Blocajul

Schimbările politice lente vor adânci frustrarea în rândul românilor, cu consecințe grave pentru România.

Avem aparenţa unui blocaj politic pe fon­dul inflamării stării de spirit a românilor. E doar o aparență. Sistemul trage de timp pentru a se regrupa. Înțelege că situația e critică și a intrat pe mo­du­lul de minimizare a pier­de­rilor. Cei care nu pot să-și explice de ce nu avem deja un rezultat al consultărilor pentru învestirea unui nou guvern și de ce e nevoie de încă o rundă de întâlniri tre­buie să citească ter­gi­ver­sarea în această cheie.

PSD și PNL sunt singurele partide în jurul cărora se poate construi as­tăzi o majoritate în parlament. Tot cu bi­ne­cuvântarea lor se poate instala și un ca­binet tehnocrat. Ambele partide sunt con­știente însă că atmosfera din stradă și din case, precum și radicalizarea retoricii îm­po­triva clasei politice le vizează în primul rând, fiind partidele cele mai mari și mai vizibile. Statistic, cele două formațiuni con­centrează tot ce e vechi și contestabil.

Dragnea, Gorghiu și Blaga ar dori ca re­for­ma clasei politice să pornească din in­te­ri­o­rul propriilor grupuri politice și să rămână încorsetată în actualele aliniamente. Io­han­nis, în mod evident, o figură ultra­con­ser­va­toare, este de partea lor. Nici el nu vrea retrasarea liniilor de joc, care ar putea conduce la o impredictibilitate electorală cres­cută până în 2019.

UDMR, o formațiune vlăguită chiar în rân­dul suporterilor, ar dori să rămână sin­gu­rul arbitru, așa cum se profilase în pe­ri­oa­da tranziției.

Practic, PSD, PNL și UDMR, împreună cu Io­hannis vor conduce ostilitățile în pe­ri­oada următoare.

Mai avem UNPR și ALDE, două formațiuni nelegitimate prin vot, construite din schi­je ale imploziilor grupurilor par­la­men­tare de după dizolvarea USL și PP-DD. Și ei vor să fie ar­bi­tri. UNPR, însă, e o umbră. Șeful său a fost una dintre persoanele cele mai con­tes­tate în ultimele două săp­tă­mâni. Un membru marcant al UNPR, primarul Sec­to­ru­lui 4, e considerat res­pon­sa­bil atât politic, cât și ju­ri­dic, pentru tragedia din Co­lectiv. Ambele formațiuni sunt lipsite de so­lidaritate internă și sunt considerate sim­ple aglomerări de traseiști. UNPR și ALDE există în mod dubios sub eticheta „Tră­da­re“, iar partidele mari nu mai au de­cât un singur gând în ce le privește: destructurarea.

Partidele cu discurs autentic antisistem, fa­vorizate în aceste zile de emoția străzii, sunt M10, USB și MP. Primele două, chiar mai mult decât ultimul. Drama de la Co­lec­­tiv a însuflețit revolta sub sloganul „Co­rupția uci­de!“. Pentru Monica Macovei, su­pra­le­gi­timată de discursul anticorupție, e mană cerească. Pentru Nicușor Dan, vâ­nă­torul de autorizații date prin înțelegeri politice ne­transparente, momentul este de neratat.

Traian Băsescu a fost surprins pe picior gre­șit. Pe de o parte, instalarea sa în func­ția de președinte al Mișcării Populare (nu onorific) poate deveni o problemă în ochii unui public, astăzi, și mai mult în cău­ta­rea figurilor noi. De asemenea, retorica îm­potriva justiției, din ultima perioadă, in­tră în contradicție cu emoția colectivă eliberată de incendiul ucigaș, cu res­pon­sa­bili aflați la DNA sau în arest.

Sceneta consultărilor de la Cotroceni a pro­dus, chipurile, două soluții: un guvern teh­no­crat (nu e clar cu ce sprijin) și alegeri an­ticipate. Ambele sunt pe placul ma­jo­ri­tății ro­­mânilor. Un nume există deja în bu­zu­na­rul lui Iohannis și îl știe toată lumea: Dacian Cio­loș, fost comisar european pen­tru agri­cul­tură.

Deși totul pare în ceață, lucrurile par să se îndrepte spre o direcție care va combina am­bele soluții. Mai întâi un guvern teh­no­crat susținut de PSD, PNL, UDMR, apoi de­clan­șa­rea procedurilor pentru alegerile an­ti­ci­pa­te. Aici discuțiile sunt mai aprin­se, de­oa­rece, constituțional, nu există de­cât o sin­gură soluție: căderea a două ca­bi­ne­te con­se­cutiv în decurs de 60 de zile și di­zol­va­rea parlamentului. Dar această soluție este și cea mai nesigură din punct de vedere politic.

În primul rând, niciun partid nu poate controla votul parlamentarilor săi când va fi vorba ca aceștia să accepte întreruperea mandatului. Surprize sunt posibile. În al doilea rând, nu instalezi un guvern teh­no­crat pe care să-l dai jos imediat.

Atunci, se încearcă acreditarea unei alte rezolvări, care să ocolească actualul cadru constituțional și să amâne deznodământul până în martie 2016. Demisia în bloc a membrilor parlamentului.

Primul pas va fi destructurarea grupurilor UNPR și ALDE și absorbția lor în PSD și PNL. Apoi, oferirea unui „loc sub soare“ pen­tru fiecare deputat și senator care ac­cep­tă să demisioneze. Iohannis va dizolva parlamentul, deși soluția corectă ar fi or­ga­ni­zarea alegerilor parțiale.

Urmează suprapunerea alegerilor an­ti­ci­pa­te peste alegerile locale în aprilie 2016 (CCR a mai dezavuat o dată soluția, dar nu va fi nimeni să conteste). O asemenea va­riantă va fi susținută de Iohannis, PSD, PNL și UDMR, pentru că toate cele trei partide vor fi net avantajate.

Practic, partidele noi și, în general, par­ti­de­le care nu au primari în funcție vor fi eli­minate din viitorul legislativ. M10, PMP și USB pot prinde eventual câteva locuri în unele consilii municipale, dar niciun loc de parlamentar. Partidul care câștigă va face majoritatea cu UDMR, iar celălalt va fi singurul partid de opoziție. O for­mu­lă extrem de convenabilă actualului sis­tem, care nu mai riscă pulverizarea, în ur­ma nemulțumirii crescânde din societate.

Schimbările și reformele cerute ar urma să fie făcute în acest cadru politic bipolar, cu pași mici, fără a brusca echilibrele ins­ti­tu­țio­na­le existente. Ruta alternativă era cu ale­geri la termen, dar rezultatul ar fi fost extrem de imprevizibil, atât pentru partidele mari, cât și pentru sistem în ansamblu. Și asta pentru că noile partide ar fi capitalizat masiv actuala revoltă morală din societate și ar fi încurcat alcătuirea majorităților.

Greu de crezut că PSD și PNL vor reuși să țină sub control situația. Eliminând par­ti­dele noi din viitorul legislativ, nu fac de­cât să amâne explozia de furie populară cu și mai mare intensitate. Schimbările lente pe care le previzionează vor adânci frus­tra­rea în rândul românilor și inevitabilul se va produce, cu consecințe grave pentru România.