De același autor
„Unde se duc banii din acciză?“ e o întrebare de Gâgă pe care cetăţenii sunt încurajaţi de ani de zile să o pună zadarnic: în bugetul general, unde să se ducă?
E foarte interesant cum ciomăgeşte Băsescu guvernul cu acciza pe combustibil, ca singur opozant de forţă al momentului, într-o bătălie politică pură. El sau PMP, mă rog; până la urmă, e tot aia, nu? La ce cocoşeală – scuzaţi calamburul, irepresibil – s-a ajuns pe tema asta, nici n-ar mai trebui să-i zicem acciză, ci „acciz“, precum fraţii de peste Prut. Politicienii, inclusiv Băsescu, sunt în dreptul lor să facă campanie, însă argumentul preşedintelui „reduceţi mai bine cheltuielile în loc să măriţi acciza“ e o mare suceală. Asta, deoarece:
a) România s-a înţepenit de ani de zile la 31-32% PIB colectare la buget şi toată lumea, inclusiv preşedintele, a fost de acord în diverse ocazii că obiectivul e să adunăm mai mult; asta pare să fie una dintre puţinele teme de consens. Dacă e să fim corecţi, trebuie să recunoaştem că la scorul ăsta nu poţi face politici europene, nici infrastructură, oricum ai da-o. Or, într-o ţară cu instituţii de colectare slabe şi opinie publică împinsă de politicieni către isterie şi populism, mai lejer aduni bani cu impozite indirecte (TVA, accize) decât directe (impozit pe venituri, proprietăţi sau profit). Problema practică e cum să colectezi mai mult, dar mai eficient şi mai echitabil, nu să tai otova cheltuielile de investiţii, fiindcă prin definiţie ele ar fi „ale baronilor“. Preşedintele însuşi l-a criticat pe Ponta în ultimii doi ani când la rectificări s-au redus cheltuielile de capital în favoarea celor sociale (vă amintiţi scandalul cu metroul din Drumul Taberei, deja întârziat faţă de grafic cu cel puţin un an?). Invers, marii critici de stânga ai lui Băsescu l-au înjurat că n-a tăiat suficient investiţiile sub Boc, ci cheltuielile curente; vezi doamne, investiţiile erau ieri „ale lui Udrea“, aşa cum azi sunt „ale lui Dragnea“. Acum, că s-a sucit preşedintele, se contrazic şi ei tăcând chitic, că aşa e la noi: propagandiştii pozând în analişti nu zic ceva corect pe fond şi în care să creadă (probabil, fiindcă nu cred în nimic sau habar n-au de subiect), ci combat politic şi ipocrit, cum bine rezuma deunăzi situaţia chiar Ponta: zic aşa nu că aş avea vreo părere, ci ca să fiu invers decât Băsescu.
b) Tăiatul de fonduri „de la Dragnea“ sună bine electoral, dar înseamnă reducere netă de investiţii, de vreme ce tot ce era risipit înainte pe la vreo patru-cinci ministere separate, ca instrumente de finanţare pentru administraţii locale (şi, în principal primării, nu doar consilii judeţene), s-a grupat în 2013 la MDRAP. (Vedeţi în Harta clientelismului de pe expertforum.ro cum arătau principalele şase instrumente şi cum au fost ele folosite clientelar în perioada 2004-2011.) Cu bune şi cu rele, cam ăştia-s banii. Chiar noi am spus că e mai bine să fie puşi la un loc, sub gestiune unitară, ca să poată fi folosiţi mai raţional. Acum ar fi mai util să cerem transparenţă maximă în alocarea lor teritorială (proiectele puse pe web, 2-3.000, câte sunt) ca să putem urmări cu toţii în ce măsură se respectă Normele metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice, pe care guvernul cu propria mână şi le-a impus luna trecută prin HG, plus o dezbatere publică a impactului lor. Altminteri, nu-i un secret că, după cum bine zicea un coleg (nu un cap vorbitor TV, ci unul dintre puţinii analişti care mănâncă administraţie pe pâine), există în special în plan judeţean şi local o criză de suprainvestire: nu în raport cu nevoile, ci în raport cu posibilitatea proprietarilor investiţiilor, odată acestea terminate, de a asigura cheltuielile curente de operare şi întreţinere. Cu alte cuvinte, nevoia de infrastructură regională şi locală rămâne mare, dar s-a ajuns la „indigestie“ din cauza capacităţii scăzute de a absorbi în bugete ceea ce s-a făcut până acum. Rezolvarea nu e simplă – adică nu e nici ca Dragnea, nici ca Băsescu – şi cere soluţii mult mai sofisticate decât datul cu parul, adică maximum de rafinament la care am ajuns noi în politici publice, după ani de traininguri şi capacity building pe bani UE.
c) „Unde se duc banii din acciză?“ e o întrebare de Gâgă pe care cetăţenii sunt încurajaţi de ani de zile să o pună zadarnic: în bugetul general, unde să se ducă? Alocarea acestor venituri ale statului în bugetul pe 2014 se ştie, nu-i vreun secret: majoritar pe cheltuieli generale şi sociale, iar nu investiţii, deci mai curând cum a zis ministra de Finanţe, iar nu cum mint la TV Ponta, Şova sau Zgonea. Ceea ce nu exclude realocări ulterioare către infrastructură, la rectificare, deci asta e de urmărit şi criticat, dacă nu se întâmplă, odată ce s-a promis. A crea fonduri speciale cu destinaţia X (drumuri) e o proastă practică bugetară ce nu ar garanta cu nimic calitatea sau cantitatea investiţiei, cum crede lumea.
În rest, Băsescu sau altcineva au tot dreptul să vină cu argumente tangente la subiect, precum efectul taxei asupra economiei; sau tâmpenia cu rambursarea a peste 50% din încasări către transportatorii mari, evident dificil de gestionat, în condiţiile în care rambursările de la stat către firme sunt o veşnică problemă (deficit de personal, întârzieri etc.); sau faptul că guvernul minte reflex şi se contrazice la vârf, pe relaţia premier-ministru de Finanţe.
* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)