De același autor
De ce atat de tarziu?
Guvernul si Presedintia cunosteau de mult criteriile pe care Alianta Nord-Atlantica le impune candidatilor la aderare, dar pana acum actiunile Bucurestiului în acest sens au fost timide sau chiar opuse principiilor NATO.
De altfel, castigatorii alegerilor din decembrie 2000 au vorbit la început despre "integrarea demna" în institutiile euro-atlantice, explicand ca Bucurestiul are propriile sale standarde privitoare la consolidarea democratiei si dezvoltarea economiei de piata. Guvernul Nastase a demonstrat în ultimul an si jumatate ce poate face, de la cresterea productivitatii - în mare parte pe stoc -, la reesalonari comandate pentru întreprinderile controlate de clientela partidului de guvernamant pana la procese politice - vezi cazul Ciuvica legat de Armagedon 2 (un document anonim lansat pe Internet, în care Adrian Nastase si apropiatii sai erau acuzati de abuzuri si coruptie) sau ascultari ilegale de telefoane comandate de la Cabinetul premierului, dupa cum a dezvaluit directorul Evenimentului zilei. Amestecul politicului în justitie, încalcari ale drepturilor omului, întarzieri în reformarea economiei, coruptie la nivel înalt sunt doar cateva dintre criticile repetate aduse de oficiali ai Uniunii Europene sau NATO Guvernului Nastase.
Executivul de la Bucuresti nu a vrut pana acum sa puna în practica cererile formulate de Occident, cereri care vizeaza îmbunatatirea sistemului politic, eliminarea coruptiei, reforma institutionala.
Rezolvarea acestor probleme este necesara nu doar pentru acceptarea tarii în cluburi internationale selecte, ci mai ales pentru depasirea esecului postdecembrist.
Adrian Nastase s-a ocupat, însa, mai mult de consolidarea propriei pozitii la guvernare si în cadrul partidului, decat de urgentele economice si politice, evocate astfel mai des la Bruxelles decat la Bucuresti. Nu este înca foarte clar de ce oamenii puterii nu s-au concentrat asupra obiectivului, declarat altminteri, de integrare în NATO: fie unii dintre ei nu credeau în sansele Romaniei, fie altii aveau interese care veneau în contradictie cu acest obiectiv.
Intre timp, Bucurestiul a primit semnale clare ca Alianta Nord-Atlantica se va extinde, cum a spus presedintele american "de la Marea Baltica pana la Marea Neagra". Odata cu aceste semnale, oficiali ai NATO au început sa faca presiuni asupra Guvernului Nastase pentru a pune în practica o parte dintre cererile Aliantei. Asa s-a nascut Planul de actiuni pentru pregatirea aderarii Romaniei la NATO, cu termene stranse, cele mai multe scadente înaintea Reuniunii Aliantei Nord-Atlantice care va avea loc în noiembrie la Praga.
Securitatea Planului
Primul semn ca Romania este gata sa puna în aplicare Planul pentru aderarea la NATO este intentia Consiliului Suprem pentru Aparare a Tarii, CSAT, de eliminare a fostilor securisti din functiile decizionale în care se afla. Principalul consilier al presedintelui Iliescu, Ioan Talpes, a recunoscut dupa sedinta în care CSAT a aprobat Planul ca în structurile informative ale Armatei si serviciile secrete se afla înca în functii informativ-operative persoane care au lucrat în Securitatea ceausista. Desi nu exista înca o definitie a celor care sunt indezirabili pentru NATO, consilierul pentru probleme de securitate si aparare al Presedintiei a precizat ca cei care au colaborat cu KGB, cei care au facut politie politica si unii dintre cei care au spionat împotriva statelor din NATO în perioada comunista nu-si vor mai putea pastra fotoliile.
Aceste declaratii ofera cheia, stiuta, dar disimulata la nivel oficial si trecuta cu vederea atatia ani, a respingerii si a opozitiei care s-a manifestat în Romania împotriva NATO, nu atat la nivelul discursului, cat la cel faptic, al actiunilor care discreditau si al autoritatii care agrea echivocul.
Oamenii fostei Securitati, care controleaza în proportii semnificative serviciile secrete, armata, dar si economia, prin parghii directe sau ascunse, sunt aceiasi care au luptat pentru persistenta parantezelor, pentru conservarea vechiului sistem într-o forma retusata. Sunt cei care si-au pastrat influenta si puterea, multiplicandu-le exponential, si care au sporit indecizia si ambiguitatea la nivel politic, sunt cei care l-au învins pe fostul presedinte Constantinescu, dupa propria sa marturisire. Sunt cei care s-au opus descompunerii sistemului comunist, cei care au blocat jocul politic democratic, beneficiind, însa, din plin de haosul economic, pe care l-au întretinut si din care si-au construit afaceri profitabile. Acesti oameni, profesionisti ai dedublarii, stau în spatele scandalurilor care au devenit mai dese ca oricand începand cu acest an si care încearca, înca, sa se opuna, prin diverse mijloace, apropierii Romaniei de NATO.
Eliminarea lor din sistem este cea mai grea proba pentru Romania. Planul de actiuni prioritare pentru aderarea Romaniei la NATO prevede, cu scadenta luna octombrie a acestui an, "stabilirea unui sistem de verificare pentru toate persoanele care au acces la informatii NATO clasificate", precum si "proceduri de verificare a legaturilor oficialilor guvernamentali cu ofiteri ai fostei Securitati". Cu alte cuvinte, curatenia ar trebui sa înceapa de sus: premierul Nastase, de pilda, îl are printre consilieri pe generalul Constantin Silinescu, fost ofiter operativ în strainatate în perioada 1974-1984 si sef de directie în spionajul comunist. De altfel, consilierul pentru probleme de securitate si aparare al Presedintiei, Ioan Talpes, a sugerat ca si oamenii politici cu functii, care sunt indezirabili pentru NATO, ar putea fi schimbati. Se asteapta, asadar, un cutremur de proportii în sistemul politic si institutional din Romania.
Planul descrie cum si pana cand trebuie facuta reforma militara, cu ce ar trebui completate drepturile minoritatilor si ce anume urmeaza sa faca Bucurestiul în urmatoarele luni, rezolvarea problemei adoptiilor, a traficului de fiinte umane, trecerea în proprietate privata pana în 2003 a 400 de întreprinderi, eradicarea coruptiei si asigurarea securitatii informatiilor. Cele mai multe deziderate cuprinse în Plan puteau fi gata de mult, daca Romania se pregatea cu adevarat pentru cursa NATO: de pilda, demontarea monumentelor maresalului Antonescu sau schimbarea numelor strazilor care erau denumite Antonescu, "rezolvarea celor 41 de cazuri de adoptie, incluzand cele 21 de cazuri cerute de oficiali americani", "stabilirea unui centru de resurse pe probleme de trafic de fiinte umane" sau "stabilirea unor proceduri de preaviz legislativ care sa asigure informarea si implicarea adecvata a comunitatilor de afaceri romanesti si straine în procesul de luare a masurilor relevante" sau definitivarea legii conflictelor de interese "care sa prevada ca oficialii Guvernului se disociaza de activitatile de afaceri pe perioada mandatului" sau revizuirea legii privind declararea averii "care sa prevada accesul publicului la informatie si masuri coercitive".
Asumarea cerintelor NATO prin Planul de actiuni prioritare pentru pregatirea aderarii Romaniei la NATO dovedeste pentru prima data ca partidul de guvernamant este gata sa renunte la trecutul obtuz si la dilemele sub semnul carora stau reformele. Este momentul în care puterea trebuie sa descalceasca tesaturile facute pe dedesubt de profesionistii Securitatii ceausiste prezenti la Ministerul Privatizarii sau relatiile suspecte pe care sefii principalelor servicii de informatii, SRI si SIE, le-au avut cu firmele controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. Este momentul în care traditia tacerii si a negarii poate fi rupta, în care societatea romaneasca poate fi curatata de securistii care intervin în jocul democratic si care folosesc regulile economiei de piata doar pentru propria chivernisire.
Razboiul surd, dar nu invizibil care se da între vechii profesionisti si reformatori este dur, cu implicatii nebanuite, si va dura chiar dupa invitarea Romaniei în Alianta Nord-Atlantica. Rupturile, despartirile, conflictele se vor tine lant, iar puterea va fi nevoita sa gaseasca resursele necesare pentru a ramane pe linia de plutire.
