Ce v-ar fi spus opoziţia în campanie, dacă ar fi existat

Sorin Ionita 27.05.2014

De același autor

Cum ar fi arătat o opoziţie care ar fi renunţat la infantilisme, s-ar fi aliniat sub un lider credibil şi ar fi început să tamponeze serios guvernul, aşa, de pe la jumătatea anului trecut, cu teme reale?

Nu ştiu la ora când scriu ce concluzii or să se tragă din această rundă de vot, pentru că nu avem încă cifrele finale. E clar însă că ne-am văicărit cu toţii degeaba despre absenteismul poporului la urne: prezenţa, deşi nu grozavă, pare ceva mai bună decât acum cinci ani; la fel şi calitatea candidaţilor pe liste. Cu alte cuvinte, am avut zeci de ore de talk-show şi hec­tare de articole prăpădite degeaba, pe teme, în mare parte, false. Inclusiv tema che­mărilor la boicot electoral, care a mâncat multora nervii în ultima săptămână, şi iată cu ce impact: vreo 50 de oameni adunaţi du­minică la Universitate, la seminar pe iarbă ver­de; şi cam acelaşi număr de voturi anulate ca şi altădată. Una peste alta, halal palmă etică dată clasei politice.

În general, dominanta acestui scrutin a fost au­togolul, care pare să devină arma de pre­fe­rinţă în politica românească. Şi-a dat autogol coaliţia de guvernare, ce include şi Antenele, aruncându-l în joc pe orgoliosul actor Mircea Diaconu ca să faulteze PNL-ul. Numai că omul a faultat în stânga şi în dreapta cu atât suc­ces încât a luat mult mai multe voturi decât era prevăzut în schema Ponta-Voiculescu, nu doar de la PNL, ci şi de la PSD. Ar fi putut foar­te bine să-şi bage consoarta în Parlamentul European, ca şi la teatrul pe care l-a condus, solicitând acolo în amfiteatru o canapea du­blă, ceva. În fond, dacă am avut campanie pen­tru Ponta & nevasta şi pentru Crin & ne­vasta, de ce n-am fi avut şi o mică listă Dia­conu & nevasta? Ce, ar fi scan­dalizat pe cineva?

Şi-au mai dat autogol, din nou, sondorii de opinie de par­tid şi de stat, care au dat o marjă de câştig primului cla­sat pe care maşinăria ad­mi­nis­trativă coordonată de d-l Dragnea n-a mai putut-o va­lorifica în teren, rămânând în­tr-un mare ofsaid. De unde se vede că, oricât s-ar da ei acum zmei, anchetele DNA de la referendum au cam speriat atât activimea locală care gestionează găleata, uleiul şi urnele, cât şi o parte din baronetul local, care nu mai vrea să-şi pună pielea la saramură, chiar oricum şi pentru ori­ce. E grăitoare în acest sens enervarea pre­mie­rului care s-a zborşit la ei, zice-se, în noap­tea de după vot: deci eu mă bat pentru do­sa­rele voastre, dar voi nu vă mai bateţi pentru cei 40% ai mei, da? Acum, desigur, vor urma explicaţiile din partea sociologilor de partid, care se vor strădui să ne convingă că există mo­tive obiective, tehnice şi perfect accep­ta­bile pentru care sondajele lor dau în mod re­gulat abateri doar în avantajul PSD-USL, cu o dis­tanţă de câteva marje de eroare.

Dar marele euro-autogol – autogolazzo, am pu­tea spune – şi l-au dat desigur partidele de opo­ziţie. Începând cu PNL, care încă nu poate să explice raţional activiştilor săi din teritoriu de ce a ieşit dintr-o superalianţă de guver­na­re care ar fi câştigat toate alegerile de anul ăs­ta şi dacă stătea acasă şi nu investea un leu în campanii. Şi terminând cu puzderia de liste ca­re s-au revendicat de dreapta şi care au reu­şit marea performanţă ca, după doi ani de gu­ver­nare Ponta presăraţi cu gafe majore, să nu poată lua, puşi cap la cap, nici un procent în plus faţă de 2012. E ceva ca după doi ani, to­tuşi economic dificili, dominaţi de călcatu´ în străchini, pare că opoziţia e mai erodată de­cât guvernul, fiind în plus şi foarte frag­men­tată. Mai mult, chiar dacă ar face acum un pact de cooperare pe un program comun, ci­ne-i crede că după eventuala alungare a PSD de la guvernare nu încep iar să-şi scoată ochii?

Cum ar fi arătat o opoziţie care ar fi renunţat la infantilisme, s-ar fi aliniat sub un lider cre­di­bil şi ar fi început să tamponeze serios gu­vernul, aşa, de pe la jumătatea anului trecut, cu teme reale? Cu ce i-ar fi putut da în cap lui Ponta? Probabil, ar fi început exploatând eşe­cul reformei administrative încercate în două rânduri: regionalizarea în prima parte de an; şi „judeţizarea“ apărută spre sfârşitul său, ca plan B. În loc de asta, singura idee a unui grup de parlamentari ameţiţi a fost să propună ho­doronc-tronc o iniţiativă de desfiinţare a unui număr de primării rurale – cale sigură de a ajun­ge cel mai impopular partid român.

Apoi, în campania la europarlamentare, ar fi tre­buit ca opoziţia să creeze sentimentul de pa­nică şi urgenţă legat de fondurile europene, unde situaţia este dezastruoasă: în cei şapte ani bugetari încheiaţi (2007-2013), noi am chel­tu­it puţin peste o treime din bani (34%); mai avem mai puţin de doi ani ca să rezolvăm restul, ce­ea ce este practic imposibil. Se vor de­co­mi­sio­na câteva miliarde bune de euro care puteau in­tra în ţară, iar dacă vom mai vorbi vreodată de sabotarea economiei na­ţio­nale, nu cred că exis­tă exemplu mai bun de­cât acesta. Situaţia nu da­tează de ieri sau de azi, însă dacă o catastrofă se produce pe man­datul tău, asta e, răspunzi.

Situaţia cadastrului neîncheiat după atâta vre­me ar fi trebuit să fie un alt băţ de bătut gu­vernul după ceafă. Cu alte cuvinte, aşa mân­dri că suntem români cum ne ştim, n-am reu­şit niciodată să ne măsurăm cu precizie te­ri­toriul naţional. Şi mai exploziv, datoriile per­soanelor fizice, câteva milioane ca număr, des­pre care avea tot sensul să discutăm într-o cam­panie pentru Bruxelles, ar fi fost o armă letală în mâna unei opoziţii coerente şi cu aplomb.

Şi ca să încheiem en fanfare, o eventuală opoziţie informată şi atentă n-ar fi ratat dis­tru­gerea prostească a parcurilor industriale din România, care numai măsură prolocuri de mun­­că nu este, după ce ani de zile în ele s-au bă­gat resurse (inclusiv fonduri UE) şi reclamă pen­tru a atrage investitorii. Prin aplicarea le­gii celebrei taxe pe stâlp s-a ajuns la urmă­toa­rea aberaţie: un investitor căruia i s-a promis în parc un regim avantajos ajunge să plă­teas­că impozit special pe clădiri 1,5%; dacă ar fi făcut investiţia oriunde în altă parte, ar fi plă­tit doar 1% impozit pe proprietăţi. Cu alte cu­vinte, s-a răsturnat peste noapte, fără vreun anunţ prealabil şi fără să aibă aerul că cineva a băgat de seamă, întregul regim al unor an­tre­prenori mici şi medii, într-o perioadă în ca­re toată lumea plânge după investiţii şi joburi.

* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22