Cu Şova şi Freud pe autostradă

Nu se vede cu ochiul liber că administraţia actuală, mai mult decât cele precedente, e tot o intrigărie şi delir propagandistic (altfel, de mare succes) şi foarte puţină acţiune?

Iubire de ţară–iubire de mamă, cântau odi­ni­oară nişte leşinate la Cenaclul Flacăra. Şi uite că se găsiră tocmai tinerii lupi din Guvernul României să ia chestia ad litteram: după ce Ponta insistase să fie doamna prezentă la ceremonia de în­vestitură, acum şi Şova a vrut s-o aibă pe mama de fa­ţă la negocierea ruperii con­tractului cu Bechtel, chit că doam­na Diculescu-Şova e avo­catul părţii adverse, care a obţinut de la stat o des­pă­gubire de 37,5 milioane eu­roi. Stai şi te întrebi dacă ae­rul lor de băieţi duri, ce prac­tică politică fără sentimente, nu e de fapt doar o mască pentru vulnerabilităţi secrete, re­gresii, somn în poziţie fetală şi ursuleţi vechi cu urechile roase de care nu se pot des­părţi. Cu ce răţuşte o face baie Corlăţean sau ce trenuleţe o avea acasă Bănicioiu nici nu vreau să mă gândesc, doamne fereşte. Se ve­de treaba că guvernul copiilor de 1 iunie n-a fost o glumă, chiar le-a plăcut...

Aşa că ne burzuluim degeaba la comisarul eu­ropean Oettinger, care a spus că România e aproape neguvernabilă. Nu se vede cu ochiul liber că administraţia actuală, mai mult decât cele precedente, e tot o intrigărie şi delir pro­pagandistic (altfel, de mare succes) şi foarte puţină acţiune? Politică fără policy, adică 100% claxon şi 0% motor? Vreţi exemple? N-o să iau la mână privatizările ratate pe bandă; în politica industrială singurul lucru care le iese e să bage ceva în insolvenţă.

Dar hai să ne uităm la re­cen­ta reziliere (alt succes pe in­vers) a contractului Bechtel. Sin­cer, sunt căzut pe spate de admiraţie faţă de PR-ul pre­mierului, care din două fra­ze a sucit ca de obicei ade­vărul în opusul său şi i-a pus şi doi zurgălăi. Practic, o afa­cere ne­gociată prost sau iresponsabil de Năs­tase şi Mitrea în 2003 – personal, înclin spre prostie, nu rea-voinţă – a adus totuşi în Ro­mânia o companie mare, care poate să lucre­ze bine atunci când vrea. Atât cât au făcut, bucata de autostradă lângă Cluj, au construit te­mei­nic, nu ca fuşerelile de pe Timişoara-Arad, cu amenajări complexe pe tot traseul şi tot ce trebuie. Atâta doar că au băgat mâna în bani cât au vrut ei, şi anume de vreo patru ori mai adânc decât trebuia, deoarece con­tractul per­mitea şi în fond prost e cine dă, nu cine ia.

Apoi s-a schimbat puterea şi au ajuns la mi­nister Dobre, apoi Orban, care s-au benoclat la contract patru ani precum curca în lemne; mai mult n-aveai ce să le ceri. PDL a priceput prea târziu că, după atâta lălăială, poporul automobilist vrea mişcare, nu socoteală in­terminabilă de firfirici şi se va uita în gura oricui o promite. Aşa că vine acum Ponta şi zice, vai ce bine că am scăpat în fine de ti­că­loşii de la Bechtel (aduşi de guvernul în care era secretar de stat), acum suntem liberi să construim ce vrem noi în Ardeal (de parcă Bech­tel avea Ardealul în concesiune şi ne trebuia aprobare de la ei ca să dăm cu lopata în pământ), aşa că facem licitaţie la toamnă pentru tronsonul Turda-Sebeş (care nu e pe traseul Bechtel, n-a fost discutat până acum, n-are proiect şi nici bani).

Păi, nu e tare? O sută de ani dacă mă lăsa ci­neva, n-aş fi reuşit să însăilez atâtea aberaţii pe metru pătrat neasfaltat, cu atâta se­ni­nă­tate. Când n-ai fonduri să termini lucrări mici şi simple începute, veniturile la buget din principalele impozite scad continuu faţă de 2012, inaugurezi doar ciozvârte de şosea de­marate de alţii şi lăsate aproape gata, iar con­tracte de lucrări nou semnate în ultimul an sunt în număr de fix zero, trebuie tupeu, nu glumă, ca să vânturi celor din Alba pe la nas autostradă nou-nouţă, scoasă din mânecă. Şi ca să vadă lumea că eşti pus pe reforme, nu doar pe vorbe, iei CNADNR de la Şova şi i-o dai îndărăt lui Fenechiu, de unde o luasei tot tu acum şase luni. Urmând ca la toamnă, când din motive de rea-voinţă a opoziţiei şi presei, licitaţia Turda-Sebeş nu se va ma­terializa, să o duci înapoi; şi tot aşa.

Ăstimp, centura Bucureştiului e o hârtoapă în jumătatea ei de sud, cu TIR-uri înşirate pe ki­lo­metri şi ambuteiaje la treceri peste calea fe­rată, unde trebuie să te asiguri la tren cu ca­pul pe geam, ca pe drumul comunal. Rea­bi­li­tarea ei era de mult în plan, dar se amână din motive de bani puţini şi gargară multă: las-o pe asta aşa, că facem direct centura în regim de autostradă, în concesiune şi cu taxă de uti­lizare, nu ne mai încurcăm cu fleacuri, noi gân­dim de anvergură. De fapt, habar n-au ce vorbesc, totul e aceeaşi abureală cu aplomb: centura actuală oricum trebuie reparată şi, ca drum naţional, are rostul ei; cea nouă, parte din autostradă, va trece mult mai departe de oraş şi va avea alt tip de trafic, când va fi să fie, anume prin 2130, după cum merg lu­cru­ri­le. Iar cu taxa, e exact pe dos, dacă aţi ob­ser­vat prin Europa: pe autostradă laşi gratuită por­ţiunea ce funcţionează ca centură de oraş, ca să încurajezi traficul să iasă din zonele lo­cuite; taxa se pune pe porţiunile lungi sau fă­ră alter­nativă, ca să fie eficientă şi greu de evitat.

Însă până la urmă toate astea contează, ba­zaconiile fiind admirabil îngropate de ma­şi­nă­ria de zgomot şi lobby a kommentariatului USL, care e oricum singura echipa din teren şi joa­că fără adversar. Şi care nu va muri, staţi li­niştiţi, chiar dacă va intra la apă Varanul (ce­ea ce eu nu prea cred).

Sorin Ioniţă este analist de politici publice Expert Forum (EFOR).