De același autor
Pentru mine, condamnarea lui Dragnea este condamnarea tuturor celor care se năpustesc asupra cuiva căruia nici prin cap nu-i trece să voteze și-l împing spre urna de vot, îi pun un buletin de vot în mână și îl forțează să voteze.
Condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță, pentru o infracțiune comisă în timpul referendumului din 2012 este, pentru V.V. Ponta, o condamnare simbolică a luptei întregului popor împotriva tiranului Băsescu. Pentru alții, mai idealiști, este condamnarea simbolică a unui sistem întreg. În fine, unii mai pragmatici cred că este condamnarea unui fel de a câștiga alegeri în România și anticipează că, după dosarul Dragnea, niciun scrutin nu va mai semăna cu cele de dinainte. Mie mi se pare că, măcar aluziv, este și o condamnare a unui fel de civism apăsat și obligatoriu (cam cum era munca „voluntară“ în comunism) promovat deșănțat, chiar dacă în bună-credință, de presă. E vorba despre fenomenul „scoaterii oamenilor la vot“, în care practicile abuzive ale partidelor se conjugă, întotdeauna, cu o campanie a presei.
Nu cunosc ce probe conține dosarul în care e condamnat Liviu Dragnea și, prin urmare, nu am nicio părere despre decizia nedefinitivă a judecătorilor. Știu, însă, câte ceva despre ceea ce se numește „scoaterea oamenilor la vot“, operațiune la care apelează toate partidele cât de cât importante din România când sună ceasul electoral și în care, o știe toată piața politică, PSD excelează, toți ceilalți străduindu-se din răsputeri să imite cât mai bine mașinăria roșie.
„Scoaterea oamenilor la vot“ este o operațiune pe care partidele o desfășoară în două etape. Mai întâi, în campania electorală ori în perioada zisă „preelectorală“, prin propagandă. Mai abil sau mai stângaci, după cât talent a dat Dumnezeu, fiecare partid încearcă să-și mobilizeze potențialul electoral. Se induce o stare de urgență, se duce la culme ura împotriva adversarului și se acoperă cu vociferări și fumigene nereușitele mai vechi sau mai recente. Oamenii trebuie, astfel, aduși la un nivel de enervare, cam ca taurii când văd roșu, astfel încât să iasă din casă în ziua sorocită și să voteze cum trebuie. Nimic în neregulă până aici.
A doua parte a operațiunii „scoaterea oamenilor la vot“ se desfășoară în ziua votului. Orice om cu experiență în gestionarea alegerilor într-un partid mare vă va spune că ziua votului e cea mai importantă zi a întregului ciclu electoral. Chiar dacă, după lege, ea nu mai este zi de campanie electorală. Printre altele, această zi este importantă și pentru că are loc a doua fază a operațiunii „scoaterea oamenilor la vot“. De fapt, se organizează o amplă rețea logistică care urmărește preluarea alegătorilor din casele lor și transportul la secția de votare ori la mai multe secții de votare (există și versiunea aducerii urnei la alegători acasă, cu varianta patentată de faimosul Cozmâncă la referendumul constituțional din 2003, a ducerii urnei la supermarket, unde sunt puși să voteze cumpărătorii – așa ceva face numai PSD și doar în locurile în care e sigur și singur). Această a doua parte a operațiunii „scoaterii oamenilor la vot“ este un abuz. Asta este, după părerea mea, ceea ce, simbolic, a condamnat Înalta Curte.
Cum ziceam, partidele sunt, subtil, susținute de presă pe tot parcursul operațiunii „scoaterii oamenilor la vot“. Când toată lumea îți spune că e bine să votezi și rău să nu votezi, când toată presa îl laudă pe cetățeanul-alegător și îl pune la stâlpul infamiei pe cetățeanul-dezinteresat-de-politică, chiar dacă nu vrei să votezi, ești forțat să o faci. Și va fi mereu câte un partid la ușa ta, gata să te ducă și să te aducă la și de la secția de votare. Uneori, te alegi și cu 50 de lei din chestia asta.
Ce vreau să spun este că, până când în România nu se va respecta indiferența electorală ca o atitudine absolut firească, nu vom avea democrație profundă. Că partidele politice conduc România este absolut normal. Că partidele politice vor să ne conducă și viețile, făcându-ne să credem că nimic nu e mai important pe lume decât politica lor, este un abuz. Pentru mine, condamnarea lui Dragnea este condamnarea tuturor celor care se năpustesc asupra cuiva căruia nici prin cap nu-i trece să voteze și-l împing spre urna de vot, îi pun un buletin de vot în mână și îl forțează să voteze. Prin orice mijloace. Și aceștia nu sunt doar politicienii și partidele lor, ci și formatorii de opinie și media lor.
În acest sens, și doar în acesta, V.V. Ponta are dreptate: cu d-l Dragnea s-a condamnat simbolic un anume fel de a duce „lupta cu tiranul Băsescu“. Adică felul abuziv în care el însuși, dimpreună cu presa arondată lui, au dus această luptă. Pe care, de altfel, îmi pare că au și pierdut-o în cele din urmă, din moment ce ei cred că o duc în continuare, chiar dacă meciul s-a terminat și adversarul s-a retras pentru odihnă.