Moartea votului prin corespondență

Legea votului prin corespondență a fost modificată pe ultima sută de metri, astfel încât a devenit extrem de limitativă și foarte birocratizată. Probabil, în aceste condiții, vor fi foarte puțini români care vor cere buletinul de vot prin poștă. Legea ar trebui remediată înainte de promulgare, prin retrimiterea către parlament de către președinte.

Traseul mult contestatei Legi a votului prin corespondență se apropie de sfârșit. În ultimele două săptămâni a trecut într-un ritm foarte alert prin pseudo-dezbaterile Comisiei parlamentare pen­tru legi electorale, ale Se­natului și ale Camerei De­putaților. Textul legii a ajuns pe masa senatorilor și deputaților cel mult câ­teva ore înainte de mo­men­tul votului. Raportul Co­mi­siei transmis Camerei De­putaților săptămâna tre­cu­tă avea aproximativ 90 de pagini. Toate acestea s-au întâmplat după ce, mai mult de șase luni, partidele nu au făcut decât să se certe, să se întreacă în populisme și chiar să facă grevă par­la­mentară. Toate aceste lucruri ar fi greu de înțeles în contextul în care acestea chiar și-ar fi dorit cu adevărat să intre în vi­goare o astfel de lege.

Lipsa de voință politică pentru a trece o le­ge funcțională s-a dovedit cel mai clar în ultima ședință a Comisiei parlamentare, ca­re a avut loc marțea trecută. PSD, UNPR, UDMR sau ALDE au introdus ame­n­da­mente, iar mare parte dintre ele nu au re­u­șit decât să ciuntească legea de­fi­nitiv. Li­derii PSD au declarat că, după ce va fi pro­mulgată, vor începe să lucreze din nou la ea. Un fapt absolut ridicol și inutil. De ce nu putem avea o lege bună și aplicabilă, care să nu creeze scandal, din prima?

Pe scurt, propunerile PSD au eliminat po­si­bilitatea alegătorilor de a se înscrie on-line pentru votul prin corespondență și au stabilit că legea se aplică doar la par­la­men­tare (după ce anterior se stabilise în ca­drul Comisiei că se va aplica și la pre­zi­den­țiale, și alegerile pentru Par­lamentul European). Inițial, se propunea eli­mi­narea procedurilor de si­gu­ranță care ar fi fost aplicate în situația în care buletinul de vot s-ar pierde din vina serviciilor poștale sau a unor terți; amendamentele au căzut în timpul dis­cu­țiilor din ședința Comisiei. Nu a fost inclus niciun fel de mecanism de urmărire a documentelor de către ale­gă­tor. Conform legii actuale, nimeni nu este responsabil pentru do­cumentele pierdute: nici Autoritatea Elec­torală Permanentă, nici birourile elec­to­rale și, cu singuranță, nici Poșta Română. Legea nu stabilește ni­ciun fel de sancțiuni. Cu alte cuvine, ale­gătorul care se înscrie pe lista de vot prin corespondență devine parte a unui joc de noroc.

Toate partidele au fost complici la pro­du­cerea unei legi care, în acest moment, poate fi aplicată, dar greoi și cu riscuri. Mai mult, cu siguranță, numărul celor care vor vrea să voteze printr-un ase­me­nea sistem restrictiv este foarte mic. Prac­tic, în anul 2016, când vecinii bulgari și moldoveni pregătesc votul prin Internet, în România trebuie să trimiți o cerere prin poștă sau personal pentru a vota, iar apoi trebuie să treci prin toate procedurile bi­ro­cra­tice de vot. Toate pe hârtie. Mai mult, le­gea se aplică doar alegătorilor cu do­mi­ciliul sau reședința în străinătate, adică un grup relativ mic de cetățeni. Este de discutat astfel cât de mult merită să in­vestească statul în organizarea unui sistem prin care vor vota foarte puțini oameni pentru a fi aleși doar doi senatori și patru deputați, cât include circumscripția pen­tru străinătate. La fel de mult este de dis­cutat de ce partidele politice nu au vrut vot pentru cetățenii din România, care ar putea alege prin corespondență, dacă în ziua votului s-ar afla în afara cir­cum­scripției unde sunt arondați.

Legea mai are o problemă – de cre­di­bi­litate și de reprezentativitate. Partidele politice nu s-au consultat cu cei care ar urma să beneficieze de lege: asociații ale ro­mânilor din străinătate, organizații stu­dențești etc. De altfel, parlamentarii nu s-au consultat nici cu Poșta Română, instituție care ar urma să îndeplinească mare parte din sarcini și care se arăta îngrijorată de ca­pacitatea de a duce la bun sfârșit toate operațiunile. Singura dezbatere organizată de către Comisie în acest sens a avut loc la trei ore de la expirarea termenului pen­tru de­punerea amendamentelor de căte de­pu­tați (camera decizională) și în urma unor presiuni publice făcute tot de ONG-uri.

Legea a fost trimisă spre promulgare pre­ședintelui României. În acest moment, es­te foarte clar că reprezintă un eșec și, da­că va fi promulgată sub forma aceasta, ris­că să producă probleme și nemulțumiri se­rioase. Președintele Klaus Iohannis este prin­cipalul actor care poate semnala și so­licita corectarea acestor erori, întrucât, con­form Constituției, o poate trimite îna­poi parlamentului spre reanalizare. Pe de altă parte, înainte de promulgarea legii, ne­constituționalitatea acesteia ar putea fi sesizată de preşedinte, unul din pre­şe­din­ţii celor două Camere, guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Po­porului sau de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori. UDMR a anunțat că e aproape de numărul minim necesar de semnături pentru a trimite legea la Curtea Constituțională.

Cert este că partidele și președintele tre­buie să își asume responsabilitatea pentru crearea unei legi care nu facilitează prea mult votul la distanță, dar, mai ales, care nu răspunde decât vag cerințelor pro­tes­tatarilor din 2014. Dar, în același timp, și vo­tanții trebuie să se pregătească să sanc­ționeze electoral partidele politice care au generat un proiect din motive populiste, și nu pentru a servi alegătorilor.