De același autor
La 30 decembrie 1947 firul istoriei nationale romanesti a fost brutal curmat din ordinul lui I.V. Stalin, care a dispus inlaturarea Regelui Mihai I din fruntea statului si instaurarea la carma tarii a unui regim de imitatie, dupa modelul totalitar sovietic. Acest act, dictat de la Kremlin si aplicat cu exemplara slugarnicie de agentii comunisti din Romania ai puterii sovietice, a pus capat intervalului celui mai fecund in impliniri din intreaga istorie romaneasca, cel reprezentat in sfera politica de regimul monarhiei constitutionale, instaurat in 1866 in persoana principelui Carol de Hohenzollern. Actul fondator al noii domnii a fost promulgarea unei Constitutii liberale, initiativa care a calauzit viata politica a tarii pana la sfarsitul anului 1947, cu intreruperi provocate de vicisitudinile situatiei internationale.
Constitutia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilitatii ministeriale, al separarii puterilor, al drepturilor cetatenesti, al egalitatii in fata legilor, al respectului proprietatii, temelie a oricarei societati civilizate, al libertatii presei si a constiintei, intr-un cuvant al principiilor fundamentale pe care s-a cladit lumea moderna.
Noul cadru creat vietii politice, caracterizat prin pluralism si echilibrul puterilor in stat, a eliberat societatea romaneasca din constrangerile interne si internationale care i-au intarziat vreme indelungata evolutia fireasca si a deschis calea unui remarcabil sir de impliniri in directia modernizarii si a integrarii europene. Energia eliberata a societatii s-a manifestat creator pe cele mai diverse planuri: politic, printr-o intensa viata parlamentara, prin dezbateri de inalta valoare teoretica si practica, prin crearea institutiilor societatii moderne - intre cele dintai, o magistratura credibila -, printr-o presa libera si stimulatoare, printr-un sistem de invatamant in progres continuu, cu tendinta de integrare in sistemul de invatamant european, in general, prin efortul de adaptare la stadiul cel mai avansat al lumii europene.
Consolidata pe plan intern, societatea romaneasca s-a afirmat corespunzator pe plan international, prin actiuni care au asigurat implinirea obiectivelor nationale si integrarea tarii in societatea statelor europene: 1877, proclamarea independentei, obtinuta cu armele in lupta impotriva Imperiului Otoman; 1881, crearea Regatului Romaniei; consacrare a independentei; 1913, participarea la razboiul balcanic; 1916-1918, participarea la primul razboi mondial si desavarsirea unitatii nationale romanesti.
Marea Unire din 1918, consacrata de tratatele de pace din 1919, a fost urmata in timpul domniei Regelui Ferdinand I de o considerabila largire a cadrului constitutional, in 1923, prin adoptarea votului universal si prin reforma agrara care a consolidat baza politica a statului. Pluralismul inaugurat in 1866 de Constitutia principelui Carol tindea sa evolueze spre democratie, in sensul plenar al cuvantului, in temeiul Constitutiei promulgate de Regele Ferdinand I in 1923. Raspunzand aspiratiei celei mai profunde a lumii romanesti - integrarea in lumea valorilor europene -, regimul monarhiei constitutionale a deschis calea spre afirmarea larga a valentelor oprimate ale natiunii, care a raspuns corespunzator stimulului libertatii printr-o exceptionala afirmare pe multiple planuri, nu in ultimul rand in domeniul culturii. Se parea ca istoria venise in sfarsit in intampinarea aspiratiilor natiunii. Dar involutia lumii europene de la democratie la autoritarism si totalitarism dupa primul razboi mondial a pus capat brutal si evolutiei democratice a Romaniei. Valul totalitarismelor concurente care a cuprins o mare parte a Europei - mai intai cel nazist, apoi cel comunist - a inabusit mugurii atat de roditori ai pluralismului romanesc. Abia restaurata la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial de Regele Mihai I, Constitutia democratica din 1923 a fost abrogata de totalitarismul comunist, care a preluat integral puterea in stat la 30 decembrie 1947. Dupa o inflorire exceptionala timp de 80 de ani - de la Carol I la Mihai I -, societatea romaneasca a fost condamnata la cea mai grea opresiune externa si interna din intreaga ei istorie, camasa de forta cumplita, indurata cu greu si cu consecinte dezastruoase pe plan national.
Sansa oferita de prabusirea comunismului in 1989 a fost deturnata de structurile provenite din regimul comunist, puternic consolidate timp de cinci decenii si sprijinite in continuare de conducerea din Kremlin, hotarata sa salveze cat mai mult din mostenirea imperiala tarista si sovietica. Produsul acestei indarjiri conservator-comuniste a fost o Constitutie croita pentru a corespunde intereselor fortelor dominante provenite din regimul comunist, cu concesii inevitabile, dar in realitate de aparenta, facute pluralismului si democratiei. Intreaga criza actuala a societatii romanesti este consecinta asezarii pe baze strambe, nedemocratice, a vietii noastre politice. Fondatorii politici si juridici ai regimului neocomunist au elaborat o Constitutie corespunzatoare telurilor lor, concordante cu cele ale puterii protectoare de la Kremlin, in opozitie cu interesul national. Partidul care poarta raspunderea acestei mosteniri - PSD - nu se poate integra in tabara fortelor democratice cat timp nu se desolidarizeaza explicit de originile sale neocomuniste si de acei dintre membrii sai raspunzatori de evolutia nefasta spre care a fost indrumata viata politica romaneasca dupa decembrie 1989.
In acest moment de grea confuzie si de optiuni decisive pentru viitorul tarii, Regele Mihai I, consecvent cu simtul datoriei fata de tara, care l-a indrumat in toata existenta sa publica, devotata interesului national, a dat semnalul necesarei innoiri, a recomandat solutia destinata sa elibereze societatea romanesca din impasul grav in care se afla. In termeni sobri si in formulare sintetica, mesajul regal din 10 mai 2007 indica directia necesara pentru normalizarea vietii politice romanesti, alcatuirea unei Constitutii europene, "care sa dea un rol limpede, neechivoc si complementar institutiilor statului". Apelul regal contine deopotriva constatarea implicita ca actuala Constitutie, elaborata de fortele neocomunismului, nu corespunde aspiratiilor nationale si efortului de integrare europeana si cea explicita a imperativului elaborarii unei legi fundamentale orientate spre viitor.
Doar un asemenea act fundamental - elaborat in sprijinul pluralismului si al democratiei - va fi in masura sa scoata lumea romaneasca din starea de ilegitimitate in care a fost condamnata sa traiasca din decembrie 1947 si care si-a prelungit pana astazi efectele dezastruoase. Regele Mihai I a dat semnalul necesarei innoiri; oamenii politici responsabili au datoria sa duca la implinire acest imperativ national.
