De același autor
De la distanţă, atunci când spui „Transnistria“, ai impresia că entitatea ar fi, cum o arată numele, plasată dincolo de Nistru. În realitate, regimul de la Tiraspol ocupă teritorii bunicele şi dincoace de Nistru, iar de ce e asta important nu-ţi dai seama decât dacă mergi efectiv prin regiune: ca să ajungi dintr-un loc în altul de-a lungul râului trebuie să faci ocoluri enervante de zeci de kilometri. Separatiştii (adică Rusia) au avut grijă în 1992, la finalul conflictului, sa taie şi să controleze prin enclave drumurile, căile ferate şi reţelele de energie.
Aşa a păţit şi echipa ExpertForum duminică, mergând după GPS-ul european către Varniţa, o comună pe malul Nistrului, unde urma să fim observatori internaţionali în alegeri: ne-am pomenit brusc pe şosea cu un post de control asigurat de militari ruşi. A fost în regulă: i-am întrebat unde e satul, ei ne-au arătat şi am trecut mai departe. Apoi am intrat într-un cartier de blocuri, curăţele, dar sărace şi cu aer de Tarkovski, unde am descoperit o secţie de vot pregătită pentru alegerile transnistrene din 11 decembrie (da, au alegeri în aceeaşi zi cu noi), cu toate afişele şi însemnele regimului la locul lor, dar, fireşte, încuiată.
Intrasem, tehnic vorbind, în Transnistria, deşi nu traversasem râul. Mai precis, în cartierul de nord al Tighinei (căreia rusofonii îi zic Bender); abia între acest cartier şi oraşul propriu-zis se afla comuna suburbană Varniţa, care ţine de Chişinău. Aici au funcţionat secţii speciale pentru cetăţenii „de pe malul stâng“ sau din oraş ca atare, unde autorităţile locale n-au permis să se voteze. Am văzut multe maşini cu plăcuţe de înmatriculare de Transnistria (subiect de dispută periodică cu guvernul de la Chişinău, care nu recunoaşte numerele, deşi unele cancelarii occidentale fac presiuni pentru recunoaşterea lor) şi multă emulaţie în spaţiile publice.
Cu alte cuvinte, Moldova e o ţară de şase ori mai mică decât România, dar, în unele privinţe, de şapte ori mai complicată. Principala discuţie în campanie a fost una de meta-discurs – care dimensiune e mai relevantă şi merită să fie luată în seamă de votanţi: cea Est–Vest? sau cea corupţie–anticorupţie (ceea ce, pe moment, se traduce în pro sau anti-guvernul dirijat de Plahotniuc)? Pentru că, în funcţie de cum pui accentele, diverşi actori politici câştigă sau pierd.
Până la urmă a ieşit o amestecătură tipică, pe care doar turul doi o poate descâlci un pic. Câteva paradoxuri.
1. Nu se întâmplă adesea în democraţii ca reprezentanţii guvernului să declare forfait şi să plece din alegeri. Ei bine, chiar asta s-a petrecut în Moldova săptămâna trecută: candidatul partidului de guvernare a fost retras, deci au rămas să concureze între ei reprezentanţii opoziţiei. Sau cel puţin aşa e prezentată situaţia oficial. Neoficial, s-a văzut în teritoriu că primarii Partidului Democrat au încercat, ca urmare a unor instrucţiuni interne, să încline masa către socialistul Igor Dodon. Însă şi turul doi va avea aceeaşi dinamică: un guvern în funcţie, un jupân care controlează ţara şi doi candidaţi la preşedinţie care se întrec în critici la adresa lui.
2. Nu s-a retras, în schimb, din cursă omul lui Renato Usatîi, un fel de Donald Trump local, primar de Bălţi, ceea ce a divizat votul pro-rus, deci potenţialul lui Dodon. Usatîi însuşi este retras strategic în Rusia, de unde a şi răsărit cu ceva ani în urmă ca june oligarh, dar continuă să facă politică în Moldova şi chiar să administreze un municipiu.
3. La Orhei, un alt primar bizar şi cu statură de nivel naţional, Ilan Şor, a pavoazat tot oraşul cu bannere care cheamă la boicotarea votului, ca semn de solidaritate cu acest alt mare persecutat al regimului, pus sub control judiciar („toţi pentru unul, unul pentru toţi“). Nu ştiu dacă întâmplător, la Orhei am văzut pentru prima oară şi o secţie de vot organizată într-un bar (funcţional).
4. Culmea, deşi n-au mai concurat, guvernul şi Plahotniuc par să fie principalii perdanţi în acest prim tur. Socialistul Dodon şi-a cam făcut scorul aşteptat, deşi poate că nu atât de sus pe cât ar fi vrut el; Maia Sandu a confirmat o ascensiune extrem de rapidă, în doar câteva luni, şi a arătat scepticilor că, după alianţa cu Andrei Năstase, întregul poate să fie mai mare decât suma părţilor, ceea ce e cam rar prin părţile astea de Europă.
Însă lucrul cel mai important e acela că există un tur doi, disputat pe bune, iar Moldova confirmă că nu se încadrează în categoria democraţiilor de faţadă din Est, în care nimeni nu stă după miezul nopţii să aştepte rezultatele în plin suspense, deoarece acestea sunt cunoscute dinainte şi oricum nu contează pentru modul cum e guvernată ţara. Aceste alegeri chiar contează.
Un fotoreportaj de la monitorizare, cu Transnistria, militari ruşi, atmosfera electorală de la Orhei şi secţia de vot din bar, găsiţi la www.ionitas.ro.
* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).
