De același autor
Data fiind gravitatea faptului si implicatiile sale multiple, care depasesc sfera istoriografiei, e neindoielnic ca discutarea acestui "caz" va dura inca vreme indelungata, pana cand se vor stinge consecintele sale profund negative pentru viata publica si cultura romana.
Treptat, pe masura ce va fi lamurita deplin chestiunea paternitatii textelor, adica restabilita dreptatea grav incalcata de coordonatorii tratatului, vor fi luate in considerare, daca va mai fi cazul, si rigoarea datelor, afirmatiilor si interpretarilor cuprinse in aceasta voluminoasa sinteza. Dar problema de fond principala, esentiala, a lucrarii, e, fireste, onestitatea demersului intelectual al autorilor ei. "Daca cinste nu e, nimic nu e", s-a spus cu drept cuvant. Adevar cu aplicatii in cele mai variate domenii de activitate umana, dar cu valoare absoluta in sfera creatiei intelectuale.
Onestitatea unui produs intelectual se masoara, fireste, in raport cu realizarile similare anterioare. Onestitatea recentei istorii nationale se verifica in primul rand prin comparatie cu sinteza precedenta, Istoria Romaniei din anii ‘60 si cu versiunea prelucrata, intregita si adaptata doua decenii mai tarziu, ramasa insa in manuscris.
Reluand o constatare formulata cu prilejul declansarii lucrarilor la noul tratat, cu sapte ani in urma, d-l Dan Berindei subliniaza in prefata generala a lucrarii meritele editiei anterioare care, ni se spune, "curatata de balastul ideologic", isi pastreaza, in parte "cel putin", valoarea. Afirmatia a devenit indicatie pentru unii dintre colaboratorii cei mai zelosi ai noului tratat. Conformandu-se asadar sugestiei, acestia au "curatat" textele vechiului tratat de impuritatile ideologice pe care le continea, cu atata zel insa, incat au reusit sa "curete" si numele unora dintre autorii vechii sinteze, nu putini la numar; apoi, in spatiile ramase libere de numele autorilor, si-au inscris propriile lor nume, cu beneficiile intelectuale si materiale corespunzatoare. Intrucat tendinta de utilizare masiva a materialelor mostenite a fost evidenta dintru inceput, iar consecintele acestei optiuni erau previzibile - chiar daca nu in totalitatea si gravitatea lor -, unii istorici si-au manifestat rezervele fata de noua lucrare si s-au abtinut de la o intreprindere care incepea sub astfel de auspicii.
Rezultatele formulei de lucru propuse de coordonatorul principal al sintezei si urmate fidel de cativa dintre cei mai de seama colaboratori ai sai sunt astazi, macar partial, cunoscute: doisprezece autori, decedati sau in viata, deposedati de textele lor in favoarea celor carora le-au fost incredintate spre consultare (alte cazuri similare sunt in curs de identificare).
Identice in esenta lor, modalitatile raptului au variat de la un volum la altul, in functie de tratamentul rezervat de coordonatori editiei anterioare a tratatului. Prefata volumului al doilea ignora cu desavarsire problema raportului cu sinteza din 1960, desi cel putin doua texte reproduc aidoma, sub un nume strain, subcapitolele redactate de doi ilustri predecesori. Autorul cuvantului inainte al celui de al treilea volum, d-l acad. Razvan Theodorescu, recunoaste ca opera de care s-a ingrijit e in realitate "un vechi proiect mereu reinnoit" devenit "in sfarsit" o carte. Recunoasterea ar fi meritorie daca nu ar sluji drept paravan pentru parazitarea de catre acelasi coordonator a capitolelor postume ale acad. Stefan Pascu. Simbioza dintre cei doi autori, impusa postum de cel in viata celui decedat, fara indicarea, cu trimitere la pagina, a contributiei fiecaruia, e un procedeu pe cat de frecvent aplicat in acest volum, pe atat de incorect. In sinteza anterioara, fiecare contributie figureaza in tabla cuprinsului cu indicarea exacta a autorilor diverselor capitole si subcapitole.
Exemplul le-a stat la indemana coordonatorilor si autorilor volumului al treilea, dar, evident, adaptarea sa ar fi facut inoperante diversele modalitati ale fraudei comise. Cat despre impietatea infaptuita in cazul operei valorosului istoric care a fost Radu Popa, aceasta a fost pe larg expusa intr-unul din numerele precedente ale revistei 22.
Coordonatorii volumului al patrulea au solutionat altminteri problema paternitatii. Au amintit la sfarsitul cuvantului inainte numele unui sir de autori decedati ale caror contributii s-au "folosit" la elaborarea lucrarii; ei au uitat insa, bineinteles, sa semnaleze faptul ca "lucrarile" la care au facut referinta sunt in realitate capitole din editia precedenta, preluate textual in actualul tratat sub numele unor pseudoautori. Cat despre autorii reali, aflati inca in viata, ei au fost sanctionati pentru aceasta culpa prin eliminarea numelui lor atat din cuvantul inainte, cat si din tabla cuprinsului.
Asadar, trei modalitati diferite dar aceeasi incalcare de drept: raptul masiv de proprietate intelectuala pe seama unor colegi de azi si de odinioara. Discret, un observator din culise a sintetizat de curand astfel situatia: "tratatul aparut la inceputul anilor ‘60 si pe care il reia, in ceea ce are el mai bun, actuala editie scoasa de Editura Enciclopedica...".
Binevoitor sau malitios, textul semnaleaza plagiatul de vaste proportii incorporat in editia actuala.
Folosita corect, mostenirea vechiului tratat ar fi prezentat o incontestabila utilitate. Eventuala reeditare, cu intregirile de rigoare, a sintezei anterioare ar fi fost, neindoielnic, un experiment istoriografic folositor data fiind valoarea incontestabila a celor mai multe dintre contributiile istoricilor care au colaborat la realizarea acestei opere. Desigur, o asemenea operatie nu ar fi solicitat sapte ani de lucru, echipe numeroase de colaboratori si sumele exorbitante risipite in contul editarii actualei sinteze si al drepturilor de autor.
Regresul de la vechea la actuala editie e evident si lesne de explicat: cea dintai a avut la baza o constructie coerenta, indelung gandita si dezbatuta de istorici cu calificare superioara si mai ales cu simtul raspunderii; cea din urma e o impletitura intre capitolele vechiului tratat, preluate integral sau trunchiat, unele improvizatii ad-hoc, lipituri de dimensiuni diferite si un sir de texte noi, originale. Cum se va sprijini continuarea lucrarii - volumele urmatoare - pe un fundament atat de grav cariat de plagiat si improvizatie?
Viciile recentei sinteze de istorie romaneasca apar progresiv in evidenta. Mai mult insa decat situatiile identificate pana in prezent, proportiile raului sunt dezvaluite de reactiile contradictorii ale coordonatorului sau principal. Intr-adevar, dupa o prima incercare de a salva situatia prin aparitii la televizor, cu suporterii sai, intelegand zadarnicia explicatiilor ridicole propuse, d-l Dan Berindei s-a refugiat intr-o tacere profunda. Nu se putea tacere mai elocventa.
Sa retinem insa, optimist, aspectul pozitiv care, prin reactie, s-ar putea desprinde din decrepitudinea morala dezvaluita de investigarea recentei sinteze de istorie romaneasca. E de asteptat ca tinerii istorici, cei aflati inca pe bancile facultatii, cei care le-au parasit de curand si, indeobste, noua generatie de carturari romani, sa inteleaga, la lumina acestui exemplu profund negativ, ca nu exista creatie intelectuala autentica decat cea care izvoraste din efortul onest al insului creator si ca problema de fond, primordiala, a creatiei e onestitatea demersului intelectual. Cand acest adevar se va impune in constiinta tineretului nostru, care din fericire a fost ferit de contaminarea directa cu viciile profunde ale mentalitatilor si practicilor totalitare, atunci vor intelege, poate, si coordonatorii actuali ai tratatului ca problema de fond principala a oricarei lucrari din aceasta sfera de activitate e onestitatea; caci "daca cinste nu e, nimic nu e"!
P.S. Textul de fata se afla sub tipar cand mi-a parvenit ultimul numar din revista "Academica", serie noua, cu trei luari de pozitie noi cu privire la Istoria Romanilor. Pozitiv e faptul ca e semnalata lista lunga a autorilor ale caror texte, ramase de la lucrarea precedenta, au fost adoptate integral sau trunchiat, potrivit unei "metode" regretabile, in actuala editie. Faptul ca se anunta o noua editie cu modificarile masive de rigoare e o recunoastere implicita a viciilor grave care submineaza lucrarea.
Domnul Tudor Teoteoi e un cercetator onest, autor de lucrari de valoare, a carui singura culpa e ca s-a lasat atras intr-o formula de lucru care inevitabil dauneaza unei reputatii. Coordonatorul general al lucrarii isi informeaza cititorii ca nu s-a ocupat decat de "privegherea si sprijinirea logistica" a lucrarii. Desolidarizare clara de problemele de esenta - organizare si coordonare efectiva absolut necesare la o asemenea lucrare -, care explica in buna masura haosul rezultat. Lamurirea e cuprinsa intr-un comunicat al Sectiei de stiinte istorice si arheologie. Oare la ce data si cu cate voturi a adoptat sectia acest comunicat? Personal nu am fost invitat la aceasta dezbatere a sectiei, singura abilitata sa emita un astfel de comunicat.
