De același autor
Totdeauna m-am întrebat cum a fost posibil ca în perioada interbelică oameni inteligenţi şi educaţi să înceapă să tropăie în turmă cu rinocerii, justificând, direct sau voalat, derivele de la democraţie şi bunul simţ elementar.
Pentru că una este să ai o ţară coruptă, dar în care există măcar consens privind binele şi răul – şi alta să ţi se zbiere în faţă cu nesimţire că negrul e alb şi răul e bine, deşi tu vezi că e invers.
Dar acum, de când a început seria de gafe şi abuzuri ale administraţiei Ponta, urmărind pe CTP-ii noii puteri, care pun umărul la cauză relativizând, problematizând şi împroşcând cu noroi în toate părţile, ca să fie tot peisajul căcăniu şi să se camufleze astfel în el miniştrii cu probleme, am observat pe viu că se poate.
Ce scandal monstru ar fi fost anul trecut dacă Boc punea Hidroelectrica în faliment – şi pe bună dreptate. Acum trebuie să înghiţim pe nemestecate ideea riscantă a lui Chiţoiu de a scăpa de gândaci dând foc casei, în vreme ce spaţiul public e ocupat de expertiza lui Ghişe pe reprezentarea la UE şi opiniile sindicalistului de la Educaţie despre diplomele lui Funeriu.
Nimeni nu bănuia însă că se va ajunge la circul monstru făcut de Adrian Năstase, adică o dramoletă caragialescă tip “ţine-mă Miţo, că mă omor". Ceea ce a văzut presa europeană – o semi-regie în care Poliţia Română a fost pusă să joace rolul lui Louis de Funes, jandarm la Saint Tropez – a avut curajul s-o spună cu glas tare Monica Macovei, drept care a fost terfelită personal şi gratuit, fără vreo referire la subiectul în chestiune, de două pachiderme ale USL. Faptul că unul din ei, noul ministru al culturii, a făcut-o chiar în preajma învestirii în funcţie, arată cam cât de consensuală şi dispusă la negociere e noua putere şi cât de ridicoli cei care o fac pe obiectivii, căutând calea de mijloc între cel care dă cu parul şi cel care se adună de pe jos.
În dosarul Năstase, după opinia penaliştilor, care însă n-au curaj să iasă în public, lucrurile sunt clare: o dată Poliţia sosită la acesta acasă şi finalizată identificarea persoanei, Adrian Năstase a devenit deţinut în custodia organelor. El a fost astfel dus la spital, sub paza poliţiştilor. O dată ajuns acolo dosarul său trebuia predat închisorii Rahova, care urma să asigure paza deţinutului mai departe, chiar dacă fizic el rămânea la Floreasca sau era mutat la spitalul penitenciar, în funcţie de decizia medicilor.
Faptul că ministrul de interne se contrazice cu şeful Poliţiei privind statutul exact al lui Năstase; că şeful închisorii Rahova întârzie să preia dosarul deţinutului de la Poliţie şi să pună în practică procedurile uzuale; sau că judecătorul delegat pentru executarea pedepselor la Rahova nu intervine să facă ordine în acest film cu proşti – denotă cel puţin disfuncţii sau timorare, dacă nu de-a dreptul o înţelegere secretă pentru a crea un regim special, para-legal fostului premier, echivalent cu favorizarea infractorului.
Din statisticile poliţiei rezultă că cel puţin un sfert din cei reţinuţi pentru a fi duşi la închisoare se opun sau înscenează diverse happening-uri ca să întârzie momentul, deci să nu spună cineva că poliţiştii n-ar şti cum să procedeze în atare de situaţii.
PS. În şirul lung de porcării anti-democratice din ultimele două luni, a trecut de Camera Deputaţilor vechea lege de inspiraţie PRM-istă care interzice ONG-urilor să poarte în nume termenii de “român", “institut", "agenţie", etc, sub sancţiunea dizolvării în şase luni. “Academic" a dispărut din listă, ceea ce e foarte bine.
Articol publicat de Evenimentul zilei
