Noul Cod Fiscal e despre responsabilitate

Puțin probabil ca socialiștii lui Ponta să se ocupe de umplerea găurii uriașe excavate în buget de relaxarea fiscală.

Aplicarea noului Cod Fiscal nu are nicio le­gătură cu liberalismul și cu socialismul, ci cu responsabilitatea. Iar res­pon­sa­bi­li­ta­tea este o rara avis în politica românească la vârf, după cum vre­mu­rile au dovedit-o. Elec­to­ra­tul se uită buimac la meciul de ping-pong între putere și opoziție, arbitrat de pre­ședintele României. Ce să mai înțeleagă românul obiș­nuit după ce PSD și PNL au votat cot la cot relaxarea fis­cală, iar acum liberalii în­cep să dea din colț în colț? Ce să priceapă micul antreprenor din iu­reșul mediatic stârnit după refuzul lui Io­hannis de a promulga legea votată în una­nimitate în parlament, când Iohannis în­suși expediază gestul printr-o declarație teh­nic-explicativă a unui consilier?

Gaura pe care ar lăsa-o în buget re­nun­țarea la 5 puncte procentuale din TVA, ta­xa pe stâlp și supraacciza la carburant es­te estimată la 15 miliarde de lei. O sumă de­loc de neglijat pentru un buget care se colectează cu mari eforturi la un nivel de aproape 33% din PIB. Poveștile cu efectele de multiplicare, creșterea conformării vo­lun­tare și îmbunătățirea colectării sunt basme pentru copii, nu certitudini eco­no­mice. Comisia Europeană și FMI și-au exprimat de multă vreme rezervele că o asemenea măsură poate fi acoperită du­rabil. Banca Națională intervine prin vo­ci­le sale și arată că o relaxare atât de ge­neroasă, în absența unor reduceri sub­stanțiale de cheltuieli, va duce deficitul la 4% în 2016 și, probabil, 5% în 2017, când va intra în vigoare și creș­terea alocării pentru apă­rare. Consiliul Fiscal se ara­tă, ca de obicei, sceptic față de scenariile optimiste ale guvernului cu privire la diminuarea impactului bu­getar pe care îl va avea noul Cod Fiscal.

Acestea sunt faptele, pe scurt, exprimate de spe­cialiști. De aici încolo urmează asurzitorul zgomot politicianist. Premierul Ponta, ex-lider al PSD, face apel la retorica lui Tsi­pras, acuzându-l pe Iohannis că este tras de sfori din afara țării și că respingerea Codului este expresia frustrărilor coloniale ale Occidentului, care nu-și dorește să ne dezvoltăm, ci să fim doar o piață de con­sum. O enormitate mai mare n-ar fi putut să spună nici măcar reprezentanții Syriza, recunoscuți pentru discursul bombastic și incoerent. În realitate, Occidentul ar tre­bui să fie fericit, pentru că, de pildă, scă­derea TVA cu 5 puncte procentuale sti­mu­lează consumul. În general, relaxarea fis­cală „dintr-o bucată“ propusă de Ponta nu prea are legătură cu dezvoltarea țării.

Cu dezvoltarea țării au legătură direct infrastructura și educația, adică autostrăzi și canalizare, pe de o parte, și forța de muncă mai pregătită, de cealaltă parte. Dar Guvernul Ponta a inaugurat recent sin­gurii 10 km de autostradă începuți și ter­minați în 4 ani de mandat, iar banii pen­tru investiții sunt tăiați sistematic pentru a fi azvârliți în creșteri de pensii speciale, salarii bugetare și dublări de alocații pen­tru toți copiii. Iar de reforma în educație urmează a se ocupa veșnica Ecaterina An­dronescu, recunoscută pentru „mâna bu­nă“ cu care a demolat învățământul pro­fesional din România. Asta e viziunea de dezvoltare a lui Ponta pentru România – con­sum cât mai mare (din bunuri de im­port, firește, pentru că producția au­toh­tonă e la pământ) și educație precară.

Puțin probabil ca socialiștii lui Ponta să se ocupe de umplerea găurii uriașe excavate în buget de relaxarea fiscală. Asta explică și puseul de liberalism care i-a lovit pe urmașii lui Ion Iliescu. Cel mai probabil, un guvern liberal ar urma să se ocupe de partea neplăcută a consecințelor noului Cod Fiscal. Ce să faci, istoria e plină de iro­nii, nu-i așa? În 2008, o parte dintre liberalii de azi au provocat, împreună cu PSD, apocalipsa bugetară, ale cărei con­secințe au căzut pe umerii celeilalte părți a „noului“ PNL. Dar poți să le plângi de milă liberalilor de azi, aflați în opoziție, când ei n-au avut nici cea mai mică obi­ecție atunci când s-a votat Codul în par­la­ment? Poți să le plângi de milă când nici în al doisprezecelea ceas, atunci când ex­perții spun că ar fi o mare imprudență aplicarea în această formă a măsurilor fiscale, se mai găsesc populiști precum Isar, Orban și Paul-Vass, care insistă să se aplice?

Singurul care pare să fi înțeles cât de mult are de pierdut dacă lasă să treacă fără ni­cio obiecție gogomănia liberalo-socialistă a fost Iohannis. Și știți de ce? Pentru că el are primul alegeri, în 2019. Probabil că cineva i-a explicat că, dacă deficitul va ajun­ge la 5% în 2017, anii 2018-2019, cru­ciali pentru reînnoirea propriului său man­dat, vor fi un coșmar viu, din care nu are cum să iasă câștigător. Acesta a fost sing­u­rul calcul pe care actualul președinte l-a avut în minte când n-a vrut să fie părtaș la declanșarea unei tendințe economice ce i-ar putea fi fatală la următorul scrutin. Pentru că, altfel, Iohannis, nu a avut ni­ciun fel de problemă să promulge legi po­pu­liste, care grevează serios cheltuielile sta­tului și nici să impulsioneze o or­do­nanță, dată pe șest, de mărire a in­dem­nizațiilor demnitarilor, în absența unei grile definitive a salariilor din sectorul bugetar.

După cum se vede, avem marea coaliție a populismului în România, constituită de PNL și PSD (adică vechiul USL, ce să ne mai ascundem), avem partidul „in­te­re­su­lui naţional“, UNPR, care, până la proba con­trarie, apără independența justiției, dar nu avem un partid al „responsabilității naționale“. Nu știu de ce. Poate pentru că nu ar trece pragul electoral?