PSD

 Unii observatori ai scenei politice romanesti au sperat ca schimbarile din PSD care l-au adus in fruntea partidului pe d-l Mircea Geoana vor determina o innoire totala a acestei structuri politice incremenite in timp, a programului, a spiritului si nu in ultimul rand a personalitatilor emblematice ale conducerii sale. Numai o astfel de primenire in spirit si oameni ar fi oferit garantia asteptata de toti cei care cred in democratie si in instaurarea ei durabila in Romania ca formatiunea politica intitulata  partid social-democrat corespunde in esenta denumirii asumate. Or, nu mica a fost surprinderea celor care, atenti la evolutia scenei politice romanesti, au constatat ca, departe de a se desprinde de trecutul totalitar al structurilor politice din care descindea - Partidul Comunist Roman si varianta sa travestita, Partidul Democratiei Sociale din Romania -, PSD l-a ales ca figura emblematica de presedinte de onoare pe cel care s-a identificat cu ambele impostaze ale totalitarismului din Romania, cea recunoscut comunista si cea deghizata intr-o varianta "originala" de social-democratie, anume pe d-l Ion Iliescu.

 Trecutul politic al domnului Ion Iliescu are meritul incontestabil de a fi fost rectiliniu. Comunist din varsta frageda, entuziast al invataturilor lui V.I. Lenin si I.V. Stalin, el s-a identificat timp de patru decenii cu forta opresoare impusa Romaniei de ocupatia sovietica. Fidelitatea sa fata de PCR nu a suferit oscilatii decat atunci cand patronul moscovit si-a manifestat nemultumirea fata de discipolul neascultator ajuns in fruntea partidului in 1965. In calitate de autentic marxist-leninist, el stia ca  "dragostea fata de URSS e piatra de incercare a patriotismului si internationalismului proletar"; iar, ca bun patriot, in spiritul acestei definitii originale a patriotismului, a urmat neconditionat "linia dreapta si de neabatut" a partidului patron din Rasarit. Cand acesta i-a cerut-o, el l-a inlaturat de la putere pe discipolul infidel si i-a pregatit un sfarsit grabnic. Cand colosul din Rasarit, care inca se mai definea drept comunist, a dat semne de sfarseala, ucenicul sau de la Bucuresti, adus in varful puterii pe cai inca nelamurite, a fost cel dintai si singurul adevarat "internationalist" din toate tarile foste satelite care s-a grabit sa-si manifeste patriotismul original pregatind inchinarea vasalica a Romaniei fata de Uniunea Sovietica printr-un tratat care subordona tara hegemonismului sovietic, prins intr-o lupta disperata cu destramarea. Pana in preziua colapsului final al Uniunii Sovietice, Ion Iliescu s-a zbatut pentru a impune tarii un tratat situat la antipodul aspiratiilor si intereselor nationale romanesti.

Era firesc, in aceste conditii, ca Ion Iliescu sa impuna masuri concordante cu optiunea sa in raport cu Uniunea Sovietica si sa inabuse cu toate mijloacele efortul de eliberare a societatii romanesti din camasa de forta in care fusese tintuita timp de aproape o jumatate de secol. Apeland cu "incrancenare" la metodele terorismului de stat, el a stavilit evolutia spre democratie a societatii romanesti.

Teroare interna si vasalitate externa, acestea sunt cele doua realitati constitutive ale neocomunismului deghizat sub denumirea de PDSR, personificat de Ion Iliescu si de principalii sai colaboratori. Acesta este si spiritul tutelar real al PSD si sub conducerea actualului sau presedinte, paravan transparent al structurilor comunismului si implicit al protectorului extern care pandeste momentul instaurarii sale imperiale. Atata timp cat nu se dezice explicit si categoric de tot trecutul totalitar al PCR si al PDSR si de toti exponentii acestuia, actualul presedinte al PSD nu poate reprezenta autentic nici ideea social-democrata si nici natiunea romana.