De același autor
Am recitit recent poezia lui Eminescu, curioasa sa inteleg o urare care ne vine dinainte ca Romania sa fie mare - intr-o vreme cand aspiram in principal sa fim… mareti! La epoca respectiva, independenta era principala noastra preocupare, de unde si indemnul poetului la vitejie si victorie, la vise negre de razbunare si la "spada de sange fumegand"… In acea vreme, maretia se masura prin vitejie si curaj.
Dar acum? Ma intreb ce-ar scrie Eminescu astazi, in 2007 - ce ne-ar ura? Ce si-ar dori pentru tara sa de glorii, tara sa de dor? Eu, una, am o lista de atribute care cred ca ne-ar prinde bine tuturor si doresc sa v-o impartasesc, asteptand ca cineva cu mai mult talent decat mine sa scrie o poezie - sau sa le transmita in acea forma moderna de haiku pe care o numim publicitate - in asa fel incat sa o recite copiii la scoala ca pe o mantra de cand sunt mici.
In primul rand, i-as cere poetului sa ne indemne sa avem caracter. Este indispensabil maretiei si reprezinta o forma de curaj - adica ceea ce spunem sa si facem, sa fim parolisti si sa ne onoram cuvantul ca pe noi insine. Asta, evident, cere mai intai sa ne onoram pe noi insine, iar la capitolul asta stam cam prost. Fac o paranteza ca sa-l intreb pe poet daca si pe vremea sa era atata mizerie - fizica - in jur? Tot atatea gunoaie aruncate pe trotuar si saci de ordura menajera lasati de gospodine direct in strada? Dar in casele oamenilor, tot atatea bai murdare, de numai la "spalat" nu te gandesti cand esti acolo? Si tot atatea bucatarii de-ti intorc pe dos stomacul cu tot ce-ai mancat? Am incheiat aici scurta paranteza, dar l-as indemna pe poet sa ne compuna o mare oda a curateniei fizice mai intai, ca sa aspiram mai lesne si la cea morala.
Sa avem caracter ne-ar permite sa stim sa spunem lucrurilor pe nume si sa cerem ce ni se cuvine fara sa ne jenam. Ati remarcat cat suntem de stangaci cand e vorba sa spunem ceva neplacut pe fata - cum evitam barfind sau, cand nu avem incotro, cum ne fastacim ca niste adolescenti timizi? Sau cum ne enervam de lesne si devenim chiar violenti - verbal sau fizic -, atunci cand suntem contrariati? Cand ceilalti nu ne fac pe plac, intoarcem spatele tafnosi si trantim usa exact precum copiii mici care-si iau jucariile si pleaca, prea fragezi sa articuleze exact ce vor sau sa gaseasca un aranjament profitabil atat lor, cat si celor din jur. Probabil ca lipsa de caracter ne face si mai inclinati spre furt decat pe altii, caci preferam sa ciupim ceva, pe-ici pe-colo, sau sa umflam un pic factura, in loc sa cerem o rasplata adecvata pentru munca noastra.
Ca sa fim mareti, ne-ar mai fi util daca poetul ne-ar indemna sa fim ceva mai gospodari. Adica sa lasam un pic fumurile despre grozavia noastra si sa ne apucam mai curand de treaba: modesti si realisti. Ne-ar ajuta daca ne-am da seama ca nu vor veni nemtii sa ne faca ordine in tara, elvetienii sa ne intoarca ceasurile ca sa venim la munca la timp, americanii sa ne salveze (de noi insine), europenii sa ne hraneasca si martienii sa ne instruiasca. Tot noi trebuie sa le facem pe toate, cu metoda, perseverenta si rabdare.
Ca sa fim mareti ar fi, de asemenea, necesar sa fim solidari. Sa intelegem ca lucrurile rele care li se intampla celorlalti - fie marunte, fie mari, cum ar fi privarea de libertate, telefoanele ascultate fara mandat, abuzuri de tot soiul - ni se pot, de asemenea, intampla si noua. Doar cu domnia legii suntem cu totii la adapost. Deci este necesar sa ne luptam pentru drepturi sau impotriva injustitiei, chiar cand nu ne priveste in mod direct, caci urmatoarea victima putem fi chiar noi, iar atunci vom avea, la randul nostru, nevoie de ajutorul celorlalti.
Mana in mana cu solidaritatea, l-as indemna pe poet sa ne ureze sa fim mai… simtiti - mai ales atunci cand avem putere si bogatie. Fratele bunicului meu, George Budis, a compus un minunat colind de Craciun intitulat Din an in an, iar una dintre strofe este: "Si nu uita cand esti voios, romane, sa fii bun!". Dar nu este suficient sa fii bun crestin si sa-ti imparti avutia (este treaba statului sa se ocupe prin taxe sau incurajand filantropia). Ca sa fim mareti trebuie sa fim constienti - mai ales aceia dintre noi care se lauda cu avutie si acces - ca puterea vine impachetata in obligatia de a fi responsabil pentru cei slabi si fara de putere. De exemplu, intr-un oras maret, smecherii in "jeepane" cu geamuri negre nu improasca trecatorii cu noroi trecand pe galben, ci se gandesc la pietoni mai degraba decat la graba lor proprie… Si daca smecherii nu au cei sapte ani de-acasa, politia - si presiunea sociala - trebuie sa le aminteasca cum trebuie sa se poarte.
In final, si se leaga de minune cu ceea ce tocmai am spus, ca sa fim mareti cred ca trebuie mai intai sa fim… umili. Nu sa devenim niste umbre coplesite care abia se tarasc, ci sa fim umili in sensul celor care au rusine de oameni si frica de Dumnezeu. Sa ne dam seama ca nu putem trece cu totii impreuna prin viata decat daca intelegem, precum spune proverbul, ca "ce tie nu-ti place altuia nu-i face".
Toate aceste atribute sunt apanajul oamenilor maturi si responsabili. Al adultilor.
Deci ca sa fim mareti trebuie sa crestem mari. La 89 de ani, Romania nu e chiar un bebelus, dar nici nu are acele sute de ani de exercitiu al democratiei. Dar avem un exemplu, chiar in istoria noastra, de o tara care a stiut sa-si atinga potentialul atunci cand a avut lideri vizionari, care au pus stacheta sus, precum Carol I. Acum fix 100 de ani, leul romanesc era la paritate cu francul francez, Romania gazduia o expozitie internationala cum doar Parisul mai avusese una si, da, taranii se rasculasera excedati de atata nedreptate. Poate de data asta evitam rascoala. La Multi Ani, Romania! La trecutu-ti mare, mare viitor!
