De același autor
O inițiativă legislativă semnată de către 14 parlamentari, din care 13 aparținând grupurilor PSD, va reduce la tăcere campusurile universitare, creuzetele opoziției în toate campaniile electorale. Cum simte că își pierde vocea în fața studenților și, prin contaminare, în familiile acestora, PSD pregătește liniștea. Înaintat la Camera Deputaților pe 24 iunie, cu doar o săptămână înainte de vacanța parlamentară, așa încât să treacă prin filtrele procedurale de avizare fără să facă prea mult zgomot, proiectul modifică Legea educației naționale într-un singur articol, dar atât de dramatic, încât orice activitate politică, dar și orice activitate considerată a încălca normele de moralitate să fie interzise în campusurile universitare.
Acțiunile electorale în campusuri – „ilicite“
În expunerea de motive, inițiatorii susțin „interzicerea desfășurării activităților de natură politică“ în cadrul campusurilor instituțiilor sau unităților de învățământ, nemulțumiți fiind de faptul că birourile electorale au limitat spațiile destinate educației, în care legea interzice desfășurarea de activități politice, doar la clădirile care adăpostesc săli de curs, laboratoare, săli în care se desfășoară activitate didactică. Fără să se ascundă după vorbe, ei spun franc că aceste acțiuni trebuie incluse în „sfera ilicitului“, mai ales în perspectiva campaniei electorale de anul viitor.
„Având în vedere faptul că, prin activități de natură politică se înțeleg orice manifestări care implică un fond politic de genul (acțiuni de campanie electorală și de promovare a unor candidați sau a unor formațiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale etc.), am urmărit să includem în sfera ilicitului și acțiunile electorale care se întreprind în campusurile unităților sau instituțiilor de învățământ“, se arată în motivare.
Promovarea electorală „depărtează de la procesul de învățământ“
Cei 14 semnatari ai inițiativei legislative susțin că dacă Legea educației nu ar fi modificată în sensul propus de ei, „cu siguranță la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităților sau instituțiilor de învățământ (în special cele universitare) vor fi din nou populate cu evenimente și acțiuni de tip promovare electorală, acțiuni care vor afecta procesul de pregătire a studenților și îi vor depărta pe aceștia de la procesul de învățământ“. Altfel spus, afișele și bannerele electorale îi prostesc pe studenți, distrăgându-le atenția de la nobilul proces al învățării continue, ca să nu mai amintim de eventuale întâlniri cu vreun om politic, de-a dreptul nimicitoare pentru creierul lor fraged.
În cazul în care vor avea succes parlamentarii grijulii cu procesul de pregătire a studenților, articolul 7 din Legea educației ar avea următorul cuprins:
„(1) În unitățile, în instituțiile de învățământ, în campusurile aparținând unităților și instituțiilor de învățământ, precum și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios“.
Legea ar putea interzice și Internetul, și secțiile de votare
Modificarea Legii educației naționale în sensul dorit de PSD ar putea duce la interzicerea rețelelor de socializare sau chiar a Internetului, din excesul de zel al unui administrator de cămin studențesc, spre exemplu, care ar considera că o comunicare virtuală ar încălca normele de moralitate ale acelui spațiu pe care el îl administrează. În plus, organizarea secțiilor de votare în cadrul campusurilor universitare nu ar mai fi posibilă, întrucât procesul electoral poate fi interpretat ca fiind o „activitate de natură politică“.
Reglementarea propusă de către cei 14 parlamentari este pur și simplu aberantă. Campusurile universitare reprezintă reședința temporară a studenților, acestea incluzând spații de cazare și agrement. Regulamentele universităților definesc căminele ca fiind unități destinate asigurării condiţiilor de viaţă, odihnă şi studiu pentru studenţi. Viața privată a studenților nu poate fi îngrădită prin interzicerea participării lor la activități politice, câtă vreme aceste activități nu sunt interzise de Legea partidelor politice. Privarea studenților sau a elevilor majori de la participarea la activități politice în spații ce nu sunt destinate exclusiv cursurilor ar însemna o limitare a dreptului fundamental de a alege și de a fi ales. Studenții pot face parte din partide politice, iar activitatea lor de promovare se produce inclusiv în interiorul campusurilor universitare, nu doar în perioada campaniilor electorale, ci și în afara acestora. Partidele politice nu sunt asociații secrete interzise de Constituție, în așa fel încât activitatea lor să fie interzisă în campusurile universitare. Dimpotrivă! Partidele politice îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituție, prin activitatea lor promovând valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri. De ce s-ar dori interzicerea activității lor în interiorul unui campus universitar, unde sunt concentrați la un loc mii sau zeci de mii de tineri care pot fi educați în spiritul democrației și pluralismului politic? Nu există un răspuns logic la o astfel de întrebare. Frica PSD de pierderea alegerilor, așa cum s-a întâmplat în noiembrie 2014, este singura explicație.