială de a-și transforma bisericile în societăți pe acțiuni, re­lațiile mai mult sau mai puțin discrete cu puterea și discursurile lor similare creează premisele unei colaborări cu oportunități diferite. 

„Catastrofa“ îndepărtării vesticilor de valorile morale

Kiril a încercat să demonstreze în lun­gul său discurs de la Şedinţa Solemnă a Sinodului BOR (28 octombrie 2017) că regimul comunist s-a putut ins­ta­u­ra din cauză că oamenii și societățile „s-au îndepărtat de adevărul dum­nezeiesc“. Acum ne pândesc alte peri­cole, care pleacă, însă, de la aceleași cauze, crede patriarhul rus: „astăzi, creştinismul se confruntă cu invazia agresivă a secularizării militante în toate sferele vieţii sociale, (...) pă­ca­tul devine normă (...) și libertatea de a alege, promovată astăzi de doc­trina liberală, nu-i poate aduce de la sine omului fericirea şi bu­nă­sta­rea“. Argumentele acestea sunt simi­lare cu cele folosite de Daniel, care-i motiva acum un an președintelui Klaus Iohannis susținerea BOR pentru modificarea Constituției în așa fel încât în viitor să nu se poată pune vreodată problema căsătoriei între persoanele de același sex. 

Dincolo de doctrina bisericească se întrevăd nu doar ideile politice, ci și politicienii care vor avea de câștigat, în urma implicării celor doi patriarhi. „La fel ca în vremurile străvechi, şi astăzi apar mulţi învăţători politici şi religioşi falși, care promit raiul chiar aici, pe pământ, însă fără Hris­tos“, a spus patriarhul Kiril al Rusiei la liturghia oficiată în capitala Româ­ni­ei, sugerând că ar fi vorba despre oc­cidentali și despre multicultura­lis­mul încurajat de liderii Uniunii Euro­pene, subiecte abordate recurent de Kiril, care întrevede „catastrofa“ în­de­păr­tă­rii vesticilor de valorile mo­rale.

Patriarhii Kiril şi Daniel în timpul Sfântului Sinod din Palatul Patriarhiei (Foto: Basilica.ro)

Homosexualii și femeia cu barbă, des­pre care vorbește Putin atunci când descrie valorile occidentale, crezând că astfel le aruncă în derizoriu, ar pu­tea deveni subiecte propagandistice și în România. Multinaționalele, băncile occidentale și străinii care vor să ne controleze, de la Bruxelles și de la Wa­shington, sunt deja inamicii publici de care se folosesc sistematic liderii actualei coaliții de guvernământ pen­tru a da vina pe sărăcia din România. Biserica Ortodoxă Română le-a dat me­reu o mână de ajutor liderilor poli­tici sceptici cu privire la generozitatea vestică, primind în schimb bani mulți, pentru biserici și salarii.

Ortodoxia ca instrument ideologic și geopolitic

Moscova încearcă de mai multă vre­me să folosească ortodoxia ca ins­tru­ment ideologic și geopolitic în just­i­ficarea acțiunilor ei. Își trimite emi­sari de toate felurile pentru a construi punți de legătură în toate statele or­todoxe, pe care la o adică le poate fo­losi în scopuri politice. Înalții ierarhi ruși vorbesc despre „epoca post­creș­tină“ în care se află Europa și încear­că să-i convingă pe omologii lor din România, Bulgaria, Serbia, Grecia că enoriașii trebuie să revină la valorile tradiționale, familia, religia și ierarhia clară a societății, și să renunțe la li­be­ralismul deșănțat din Occident.

În acest fel, cu răbdare, patriarhul rus pune umărul la proiectul Marii Eu­ro­pe de Est (descris de Alexandr Du­ghin) care prevede strângerea slavilor și or­to­docșilor sub steagul politic rus. Sub pretextul revenirii la credință și la tra­diție, înalții ierarhi ortodocși din Ro­mânia sunt tentați să facă pro­pa­gandă antieuropeană. Acesta ar fi primul pas pentru a întredeschide poarta Ru­siei, atât de implicată deja în toate pro­ble­mele balcanice și cen­tral-eu­ro­pe­ne. Panortodoxismul ar pu­tea fi pre­fe­ra­bil politicienilor ro­mâni care anun­ță deja sfârșitul pax americana.