De același autor
Pozitiile, declaratiile contradictorii, oscilatiile oficialilor romani in legatura cu mentinerea profesionistilor Securitatii ceausiste in pozitii decizionale, sugereaza ca in spatele cortinei se dau lupte aprige intre cei care vor sa-si conserve statutul si posibilitatile de manevra si ceilalti, care prefera transformarea, reformarea, iesirea din spatiul controlat si acaparat de securistii habotnici.
Primul ministru, seful statului, ministrul Apararii sustin ca Alianta Nord-Atlantica nu le-a cerut sa-i elimine din structurile informativ-operative pe cei care au lucrat in Directia Securitatii Statului. Ambasadorul roman la NATO, Bogdan Mazuru recunoaste, insa, ca Bucurestiul - “ca raspuns la cererile Aliantei” - “intentioneaza sa analizeze minutios trecutul fostilor sai agenti pentru a aprecia cine este apt din punct de vedere moral sa aiba acces la secretele NATO si cine nu”.
Aceasta declaratie pare sa-i incomodeze pe responsabilii romani de la Bucuresti. Secretarul de stat pentru problemele integrarii din MApN, George Maior, sustine ca a participat “in acest an la toate reuniunile de evaluare Romania-NATO atat la Bucuresti, cat si la Bruxelles, si la nici una dintre acestea reprezentantii Ministerului Apararii nu au fost intrebati despre existenta fostilor membri ai Securitatii in Armata, ci au fost bombardati cu intrebari referitoare la calitatea pregatirii personalului”. Mai mult, secretarul de stat cu problemele integrarii din MApN considera ca “problema majora este in prezent, cea a legitimitatii profesionale a personalului, nu cea a legitimitatii sale morale”. Reprezentantii armatei nu vor sa accepte ca Alianta Nord-Atlantica pretinde, in aceeasi masura, candidatilor la aderare sa aiba armate bine pregatite si loiale, iar aprecierea axiomatica a responsabilului MApN cu integrarea se verifica doar in parte: este necesar ca ofiterii romani sa fie cat mai calificati, dar aceasta conditie nu e suficienta, ei trebuie sa dovedeasca nu doar profesionalism, ci si devotament fata de NATO. Intrebarea care se pune si la care autoritatile romane se sfiesc sa raspunda este: in ce masura pot fi devotati Aliantei fostii ofiteri ai Securitatii ceausiste care fie spionau statele NATO, fie transmiteau informatii serviciilor secrete moscovite, fie faceau politie politica?
In Armata exista inca o serie de ofiteri superiori, unii aflati chiar in functii decizionale, care au lucrat pentru vechile structuri informative ale lui Ceausescu. Generalul Gheorghe Rotaru, seful Directiei Generale de Informatii a Armatei, admite ca o parte dintre subordonatii sai care au aparut in diverse liste din presa au lucrat intr-adevar pentru fosta Securitate, dar sustine ca “nici un ofiter sau civil care va lucra cu informatii NATO nu va putea trece de standardele Aliantei (...) care precizeaza ca cei care au adus prejudicii statelor NATO, pe timpul executarii unor misiuni in tara si strainatate, nu pot avea acces la informatiile clasificate ale Aliantei”.
Ziaristii specializati in informatii secrete argumenteaza, insa, ca fosta Directie a IV-a (Contrainformatii militare) din Directia Securitatii Statului a ramas aproape neschimbata in zilele noastre, iar ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu, ar fi avut o serie de incurcaturi in Statele Unite, in urma carora nu i s-a mai permis accesul pe teritoriul SUA. Intre timp este posibil ca d-l Pascu sa-si fi rezolvat problemele de tinerete cu oficialii americani, dar sa fi ramas cu unele sensibilitati.
Ioan Mircea Pascu - un ministru (anti) NATO
De aceea reactiile sale par sa scape de sub control cand vine vorba de fostii securisti. Ministrul Apararii i-a atentionat, astfel, pe ziaristii care se ocupa de aceste chestiuni “stresante” printr-un comunicat trimis de la biroul de presa al MApN, ca “viata e scurta” si “sanatatea este pentru ei un bun prea de pret care nu trebuie pus in pericol, prin lansarea unor dezbateri cu inalt consum emotional”. Intreaga conducere politico-militara a ministerului si-a asumat aceste avertismente, recunoscand totusi forma “neconventionala” si “satirica” a comunicatului. Seful statului a incercat sa-l apere pe Ioan Mircea Pascu spunand ca “afirmatiile cuprinse in comunicatul MApN nu reprezinta amenintari la adresa presei”, primul ministru a notat ca “exista o anumita conotatie ironica” dar ca “nu aceasta conotatie era substanta comunicatului” si ca “este important sa ne concentram acum pe alte lucruri mai serioase”. Dupa aceste declaratii, cazul Pascu a aparut in presa internationala, iar ministrul Apararii a fost nevoit sa-si ceara scuze. Felul in care a facut-o, insa, ridiculizand reactiile presei, pare sa-l indeparteze tot mai mult pe Ioan Mircea Pascu de pozitia ministrului democrat pe care a incercat sa o afiseze pana acum: “inteleg ca simtul umorului meu a generat ingrijorare in randul prietenilor din mass-media. Regret sincer orice inconvenient provocat de acest comunicat”.
Ministrul Apararii are “grade sub rever”, dupa expresia folosita de directorul Adevarului si nu reuseste sa renunte la reflexele autoritariste pe care le-a exersat la Academia de Partid “Stefan Gheorghiu”. Initiativa sa legislativa privind dreptul la replica prin care incearca sa faca presiuni asupra ziarelor, fiindca “unele cotidiane nu pot fi controlate” desluseste in parte (in)capacitatea de adaptare a ministrului Pascu la standardele democratice privitoare la libertatea presei, dar si pozitia sa incomoda fata de unele dezvaluiri care au aparut in presa si care scot la iveala neputinta politicienilor de a-i scoate in afara sistemului pe fostii ofiteri de securitate.
Improvizatiile si acrobatiile oficialilor de la Bucuresti pe tema securistilor care ocupa functii decizionale scot la iveala imposibilitatea rezolvarii acestei probleme pe termen scurt. Alibiul pe care Ministerul Apararii l-a gasit pentru a motiva comunicatul prin care sunt amenintati ziaristii, fie si in gluma, este ca “exista anumite interese pentru discreditarea continua a eforturilor de integrare euro-atlantica”. Aceste interese exista, dar ele nu vin din afara, cum sugera George Maior, secretarul de stat pentru integrare al MApN, ci din interiorul structurilor informative. Seful SRI, Radu Timofte, a explicat acest mecanism argumentand ca exista, inclusiv la nivel guvernamental, forte care se opun integrarii Romaniei in structurile occidentale. Fenomenul nu este nici nou, nici necunoscut, fostul presedinte Constantinescu s-a declarat la randul sau “invins de Securitatea lui Ceausescu”, iar politicienii aflati acum la putere par a fi la randul lor prizonierii aceleiasi structuri defuncte care, prin oamenii sai bine pozitionati in servicii secrete, in armata, dar si in posturi influente din administrativ, incearca sa scoata Romania din circuitul euro-atlantic.
Guvernul Nastase incearca sa ascunda ciocnirile si gruparile care isi disputa spatiul de manevra din spatele scenei, fara insa a avea la indemana strategii paralele prin care sa dezamorseze pericolul pe care il reprezinta aceste forte care par sa fie scapat de mult de sub control. Ministrul de Externe vorbeste de “mitologia si folclorul” fostilor securisti, declarand ca “Romania s-a angajat, prin vocea Guvernului, la nivelul Consiliului Suprem pentru Apararea Tari si al Parlamentului, sa ia masuri pentru risipirea oricarei urme de indoiala privind acest subiect” si ca “vor fi adoptate masurile necesare si suficiente in acest domeniu pentru aderarea Romaniei la NATO, la summit-ul din noiembrie de la Praga”. Din aceasta precizare rezulta implicit ca exista inca fosti ofiteri de Securitate in structurile statului, ca Alianta este nemultumita de felul in care a rezolvat Romania aceasta problema si ca mentinerea securistilor in functii decizionale ar putea periclita pozitia tarii in cursa pentru NATO.
Pana acum, insa, nici guvernul, nici CSAT, nici legislativul nu a facut nimic. Infiintarea Agentiei Nationale pentru Securitate este doar o forma de a bifa cererea NATO, fiindca pana la urma tot serviciile secrete vor fi cele care vor verifica “moralitatea” celor care vor intra in posesia secretelor Aliantei. Conform declaratiilor oficiale, 15 la suta din ofiterii SRI au lucrat inainte de ‘89 pentru Securitate, 35 la suta din totalul Serviciului de Informatii Externe a format in vremea regimului comunist serviciul de spionaj, iar dupa cum scrie presa, noua dintre directiile informative ale armatei sunt conduse de ofiteri superiori cu experienta in Securitate.
Acesti profesionisti sunt de neinlocuit, dupa cum sugereaza sefii serviciilor de informatii autohtone. Multi dintre ei sunt intr-adevar de neinlocuit, dar nu fiindca ar fi super specializati, ci pentru ca au destule informatii despre cei care detin puterea si oricand ar putea provoca rasturnari rasunatoare de situatii in mediul politic si poate si in cel economic.
